Certitudini in gradina cu petale de cais
Nu am nici o indoila, ca foarte curand, gandurile noastre vor fi asezate in vitrina privirii, si cine este intelept, va sti sa citeasca adevarul in ochi. Fereastra sufletului va fi curatata, iar buzele nu vor mai rosti cuvintele altora, ci sensurile profunde, izvorate din limpezimea constiintei. Mintile se vor uni cu inimile, iar albastrul cerului nu va fi cu nimic mai presus decat zambetul linistit al celului ce a inteles.Asa cum Soarele incalzeste si anima toate fiintele, fara sa faca vreo deosebire intre ele, Lumina Gnozei, Pacea si Iubirea Tatalui vor salaslui in toate planurile existentei. Germenii Lumii Noi au fost plantati de mult. A sosit timpul culesului de roade, si sa nu uitam ca vom fi cu totii judecati, dupa poamele noastre, iar cand Timpul se va opri, nici macar diavolul nu va mai fi prietenul ticalosului. Trufasii, criminalii, lacomii si tradatorii, sperjurii si viciosii, fiii atat de efemerelor Sodoma si Gomora isi vor frange pumnii strigand: „Unde este stralucirea noastra, ce valoare mai au banii si armatele noastre, cand putregaiul se asociaza cu pieile noastre de naparci?” Iar cei drepti, curati, smeriti, imbracati in hainele virtutii, cinstei si ai Iubirii se vor ruga, chiar si in ultimul ceas, Domnului Suprem spunand: „Iarta-i ca nici acum nu au stiut ce fac!”.
Sangele nevinovatilor a strigat destul, foamea si setea lumilor a treia si a patra au terminat de scris raportul catre ingeri, victimile abuzurilor de tot felul isi indreapta indexurile catre vinovati. Unde se vor ascunde cei cu mainile patate? Cine le mai asculta lamentatiile? Au cerut lumea, dar si-au pierdut sufletul…Prostia se iarta, insa lipsa iubirii te vaduveste de viata vesnica. In anii ce vor urma ne vom intalni cu tot ceea ce am creat cu gandul, cu vorba si cu fapta.Ar putea fi bucuria reusitei, sau rusinea lipsei.
Dincolo de concepte, dogme, filosofii si teologii complexe, ramane un singur Adevar: „Nu exista nimic in afara lui Dumnezeu”!
Nihil sine Deo!Suna frumos si literat,pacat ca devenim constienti de acest lucru,noi mergatori prin valea umbrelor mortii,abia dupa ce trecem in nefiinta.Cand simti ca sfarsitul iti este aproape,dupa o viata plina de pacat,si-n ultimele clipe ceri smerit iertare lui Dumnezeu,nu crezi ca ar fi cazul sa ceri asa ceva un pic mai devreme?Regulile lui sunt simple,sa iubesti fara sa ceri ceva inapoi e simplu,constiinta umana cere,insa un pic mai mult.
Nu exista nimic in afara de Dumnezeu, e un gand, un sentiment frumos care ne poarta pasii mai departe in valtoarea vietii, e singura certitudine tocmai prin incertitudinea ei. O zi buna
Dl.Oreste,romanul are o vorba :”Pana la Dumnezeu te mananca sfintii” Adica starea actuala e cam asa: Poate spiritual sunt multi neinfranti pe pamant,dar daca orice urma de Dumnezeire este ingropata,atunci cine a castigat razboiul? Va fi viitoarea „Lume Noua”,o armata de suflete curate ,iar pamantul un urias cimitir de martiri ai lui IISUS sau a lui Dumnezeu,Alah sau Buda?Eu nu stiu cum se vede victoria luminii,cand suntem intr-o cadere continua catre intuneric!
Vorbele ajuta,vindeca sufletul dar deocamdata nu avem capacitatea sa ne manifestam ca spirit fara corp. Rand pe rand cei buni se duc,raman doar vorbele stivuite in rafturi de biblioteci pe care se asterne praful oaselor celor care le-au spus. Cati dintre dvs.accepta ca omul modern a devenit un biorobot dirijat de preaintunecatii maestri ai intunericului?. Informatie dirijata,existenta dirijata,moarte dirijata. depindem de niste carduri bancare si de mila Monedariei Mondiale. Suntem niste cobai a catorva familii care ingroapa civilizatia actuala. Nu cred ca Dumnezeu s-ar supara daca am incepe lupta fara El…e timpul sa aplicam legea vechiului testament.ochi ptr.ochi si dinte ptr.dinte. efemerele Sodoma si Gomora sunt trainice,se casatoresc,adopta copii,sunt multi. Eu cred ca ar trebui uitata forma asta teologica de a analiza problema si trecut la o analiza militara,ptr.ca nici un razboi nu se castiga fara lupta. Eu,noi nu traim pentru noi ;si am sa ma iau dupa marele Stefan,ci pentru urmasii,urmasilor nostrii. de ce stranepotii mei sa fie sclavi in paradisul intunericului? Daca eu am posiblitatea sa mai vorbesc si sa-l iubesc pe Dumnezeul adevarat,de ce sa nu aiba si urmasii mei aceast DAR? cu stima.
🙂
stati pe codulluioreste
caci Cuvantul din poveste
inainte mult mai este!
🙂
@Sorin-ce ziceai tu,ca nu avem capaciatea sa ne manifestam ca spirit fara corp…Exista o teorie:daca omul ar folosi creierul la capacitate maxima,ar degaja o asemenea energie incat corpul uman ar fi incapabil sa o sustina.Am fi fost cea mai pura forma de energie.Dumnezeu,probabil a fost constient de implicatiile acestui fenomen si a folosit incapacitatea noastra de a gandi la maxim pe post de lesa,pentru a crea o limita a arogantei umane.
@Dan
1) De ce ti-ai sters comentariul din ultimul topic cu lupta?
2) Cate clone ai?
Parerea mea e ca e ceva bine regizat. Toate drumurile duc la CISCE 😉
Dumnezeu nu segmentează viaţa noastră în funcţie de circumstanţe. El doreşte transformarea noastră.
Efeseni 3:22-4:20
Cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;
Şşi să vă înoiţi în duhul minţii voastre,
şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.
De aceea, lăsaţi-vă de minciună: ,,Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul„, pentrucă sîntem mădulare unii altora.
,,Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi„. Să n'apună soarele peste mînia voastră,
Şi să nu daţi prilej diavolului.
Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mînile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.
Niciun cuvînt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.
Să nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
Orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v'a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.
Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S'a dat pe Sine pentru noi ,,ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros„, lui Dumnezeu.
Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, cari nu sînt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţămire.
Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n'are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte; căci din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
Să nu vă întovărăşiţi dar deloc cu ei.
Odinioară eraţi întunerec; dar acum sînteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.
Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.
Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului,
şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le.
Lumină şi iubire!
Doamne ajută!
NPA
Zau ca n-am sters nimic. Asa se vede la tine?
Trebuie sa-ti cer o lamurire tehnica si nu stiu cum sa te contactez, caci ai profil indisponibil.
Poti sa-mi trimiti un e-mail te rog?
..Domane-ajuta sa fie asa cum spui oreste,ca prea mult au patimit romanii.Cineva-drag mie-spunea ca tara asta e condusa de migratori!-si migratorii vin si prada,jefuiesc un popor,un neam si pleaca,nu le pasa! astia nu au cum sa fie din neamul geto-dacilor.
abia astept emisiunea de diseara!
Azi sunt trist…lumea a pierdut inca un geniu,un om,un pacificator convins care a crezut in bunatatea umana pana la capat.Idolul adolescentei mele a devenit legenda.Putini oameni in istorie au fost cei care au atins sufletele acestei lumi si care au dat un nou sens iubirii neconditionate pentru semenul lor.Dumnezeu sa-l aiba in paza,a fost cel mai bun!Heal the world!
…cineva acolo sus avea nevoie de michael.Eu cred ca aici s-a chinuit-cel putin in ultima vreme……e normal sa te slefuiesti atat de mult in exterior?
dimineata pe la 7 era un curcubeu urias;cred ca era pt michael.
@Dan
Email trimis.
Era vorba de mesajul din topicul trecut, in care aparea si oreste comentand. Ambele comentarii au fost sters
Ioana- incontestabil a fost regele muzicii pop,promotorul muzicii actuale,etc,etc,etc si atat.Dumnezeu sa-l inteleaga si daca crede sa-l ierte. A fost bun, a stiut cum sa puna lumea in genunchi in fata sa,a devenit un idol. Dar stim cu adevarat cine a fost Michael? Chiar crezi ca a fost primit pasind pe curcubee in rai?:)
:::)))IOANA-eu nu astept emisiunea de diseara,eu astept geto-dacii si cu dacii si cu tracii sa reinvie,sa iasa in strada si sa ne vindice de lamentari
Jolly- Pacat de Michael,mai bine ramanea negru si santos.Dumnezeu sa-l ierte.
Apropo: am zis ca nu avem inca posibiltatea. Cred in ideea ca avem creierul inca nedezvoltat.
Un gand bun pentru Michael! O adanca amprenta pe copilaria mea, a noastra, a multora… @jollyroger: Heal the world! Genial!
O Gesù caro, è conforto dunque per te lo spasimo atroce dei tormenti e della pena, dei flagelli, delle spine, degli insulti, della croce! È conforto il dolore più grave che siasi mai sofferto nel mondo…
Tu lo hai detto, o Gesù caro: «Attendete e vedete se vi è un dolore simile al mio!». Ah, ora comprendo quale male è il peccato, se i dolori più gravi sono conforto per te, Gesù mio, in confronto ai dolori che ti recò la colpa!
O Gesù, perché non mi dai la morte prima di offenderti anche menomamente?
Gesù, fammela questa grazia, io non ti voglio più dispiacere!
Sei troppo bello, mio Gesù, troppo bello perché io debba contristare il tuo Cuore.
Gesù, ti cedo me stessa novellamente, la mia libertà, tutto.
Gesù, amareggiami tu, guidami tu, vegli tu sul mio cuore!
Gesù, sono tua, tutta tua, non mi separare da te mai, mai, mio Gesù.
Gesù, fammi tua vittima di amore, espia in me almeno una colpa sola, io voglio togliere dal tuo Cuore le amarezze alle pene.
Gesù, immolami per te. Sorgi dall'agonia, mio Gesù, mi metterò io al posto delle tue angosce mortali.
Gesù caro, nasconditi nel mio cuore. Tu lo brucerai di amore, tu l'arricchirai di te, ed io soffrirò ricca di te, soffrirò amandoti, soffrirò struggendomi per te!
Gesù caro, cosa vuoi da me? Non la mia volontà, ma la tua sia fatta; la tua che è santa, non la mia che è miserabile, la tua che è rettitudine infinita, non la mia che è egoismo, la tua che è tutto, non la mia che è meno di nulla.
Oh, come riposo bene sul tuo Cuore, o Gesù! I palpiti tuoi mi conquidono, io sono tua. Oh, sante amarezze sofferte per il mio Gesù, come siete dolci!
Gesù mio, ti stringo di più al mio cuore, pungimi con le tue spine. Gesù, nasconditi da me, io voglio cercarti sempre, voglio spasimare sempre per te, voglio amarti perché sei degno di amore!
Con Tanto affetto; Padre Giorgio Cazacu.
Asta a fost cea mai tare postare,Parinte Diacon Cazacu Gh.! Ati uitat romana sau va place sa ne punem mintea la contributie ,sa luam lingoes sau Google traducere si sa vedem ,din curiozitate ce ati scris ? Sau sa ne aratati cumva vastele cunostinte ? La ce biserica predicati ? Tot in italiana ? As veni sa mai invat cate ceva italiana,cine stie cand imi va fi de folos !
Parintele Diacon canta in pustie….Poate era pe vreun blog Italian si i-a jucat feste netul::)))
Nu exista nimic in afara lui Dumnezeu,totusi unele lucruri care vin din alta parte sunt permise de El pentru incercarea si disciplinarea noastra.
@padre Cazacu – L'italiano,la natura e Dio!
🙂
Sei stato stupendo, ma perche non hai scritto in rumeno?
fide et fiducia.
Oreste, frumoasa culoare a prins chipul tau!
***
Oreste, emisiunea este slabuta, slabuta, slabuta, precum fotomodelele anorexice.
Sper sa nu fie cu suparare.
Multa bafta in continuare
si la mai mare!
http://www.youtube.com/watch?v=FNttQlMdGD4
No, ca merita!
Stato atenti!
http://www.youtube.com/watch?v=FNttQlMdGD4
Belissima! 🙂
Dan, bunul meu prieten, frumoasa piesea, aproape divina, insa cred ca in contextul dat s-ar fi potrivit si mai bine:
http://www.youtube.com/watch?v=7Q6Qw9sSVbg&feature=related
Cred ca si parintele Cazacu ar fi pe deplin multumit.
🙂
http://www.youtube.com/watch?v=7Q6Qw9sSVbg
Da asta?
http://www.youtube.com/watch?v=fXS7bMh8vEA
Asta, asta! 🙂
daaaa, o stiu! Infloresc inimile in toracele muritorilor!
Daca nu ar suna un pic bizar, as spune: il iubesc pe Andre Rieu mai abitir decat pe mine, in momentele cand vizionez videoclipurile…
Doua negatii dau o afirmatie.
„Nu exista nimic in afara lui Dumnezeu”!
Daca nimic nu exista, inseamna ca ceva exista.
Asa ca intelesul logic este ca:
Exista ceva in afara lui Dumnezeu.
Si cu „ceva-ul” acela ne batem capu'noi pe-aici.
http://www.youtube.com/watch?v=LA3QteQ4pU0
🙂 la vita e bella 🙂
e semplice… in afara lui Dumnezeu suntem NOI!
inca una si … ma duc!
http://www.youtube.com/watch?v=ssH0Zj7Zp9U
Viata este frumoasa intr-adevar… Pacat ca este virusata. 🙂
„Viata este frumoasa pps” probabil ca inca mai circula..:-)
Toti ne ducem…:-)
si e bine ca se intampla asa!
🙂
O noapte blanda, buna si iubitoare, pentru toti codOrestistii!
Atenta la emisiune, am facut un comentariu la alta postare!!
imi cer scuze si o pun din nou, corect, aici!!
Fericit este acela care are incredere in Dumnezeu.
Linistit este acela care poate crede in Puterea lui Dumnezeu fara sa vada decat cu ochiul pe care si-l atinge cu mana si sa auda cu urechea de care se poate trage, in deznadejdea gandului fricos.
Pentru cel ce vede si aude restul, Dumnezeu este dincolo de primul cer. Este mult mai mult si multul se poate exprima prin vorba omului de rand.
Iar viitorul este cu incredintare acela din vorbele de azi. Cititi-le cu atentie, cu voce tare si veti vedea ce nu facem acum – citind despre cele pe care le vom face in viitor.
Fiecare cuvant este adevarat ; eu sunt incredintata direct, concret de acest lucru.