Prima locuinta a sufletului
Motto: „Nu sunt un om religios, dar am descoperit ca locul unde ne ducem dupa moarte este unul al ordinii si al sensului calauzitor, si am ajuns sa cred ca viata de acum si cea de dincolo fac parte dintr-un plan grandios”.- Michael Newton.
Terteza de Avila compara prima locuinta a sufletului cu o curte care inconjoara Castelul. In ungherele umbroase, intunecate se afla la panda „creaturile veninoase”, fiicele pacatului. In aceasta stare de constiinta, sufletele au o singura varianta de iesire din robia simturilor primare -disciplina in smerenie! Aici autocunoasterea este limitata, iar iubirea de Dumnezeu, firava. In prima locuinta, oamenii au uitat de unde vin, cine sunt si incotro se indreapta. Un exemplu plastic sunt cei care se lasa sedusi de profit, construindu-si afaceri serioase in cautarea averilor, consumandu-si toate energia cuceririi lumii exterioare, care nu realizeaza ca adevaratele comori se afla in interior. Poarta Castelului se deschide prin rugaciune, meditatie si actiune in sensul binelui, insa la acest nivel comunicarea cu planul divin este anemica, sporadica si superficiala. Majoritatea oamenilor se concentraza asupra dorintelor si se lasa condusi de preocupari fara miza, insa Tereza de Avila isi incheie optimist descrierea primei locuinte: ” simpla incercare de a accede la primul etaj al Castelului reprezinta un pas important. Cand omul se prinde singur in plasa ignorantei si minciunii, realizeaza ca doar o forta superioara l-ar putea salva si atunci incepe sa spere, iar speranta este temeiul rugaciunii, alaturi de credinta si iubire…„
-va urma-