Predicatele optimismului
Viata inseamna, de fapt, creatie caci Dumnezeu, aceasta Forta Misterioasa care se exprima prin Intelepciune, Forta si Frumusete genereaza forme si esente perfecte. Constiinta umana este de natura divina, iar organismele vii sunt capodopere. Omul, un fluture, un bonsai, o para…cata perfectiune! Daca suntem expresiile lui Dumnezeu, Sublimul Creator al Tuturor Lumilor, atunci ar trebui sa ne traim viata creand, fiind constienti ca avem simturile pentru universul exterior, imaginatia si intuita, pentru a putea porni in cautarea Sinelui, ramanand lucizi, dar blanzi, generosi, dar fermi in deciziile noastre dictate de principii. Etica si morala sunt zidurile care ar trebui sa ne margineasca poteca ascendenta, iar iubirea, motorul care ne pune in „miscare”. In cartea lui Neale Donald Walsch: Conversatii cu Dumnezeu exista o fraza cheie: ” O buna bucata din viata ai trait ca efect al experientelor tale. Acum ai ocazia sa fii cauza lor”! O invitatie superba la cunoastere si actiune. Puterea noastra se exprima prin gand-cuvant-actiune, iar libertatea pe care am primit-o ne da posibilitatea de fi tot ceea dorim. Legile echilibrului si ale atractiei configureaza decorul in care ne vom derula existenta din momentul nasterii pana la moarte. Cei care cred in Viata de Apoi se pregatesc sa inteleaga ce se intampla cu spiritul eliberat de materie, caci este axiomatic faptul ca viata rezida in toate regnurile si ca „nimic nu dispare, totul se transforma!” Din nefericire, multe idei stupide ne populeaza lumea in care traim, iar dintre ele cele mai paguboase si malefice sunt curentele separatiste: fanatismul religios, superioritatea rasiala, ascendentul economic etc, caci acestea nu construiesc niciodata nimic, ci dimpotriva, naruie ceea ce ne-a fost dat de la Dumnezeu pentru a ne duce la bun sfarsit menirea, pentru a ne intelege scopul. Altminteri vom trai inconstient, artificial, ratand sansa de a plonja in Miracolul Vietii. De noi depinde soarta intregii Lumi, caci ce este umanitatea? La ce o putem reduce? Evident, la cuplul primordial Adam-Eva; barbat-femeie; (+) si (-)…Ori ce forma ar avea, oriunde s-ar naste, omul este copilul Cerului si al Pamantului, iar suflarea de viata i-a dat-o acelasi Tata, Marele si Unicul Creator cu Adevarat. Dar omul este o fiinta ca tot ceea ce este viu in Univers si atunci de ce atata sete de distrugere? De ce sa ne construim fericirea pe nefericirea Naturii, speciilor cand am putea trai in armonie cu Intregul?
