Disparitia speciilor si obsesia extinctiei
O statistica ingrijoratoare spune ca peste 99 la suta dintre speciile care au existat vreodata pe pamant au disparut. De la celebrii dinozauri, pana la felurite animale extraordinare care populau apele, aerul , solul si pamantul isi micsoreaza diversitatea bilogica, odata cu trecerea timpului. Extinctiile in masa au, din nefericire pentru cei care nu inteleg sensul evolutiei permanente, un caracter ciclic. Se pare, ca o data la 30 de milioane de ani se produc niste modificari planetare atat de intense incat dispar in aceea perioada, intre 50% si 95% dintre specii. Incalzirile, racirile globale, cutremure, ploi de meteoriti, eruptii vulcanice, radiatii cosmice, subtierea din ce in ce mai pregnanta a stratului de ozon, efectul de sera, disparitia padurilor tropicale, poluarea apelor si a solului sunt doar cateva dintre predicatele unei catastrofe planetare de proportie. Daca au disparut definitiv de pe fata pamantului niste specii si chiar rase, intelegem preocuparea din ce in ce mai intensa a omului fata de propria sa securitate si continuitate. Cu ajutorul paleontologiei putem calatorii in timp, pana in momentul in care primele organisme cu sistem osos bine definit dominau solul. Fosilele ne aduc in prezent, imaginea biodiversitatii de acum 600 de milioane de ani. Fosila este dovada existentei, intr-un timp foarte indepartat, a unui animal. In De Rerum Natura, poetul Lucretiu scrie: „Nimic nu ramane mereu cum a fost.Totul se misca. Totul este transformat de natura si fortat sa adopte noi directii. Un lucru, uscat de timp, imbatraneste si se descompune. Un altul rasare din dezonoare si devine puternic„. Tot in varsta de aur a umanitatii, in Antichitate, un principiu hermetic postula: „Nimic nu se pierde, totul se transforma!„. O samanta contine in sine, dinamica unui copac care poatre trai 1000 de ani!
-va urma-