23
Publicat in septembrie 4, 2009 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Facerea Omului; tranta dintre Diavol si Dumnezeu


Ce m-a surprins in lecturarea culegerilor etnografice si folclorice, cu precadere din zonele montane este faptul ca intreaga creatie este dualizata intre Fartache si Nefartache.”Dumnezeu pe unde calca, crestea iarba si flori, iar in urma Necuratului crestea piatra si nisip„. Aceste idei se intalnesc in tot peisajul ezoterismului indo-european si semit. Astfel pentru primii ganditori Soarele era sursa vietii, iar Saturn, modelatorul formelor. Astrologia il sinonimeaza adeseori pe Saturn cu Satan. Poate, ca o particularitate, stramosii nostri credeau ca focul a fost creat de dracul, dar Dumnezeu a „mers cu un bat bortit de soc, si tot jucandu-se cu batul in foc, a intrat un carbune in bat; asa a avut si Dumnezeu foc…” Legenda ne spune, ca de atunci acest bat devine Carja Mitropolitului. Daca, initial, Necuratul a vrut focul doar pentru el, iata ca Dumnezeu , asemeni lui Prometeu din mitologiile elene, il ascunde in piatra si-l ofera Omului. Sa ne amintim ca prima oara focul a fost obtinut din frecarea a doua pietre cremene. Aprofundarea credintelor si datinilor noastre ne pune in fata unui nou tablou surprinzator. Diavolul a fost insarcinat sa-i faca trup omului din apa si lut, dar nu era suficient: „…si a inceput a vorbi cu dansul; dar lutul nu-i raspundea. Trece Dumnezeu pe-acolo si-l intreaba ce face. „Ia, fac si eu, numai nu vorbeste.” Da-mi-l mie!” „Dat sa-ti fie”. Dumnezeu a suflat duh sfant si omul a inceput sa vorbeasca…” Cum sa nu ne gandim ca daca „la inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Cuvantul era Dumnezeu”, noi suntem facuti dupa chipul si asemanarea Elohimilor doar atunci cand suntem capabili sa utilizam Logosul. Asadar omul fara logos este creatia diavolului. Si cand te gandesti ca acum un secol au existat doctrinele materialiste…Reactia Necuratului a fost sa-l maimutareasca pe Dumnezeu si a suflat si el peste lut, dar in loc de suflarea de viata a iesit un scuipat. „De aceea omul nu-i curat pe dinauntru si noi de aceea stupim (scuipam), pentru ca ne-a stupit atunci darcul. Noi de cate ori stupim, pe dansul il stupim!”