Munca in exces este pacat de moarte

Intelepciunea vechilor egipteni credea ca munca in exces este un pacat de moarte, caci menirea noastra pe pamant nu este sa robotim ca niste sclavi depersonalizati ci sa ne gasim rosturi si sensuri, sa ne extindem constiinta in incercarea de-al intelege pe Dumnezeu si intreaga Sa creatie. Vedem, in decursul istoriei, cum oamenii au ravnit puterea prin manipularea si transformarea lumii materiale. In epoca moderna, am ingenunchiat natura, am realizat tehnica avansata, am construit orase. De fapt, am inlocuit din ierarhia noastra valorica verbul a fi cu verbul a avea. Din cauza faptului ca muncim enorm pentru a obtine toate obiectele fizice pe care le consideram necesare, platim rate la banci, avem doua jobu-ri si timpul a capatat trasaturi negative. Usor de irosit in efemeride, timpul ni se pare dusmanos. Imprumutand mult, din gandirea egipteana, Iudaismul pune accent pe Sabat. Ideea acestuia este de a lua o pauza, de a iesi din spaimele si anxietatile vietii cotidiene, de gasi timp pentru rugaciune, meditatie si reflectie asupra menirii noastre, a originii noastre si destinatiei sufletului dupa moarte. Teologii evrei spun ca Sabatul „este dragostea omului pentru ceea ce el si Dumnezeu au in comun„. Spiritul pragmatic, dorinta de putere si control ne irosesc energia vitala si ne conditioneaza factura pentru ca toate „aceste desfatari ale lumii materiale sa fie platite cu sufletul„. In ziua sfanta de odihna, in Sabat, omul are sansa sa-si recupereze fiinta. Exegetul gandirii iudaice, Abraham Joshua Heschel scrie: „Sabatul este mai mult decat un armistitiu, mai mult decat un interludiu; este o armonie profunda si constienta a omului cu lumea, o solidaritate cu tot ce ne inconjoara si o integrare in spiritul care uneste ce se afla dedesubt cu ceea ce se afla deasupra.”