…Si totul este cuprins intre prolog si epilog
Ca o concluzie a celor scrise pana acum, tot penduland intre sfarsit si inceput, asemeni Ouroborusului care-si devora propria coada intr-o miscare perpetua, ne oprim smeriti si tematori in fata conceptului de extinctie, privit ca un sfarsit fara intoarcere. Intr-o asemenea ipostaza intalnim cea mai dura realitate din istoria vietii. Amintirea potopului, regasita in majoritatea culturilor lumii ne intareste aceasta perspectiva. O statistica ingrijoratoare arata ca dintre toate speciile care au existat pe Terra, 99% au disparut. Desi au exista epoci cand pamantul, aerul si apele le apartineau in intregime, fiinte exceptionale, animale extraordinare, plante deosebite au devenit niste fosile, amintind posteritatii de minunatia diversitatii creatiei Divine. Extinctiile in masa sunt ciclice ele petrecandu-se cam o data la 30.000.000 de ani, stergand de pe fata pamantului intre 50% si 90% dintre speciile existente atunci. Aceste disparitii definitive din Marea Carte de Biologie au fost, sunt si vor fi o realitate obisnuita a vietii pe aceasta planeta, in permanenta dinamica. Motivele sunt diverse, noi fiind intr-un permanent raport cauza-efect cu miscarile cosmice si telurice, astfel incat, ori cat de sigur pe sine s-ar simti omul, in fata Naturii si a Universului el nu poate controla nimic. Se poate doar ruga la Planul Superior sa inteleaga sensul tuturor acestor transformari sau distrugeri. Ori cat de mari si dominanti au fost dinozaurii, ei au disparut intr-o clipa istorica. Daca adaugam incalzirile si racirile globale, ploile de meteoriti, radiatiile cosmice si cataclismele naturale: eruptii vulcanice, cutremure, furtuni, subtierea stratului de ozon, efectul de sera, distrugerea padurilor, poluarea solului, a apei, a aerului si razboaiele, realizam ca viata noastra nu este deloc in siguranta! Poate va exista o vreme, cand fiintele dominante de pe Pamant ne vor gasi fosilizati si vom fi studiati ca niste fiinte apartinand Erei Sapiens. Poate ca trupurile noastre conservate si mumificate vor deveni exponatele unui muzeu biologic al viitorului, dar asta nu are nici o importnata, caci acolo vor fi doar carcasele care au gazduit, vremelnic niste suflete insetate de cunoastere si manate irezstibil de dorinta sfasaietoare de revenire Acasa, in bratele Tatalui Ceresc, mangaiati de Mama Geea, sub privirile blande ale Aceluia care va fi de-a pururi Fiul Omului si al lui Dumnezeu!