A doua locuinta din Castelul interior

Cei care ies din plasa simturilor si se elibereaza de propriile preocupari si dorinte avanseaza, locuind in cea de-a doua incapere a sufletului, acolo unde este nevoie de reculegere si rugaciune. Aici, desi conditionarile sunt destul de dure, iar atasamentul fata de „distractiile, afacerile, placerile si galceava acestei lumi” ii tin departe pe oameni de Adevar, Tatal Ceresc isi sporeste semnele dupa care sa fie recunoscut. Insa, nici diavolul nu renunta la urzelile si planurile lui de-a ne seduce cu huzurul vietii materiale si de a ne tine captivi in inchisori senzoriale si iluzorii. Tereza de Avila scrie sec: „Cate confuzii aduc diavolii in sarmanul suflet, si cat de chinuit este el, pentru ca nu stie daca ar trebui sa mearga inainte sau sa se intoarca in locuinta in care se afla…” Lumea desacralizata, golita de sens, pustiita de lacomie si sete nemarginita de putere nu dureaza decat cuprinsa intre viata si moarte, pe cand Viata dureaza etern pentru cei care-si extind constiinta „de la fiul Omului la Fiul lui Dumnezeu„! Asadar, in a doua locuinta, sufletul incepe sa-si recunoasca limita de competenta, cand actioneaza solitar, in afara legilor divine si sa se indrepte din ce in ce mai smerit pe calea rugaciunii. Devenind constient de samburele de lumina dumnezeiasca din spiritul sau, omul isi va gasi armele impotriva ispitelor in credinta. Incepe un proces lung si chinuitor in care patimile persoanei se iau la tranta cu iubirea inflacarata a fiintei. Din aceasta camera, pleci ori intarit si apt pentru evolutie, ori suferind si impleticindu-te…