Canibalismul: o practica pastrata pana in secolul al XX-lea
Unul dintre cele mai vechi ritualuri umane a fost canibalismul, ale carui expresii le regasim, simbolic, desigur si in taina euharistiei. Timp de secole, Biserica Catolica a pretins ca Impartasania cu paine si vin inseamna hranirea enoriasului cu trupul si sangele lui Hristos. Inca din cele mai neguroase vremuri, oamenii primitivi isi „consumau” semenii fiind convinsi ca prin acest ritual vor dobandi puterea, intelepciunea si curajul victimei. Canibalismul real si simbolic au urmarit evolutia omului, in aventura vietii numita cunoastere, in toate culturile, fiind activa pana in secolul al XX-lea, regasindu-le in triburile Maori, la eschimosi, in Africa Centrala. Tinandu-se cont de credinta ca virtutiile se transfera prin ingurgitare si digestie, victimile preferate ale canibalilor erau: razboinicii, vracii si…fecioarele. Specialistii in antropologie gasesc doua mari categorii: exo-canibalismul (cand victima este aleasa din afara familiei sau a tribului) si endo-canibalismului (in care victima este un membru al familiei, comunitatii). Timp de secole, popoarele slave isi mancau parintii, iar colonizatorii Irlandei isi „devorau” doar rudele de sange. Prin acest act se credea ca victima isi transfera toate reursele energetice si ca va trai din nou in trupul canibalului. In endo-canibalism, era forma maxima de iubire si respect fata de rudele decedate, de a fi mancate pentru a putea trai din nou…Pe malul fluviului Orinoco existau triburile Acuma si Mayouruna, in care membrii isi lasau un soi de testament precizand, inca din timpul vietii de cine si-ar fi dorit sa fie mancati. In Australia, a existat pana acum cateva decenii, un trib care isi afuma rudele decedate si purtau la ei o bucatica, pe care incepeau s-o infulece, de fiecare data cand le era dor de raposat. Aceasta nastrusnicie poarta numele de „afectiune morbida”…
-va urma-