Sacrificiile ritualice la daci
O alta civilizatie care crede in nemurire si in necesitatea sacrificiului pentru a imbuna divinitatile este cea daca. Istoricul grec Herodot scrie despre triburile de geti pe care le intalneste in terotoriile noastre: „credinta lor este ca ei nu mor, ci cel care piere se duce la Zamolxes-divinitatea lor-pe care unii il cred sacelasi cu Gebelezis. In al cincilea an arunca sortii si intotdeauna pe acela dintre ei pe care cade sortul il trimite cu solie la Zamolxes, incredintandu-l de fiecare data dupa toate nevoile lor.” Ritualul sacrificiului uman se deosebeste de cel aztec prin cateva particularitati. Daca aztecii aveau nevoie de prizonieri pe care sa-i ofere lui Huitzilopochtli, mancatorul de inimi, dacii consimteau ca cel mai bun si mai virtuos dintre ei sa „porneasca ca mesager inspre Cerul lui Zamolxe„. In cartea a IV-a a Istorii-lor, Herodot la capitolul XCIV continua: ” Trimiterea solului se face astfel: cativa dintre ei, asezandu-se la rand, tin cu varful in sus trei sulite, iar altii apucandu-l de maini si de picioare pe cel trimis la Zamolxes, il leagana de cateva ori si apoi, facandu-i vant, il arunca in sus peste varful sulitelor. Daca, in cadere, omul moare strapuns, raman incredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, il invinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit pe un altul…” Ritualul presupune ca inaintea sacrificarii, solului i se trasmit toate doleantele celor ramasi pe pamant. Herodot mai descopera un lucru interesant. Tracii erau monoteisti sfidand zeii altor culte. Spre exemplu, cand tuna si fulgera, acestia trageau cu sagetiile spre nori amenintandu-i pe cei responsabili!
-va urma-