Publicat in octombrie 7, 2011 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Natura si functia daimonului


O lucrare foarte interesanta este Saturnalia de Macorbius unde sunt descrisi zeii trimisi de Zeus sa asiste la nasterea fiecarui om. „Patru zei exista si vegheaza la nastere: daimonul, soarta, eros si destinul”. Fiecarei expresii spirituale, ganditorii antici ii gasesc si una materiala. Astfel, pentru Macrobius, daimonul este Soarele, Soarta este personificata de Luna, Iubirea este continuta in sarut, iar Destinul in nod. Asadar, fiecare dintre noi, primim la intrupare „…caci Soarele zamislind suflul caldurii si al luminii este nascatorul si paznicul vietii omenesti. De aceea este socotit daimonul, adica zeul noului nascut”, continua Macorbius. Sa vedem, insa care sunt, in gandirea antica, greco-latina, de inspiratie egipteana, principalele trasaturi ale daimonului.
-este o fiinta intermediara intre om si zeu
-devine veghetorul celui nascut
-ingrijeste natura si omul
-primii daimoni au fost oamenii buni, din generatia de aur, transformati, dupa moarte de catre Zeus in duhuri bune.
-erinii sunt daimoni rai care au rolul de a pedepsi oamenii prihaniti.
-daimonul este un comunicator intre oameni si zei
-poate locui atat in trup, cat si in afara lui si influenteaza omul in bine sau in rau, in functie de natura lui primordiala.
-sufletele celor rai vor fi chinuite, dupa moarte de catre daiomoni.
-sufletele oamenilor devin locuintele zeilor sau ale daimonilor.
-conform lui Plotin, daimonul poate fi superior, adica nu-l va lasa pe om „sa cada prea mult spre rau si inferior, daca il va ispiti pe om sa comita pacat dupa pacat.
In cele din uram, daimonul se aseamana cu karma, caci iata ce mai scrie Plotin: „daimonul implineste ceea ce omul a ales”, dar apare si ca „un precursor al ingerului”…
-va urma-