0
Publicat in ianuarie 29, 2010 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Idei esentiale in Cabala


Motto: „Toate framantarile lumii, in special cele spirituale, cum ar fi nerabdarea, deznadejdea, disperarea, deriva din esecul de a vedea limpede grandoarea lui Dumnezeu.” Abraham Isaac Kook
Exista un caracter esoteric, in fiecare dintre religiile monoteiste. In cercurile interioare, acolo unde patrund cei a caror minte se uneste cu vorba si cu fapta, prin intermediul unor „canale” spirituale se comunica integralist cu Marea Minte Cosmica. Astfel, in iudaism s-a nascut kabbalah, in crestinism-gnoza si in islam-sufismul. M-am hotarat sa scriu cate ceva despre cabala, caci in sephiroturile ei, Tatal Ceresc ne-a lasat harta cu simbolurile menite sa ne faca a-L cunoaste si intelege! Putem intelege cum „opereaza” inteligenta universala, suflul vital care anima intreaga Creatie, daca patrundem acest citat din Moiese de Leon, un evreu sefard, care in 1280 a dat publicitatii un corp de texte care, pretindea el fusesera transmise, initial oral, de la maestru la discipol, si care isi au originea in „invataturile lumii ceresti pentru fratii si surorile cazute„. Apoi, textele au devenit o carte ampla numita Sefer ha Zobar, care se talmaceste Cartea Splendorii, scrisa in aramaica. Zoharul este un cod care ilumineaza principiul care naste cauzele care produc toate efectele, cu alte cuvinte, dezvaluie mecanica creatiei si nasterea lumii noastre din infinit: „Sufletul patrunde in acest corp cu un scop, sa etaleze puterile si actiunile sale in aceasta lume, de aceea are nevoie de un instrument. Coborand in aceasta lume, isi intensfica fluxul puterii pentru a putea ghida omul prin lume. Astfel, lumea se perfectioneaza deasupra si dedesupt si, pentru ca se implineste in toate dimensiunile, atinge o stare superioara. Daca nu este implinita deasupra si dedesubt, ea nu este completa”. Nu putem sa nu observam legatura conceptuala cu Tabela de Smarald a lui Hermes Trismegistos:

„1- Este adevarat, fara minciuna, adevarul adevarat.

2- Ce e deasupra e la fel cu ce e dedesubt, iar e e dedesupt e la fel cu ce e deasupra, pentru a implini miracolul unui singur lucru.

3- Si dupa cum toate lucrurile au purces dintr-Unul, la fel toate lucrurile au fost create din acest unic lucru, prin adaptare.

4- Soarele ii este tata, luna ii este mama, vantul l-a purtat in pantec, pamantul ii este doica.

5- Este tatal intregii perfectiuni a lumii.

6- Puterea-i fara margini de-I preschimba in pamant.

7- Separa pamantul de foc, subtilul de grosier, cu bagare de seama si cu judecata.

8- Urca absolut intelept de la pamant la cer si apoi coboara din nou pe pamant si strange laolalta puterile lucrurilor superioaresi celor inferioare. Astfel dobandi-vei slava intregii lumi, iar intunericul se va departa de la tine.

9- Acesta are mai multa tarie decat taria insasi, cai cucereste orice lucru subtil si poate patrunde orice lucru solid.

10- Atfel a fost creata lumea.

11- De aici purced minunile aici infatisate

12- Iata pentru ce sunt numit Hermes Trismegistus, avand cele trei parti ale filosofiei lumii intregi.

13- Ceea ce am avut a spune despre lucrarea soarelui este complet.”

In postarile viitoare voi incerca sa scriu, cat mai comprehensibil despre ce este cabala, despre cele zece sephire si despre scopul sau.