0
Publicat in octombrie 17, 2009 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

O scurta incursiune in legendele despre Cel Rau…


Spaţiere de la stânga la dreapta

O alta manifestare a raului in lume este Ahriman, descris in culegerea de texe mitologice si religioase persane, Avesta, atribuita legendarului profet iranian Zarathustra. Sub influenta vedica, el ii va transforma pe deva intr-o teribila legiune demonica avandu-l drept conducator pe Angra-Mainyu (cel care aduce moartea). Spre deosebire de Lucifer care este o creatie Divina, care se revolta si se razbuna pe Bunul Parinte atacand si perescutand omul ca reflexie a lui Dumnezeu, Ahriman este considerat a fi un demiurg. In viziunea persana, conform teologiei zarathustriene, pamantul, apa, plantele si animalele sunt creatia sa. Adica, lumea materiala si viata nu sunt, ca in islam, crestinism sau iudaism creatia Iubirii Celui Prea Inalt, ci o realizare a celui Rau. Parere, impartasita, peste secole si de unele miscari gnostice. Angra-Mainyu sau Ahriman se teme si il uraste pe Zarathustra care i-l opunea pe Ahura-Mazda, Dumnezeul Bunului, Frumosului, Intelepciunii si al Fortei. Ca o alta deosebire fata de demonii din religiile monoteiste, Raul nu doreste sa-l ispiteasca pe om ci chiar vrea sa-l distruga definitiv.Aceasta forta distructiva si independenta trimite pe Drugia (ciuma) pentru a-l ucide pe profet, insa slujitorul Luminii lui Ahura-Mazda, il invinge cu ajutorul apelor sacre. Atunci, insusi Ahriman i se arata lui Zarathustra si-l ameninta cu moartea. Vazand ca acesta nu se teme, si nu-si pierde zambetul ii ofera „toate darurile si privilegile cara apartinusera lui Vadaghama, stapanul acestui pamant”, daca renunta la credinta in Dumnezeul cel Bun. Si aici intalnim, poate singurul lucru comun cu crestinismul, prin asemanarea incercarii de ispita a lui Iisus Hristos, in desert, de catre Satan. Ceea ce putem observa, este faptul ca diavolul persan, chiar daca este mai violent decat cel ilustrat in religiile monoteiste, este totodata si mai putin inteligent. Zarathustra nu l-a invins, insa nici Ahriman nu a reusit, si de atunci, in viziunea dualista a dogmei persane, lupta se duce neincetat intre fiii Luminii si cei ai Intunericului, pana la venirea pe pamant a fiului lui Zarathustra, Saoshyant, care-l va inrobi pe Angra-Mainyu aducand era pacii vesnice! Poate fi o prefigurare a Mesiei din credintele iudaice, adanc inspirate de zoroastrism.