40
Publicat in august 7, 2009 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Soarele ca simbol ordonator si unificator in primele religii


Sa mai ramanem putin, in sanctuarul naturii cu cateva consideratii despre soare. Primele religii considerau intreg spatiul, locuit de spirite care guverneza invelisurile materiale. Panteismul asocia corpurilor ceresti, zei a tot puternici si inteligenti care intereferau cu lumile de jos influentand evolutia omunlui. Ca intreg universul sa nu fie cuprins de haos, oamenii i-au atribuit rolul de organizator si supraveghetor, soarelui. Toate formele religioase animiste confereau astrului central, functia suprema, fiind cuprinsi de o teama teribila la apus, caci ei isi puneau intrebarea, daca soarele nu va mai rasari? Angoasa asta se exprima foarte clar, in limba engleza, in care toamna se numeste fall (cadere), asadar pentru locuitorii nordului, a tarilor muntoase si a celor ploioase, perioadele in care soarele era anemic, reprezentau momente de tulburare. In Scandinavia, zeul soarelui, Yul era celebrat la solstitiu de iarna, cu brazi decorati, obicei care va ramane pana astazi, in toata lumea. De fapt, Craciunul este o desacralizare a Sfantului Nicolae, sarbatorit pe 6 decembrie, caci acesta este crestinatorul popoarelor nordice. Tot in zona, pe 13 decembrie se sarbatoreste sfanta Lucia (derivata din latinescul lux, adica lumina), care perpetueaza pentru celti,cultul zeului solar Lug. Majoritatea romanilor de pana la Constantin cel Mare, erau adeptii cultului solar, simbol al zeului iranian Mithra, pe care il omagiau pe 25 decembrie.Religia lor se numea Sol Invictus (soarele a tot puternic). Dupa crestinarea imperiului, Constantin a hotarat sa inlocuiasca ziua soarelui cu cea a nasterii lui Hristos, si de atunci crestinii sarbatoresc craciunul pe 25 decembrie, desi, in mod paradoxal, Iisus este nascut in martie. Intre cultele solare si monarhie exista o mare legatura. Pentru incasi imparatul era Fiul Soarelui, la japonezi, Amatersu este zeita soarelui care ingrijeste personal tara Soarelui Rasare. Sigur, istoria cunoaste puternicele culte solare ale Egiptului, unde monarhul se numea Akenaton, adica slujitorului discului solar Aton, pana la celebrul Ludovic al XIV-lea pe care francezii l-au numit Regele-Soare. In evanghelia dupa Luca (1:78, 79), Hristos este comparat cu „Soarele care rasare din inaltime ca sa-i lumineze pe cei ce zac in intuneric„, iar buddhistii il considera pe printul Sidharta, fiul regelui Shuddhodana, cel care invarte roata solara.