Treptele suferintei si gasirea Fericirilor
- Stupoarea: Trecerea brusca de la o stare de maxima fericire la cea mai cumplita si profunda nefericire. Aceasta rasturnare tragica de situatie este cunoscuta de greci, datorita lui Aristotel ca fiind katastrophe. Exemplul cel mai graitor este a lui Iov, din Vechiul Testament, care intr-o singura zi ajunge de la cel mai bogat, drept si respectat, intr-o stare de degradare teribila. Isi pierde intreaga familie, averile si sanatatea.
- Angoasa: Suferinta este traita in spaime si nelinisti.
- Constanta: Disperarea, deznadejdea si depresia par ca nu au ragaz, nu exista speranta si nici liman. Nici macar moartea nu se grabeste…
- Amintirea: In aceasta stare perplexa de suferinta generalizata se proiecteaza fericirea trecuta, imaginea prosperitatii si a demnitatii pierdute.
- Condamnarea: Oprobiul public, plecarea prietenilor, solitudinea impusa. Dupa caderea sociala, dupa pierderea tuturor valorilor individul ramane exasperat, plictisit si nemangaiat.
- Revolta: Lupta cu destinul, invinovatirea Providentei, negasirea nici unui sens pentru suferinta. Si aici exemplul lui Iov ramane ca un reper: un om care se chinuie, cazut in cenusa si noroi, cuprins de lepra, cu fata plina de lacrimi.
Ei bine, pe aceasta scara care coboara in abisurile intunecate ale meandrelor sufletesti, se afla, fara ca macar sa stie, cei care trebuie sa invete marea lectie oferita personal (prin Intrupare) de catre Marele Nostru Creator, si anume aceea ca Spiritul invinge materia, Iubirea risipeste nefericirea, iar non atasamanetul fata de valorile trecatoare iti garanteaza linistea si fericirea! Cand nu ai nimic de pierdut, de ce sa te mai temi? Aici este taina Mantuitorului care spune: „Regatul meu nu este din lumea aceasta...”
.
„Regatul meu nu este din lumea aceasta…”
…dar poate fi adus şi în lumea aceasta…
„…precum în CER aşa şi pe pământ …”
O lumânare produce suficientă lumină pentru a putea vedea în jurul nostru, însă sute de lumânări luminează ÎNTREG TEMPLUL.
PACE, LUMINĂ ŞI IUBIRE TUTUROR!
.
AMIN!
Probabil ca aceste vorbe ar avea efect maxim si benefic in acelasi timp,daca in general omul nu ar fi atat de letargic,iar genul acesta de mesaje ar face o constiinta sa tresara.Insa,uneori ca sa atragi atentia unui ignorant nu e suficient sa-l bati pe umar…loveste-l cu un baros!
Suferinţa se naşte din dorinţă.
Cauza suferinţei este ataşamentul, dorinţa, pofta, agăţarea care au rădăcini în ignoranţă. Ataşamentul e precum apa sărată, cu cât bem mai mult cu atât ne e mai sete.
In tradiţia budistă există o cale care duce la încetarea suferinţei, această cale poartă numele de Nobilul Drum cu 8 braţe:înţelegerea şi gândirea corectă constituie înţelepciunea; vorbirea şi acţiunea corectă precum şi modul de viaţă corect reprezintă etică, iar efortul, atenţia şi concentrarea corectă reprezintă practica spirituală.
IDEI DE MEDITAT – Adrian Grigoraş
„O faptă facută din dragoste şi bunătate poate că nu va schimba cursul istoriei, dar dacă va schimba viaţa cuiva, atunci merită tot efortul.”
„Când realizăm că Dumnezeu ne iubeşte, ştim că totul o să fie bine.”
„Nu putem controla tot ce se întîmplă în jurul nostru dar putem controla modul în care alegem să reacţionăm.”
„Ca să ai success cu oamenii trebuie mai întîi să îi iubeşti.”
„Nu este nimic mai desăvîrşit şi mai curat decît dragostea lui Dumnezeu pentru tine, fără limite şi condiţii.”
„Oamenii cu adevărat însemnaţi nu se simt importanţi ci îi fac pe alţii să se simtă importanţi.”
„Credinţa vede invizibilul, crede incredibilul şi primeşte imposibilul.”
„Acceptă ceea ce nu poţi accepta, iartă ceea ce nu poţi ierta şi dă ceea ce nu eşti obligat să dai.”
„În orice moment se găseşte cineva în preajmă care are nevoie de bunătatea şi ajutorul tău.”
„Fie ca întotdeauna să-mi amintesc să încurajez pe cineva. Fie ca întotdeauna să-i mulţumesc Lui pentru prietenie şi cei dragi. Şi fie ca niciodată să nu consider nimic în zadar.”
Lumină, iubire, înţelepciune şi armonie!
@Alina-deci,pana la urma vorbesti de teama ancestrala a omului de singuratate.Golurile din existenta lui pe care incearca sa le umple zi de zi cu sentimente puerile si actiuni inutile,cand de fapt ar fi mai simplu sa fie el insusi.Cauta sprijin si directie uitandu-se in sus,spre Dumnezeu,cand de fapt el a uitat ca decizia asupra propriului destin ii apartine in totalitate lui.Mania,frustrarea,deceptia sunt reactii ale omului cand raspunsul nu vine din cer.
Interesant, eu nu am legat niciodata stupoarea de nefericire, ci de o mirare. O mirare mai mare.. In sensul ca nu credeam ca cineva sa reactioneze sau sa actioneze intr-un anume fel. Mai curand de consternare… nu?! Spre exemplu, ieri eram cu cineva in gara. Spre… stupoarea mea, caci o cunosteam de 2 zile abia, imi intoarce brusc mana si se uita o clipa in ea, apoi se uita la mine si spune: Cata suferinta ati avut in viata!!
Spreeee… stupoarea mea!! Mi-am muscat limba strans de tot sa nu ma bufneasca rasul, dar doamna a sesizat si a spus ca nu trebuie sa mi fie rusine!! Nu am mai comentat: am suferit si eu din aia-aia, na! ca tot omul pe Pamant, dar voiam sa spun ca poate am suferit cumplit.. de frig (si se mira lumea cum am rezistat! ei, asta-i alta!! pai m-a cam tinut Dumnezeu in viata!!) si de altele, cam tot pe acolo!! si de frica!! ma arunc unde nu prea e de mine, si pe urma ma apuca frica. Cineva spunea ca.. risc! cum a fost la revolutie, unde erau gloante mai multe, acolo ma duceau picioarele, dar eu nu voiam neaparat .. poate tot Dumnezeu saracul, ca sa vad ca ma apara si sa nu mai am frica!! Nici macar de gloante! Ce e un glonte?! o bucatica de metal.. eu sunt un om, nu?? mult mai mare decat el… O sa va povestesc asta – alta data!!
Si ma cam … consternez tot timpul, raman cu gura cascata ba de una, ba de alta!! Ba de unul, ba de altul… Ba de cele frumoase, ba de cele necesare… Pe urma am un fel de scuturare si zic ca asa trebuie sa fie.. Cineva imi spunea ca sunt fatalista..
Ei, cate-n lume…
Oricum o sa ma straduiesc sa nu ma mai consternez atata (nu as spune.. stuporesc 🙂 )..
@Alina:
Nici nu se mai poate vorbi de dorinta, suferinta sau de efecte nefaste ale acestor trairi cand exista iubire. Suprimarea dorintei e doar o utopie. Poti sa anulezi dorinta de a bea apa sau de a manca? Budhismul seamana foarte mult cu un curent filosofic si de idei.
Raman la Iisus, la iubire-pentru ca iubirea le impune pe toate: intelepciune, intelegere, iertate etc.- cand vine vorba de conceptia ontologica a vietii.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Concluzia fireasca ar fi ca:
„Fericiti cei saraci cu duhul caci a lor este imparatia cerurilor”. 🙂
N-au angoase existentiale, nu-i atinge oprobiul public… etc, etc… uite-asa, ca mine, de pilda.:-)
Putem considera ca: spiritul neexistand nu s-a mai luptat cu materia si a invins-o. 🙂
Nu'sh cum sa fac in privinta atasamentului fata blogul domnului Teodorescu! Cum sa-l consider, valoare trecatoare sau perena?
Jolly, n-ai un baros?
@nerodu'pamantului
Stai atasat de blog pentru ca daca renunti o sa ramai stupefiat! Nerodule!
Jolly, adu prietene barosu' ala!:-)
toate starile prin care trecem sunt pefect umane, si acceptandu-ne fara conditii si fara judecare umanitatea ne putem privi cu compasiune si descoperi aspectul divin..apoi se impune echilibrarea acestor niveluri pentru ca traim inca Aici si Acum..
@camelia am inteles aluzia. Ca intotdeauna iti multumesc.
@jolly am o idee. Una fixa.:-)
Am un prieten bun, Aurel Maria Baros, scriitor contemporan. Fiicei lui, Linda Maria Baros i s-a decernat in Franta, Premiul Apollinaire pentru poezie. Iata doua baroase cu care ar trebui loviti ignorantii.:-) Nu inainte de a-i bate pe umar. 🙂
@cristiana, saru'mana!
Dulce ca mierea e glontul patriei.
La noi e invers. De la cea mai crunta depresie ajungi repede pe culmile fericirii.
Domnu' Teodorescu si dragi comentatori!
Suntem salvati! Am o veste extraordinara !
Iat-o!
http://www.descopera.ro/dnews/4564723-apocalipsa-vine-peste-3000-de-ani
🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
Vorbe….vorbe…vorbe….Nu suntem decat un botz de vorbe ,in prastia secundei…
Religia are contradictiile ei ce nu prea sunt recunoscute si nici nu se prea vorbeste despre ele. Pana una alta omul (facut sau nu de Divinitate) are sentimente si o constructie psihica nativa, astia suntem. Nu poti sa traiesti ca o leguma, ca un robot fara ura fara dragoste fara frica fara curaj fara sa cauti fara sa nimic. De-aia am ajuns pe Luna, de-aia stim si facem atatea lucruri…asa ca ori problema e prea complexa pentru creierul nostru de umani, ori e prea simpla si noi cautam s-o punem in ecuatii diferentiale. Unde am fi fost azi daca „crede si nu cerceta” ar fi fost lege ?
PS. Nu cred ca omu se trage din maimuta. Da deloc 🙂
@Dan Ioanitescu-As fi vrut ca ignorantii sa fie desteptati asa de simplu si estetic,dar,din pacate ma refeream la unealta aceea de cel putin 10 kg,cu maner de lemn si cap de metal…
Si mie mi se pare ca definitia stuporii data de Oreste e un pic eronata,se abate un pic de la caracterul ei general.Mai vad ca,majoritatea aici propavaduieste iubirea absoluta.Ce se intampla cu increderea,loialitatea si respectul,care in opinia mea reprezinta temelia caracterului uman?Sa sustii ca iubesti ceva sau pe cineva fara limite,mi se pare fatarnicie curata,omul prin natura lui nu e capabil de asa ceva.Iubirea e,in cel mai bun caz,doar un amarat de aparat de masura al atasamentului fata de ceva sau de cineva,cu oscilatii deseori spectaculoase.Sau e doar o scuza plauzibila pentru frica eterna a omului fata de singuratate…
De acord. Ceva se pierde pe drum totusi si nu stiu ce?
Si totusi suferinta este o cale spre evolutie (spirituala) in special atunci cand este constientizata, desi toata lumea fuge de suferinta si am vrea sa avem parte doar de fericire…
Daca vrei sa ajungi in varful muntelui este nevoie sa-l urci, iar experientele intalnite in timpul urcusului te imbogatesc…
Sunt foarte putini cei care accepta de buna voie un efort (sau chiar si-l iau singuri), insa nici ceilalti nu sunt scutiti, nu cred ca exista cineva care sa fie scutit…
Eu am numit tot ceea ce simt: admiratie si respect fata de Creatia asta uriasa a Lumii, acceptarea cu uluire de admiratie, acolo unde multi oameni nici nu vor sa creada ca exista ceva….
Dar exista, este uluitor, si ma las furata cu draga inima, cu toata simtirea mea, cu tot respectul, cu tot ceea ce poate fi constientul meu, purtata pe aripile increderii pe care o vreau, o caut si o simt ca prinde aripi mereu in mine…
Acum insa… cred si in carnea care se revolta in frica si durere nu de putine ori… Dar accept si asta, pentru ca este ceva tot atat de evident, de real ca si tot ceea ce ma uluieste, fara urma de indoiala. Si intristarea mea de durere si distrugere o inteleg, la fel ca si distrugerea ca atare, chiar daca mi-e frica de durere si suferinta, ca oricarui om.
Tocmai stiind asta, vreau sa particip la constructie si nu la distrugere, vreau sa-mi diluez pornirile fricoase si belicoase. Sa particip la libertate necuprinsa, la cunoastere si cautarea cailor de intelegere prin simtire SI prin cunoastere, prin aplicare mereu de calitate superioara..
Daca asta e iubire, o numesc si asa, cu sacrificiile incluse, suportand si frica, si durerea, si propria mea distrugere, daca pe ea se poate construi ceva trainic.
Dar sunt o luptatoare-muncitoare si vreau sa stiu daca construiesc sau distrug, daca propria mea distrugere este de folos, si inteleg ca este, pentru a face loc unui alt nou, unui alt bun, unui alt frumos, dincolo de participarea mea aici.
Cam asta…
„Era odata un copil,tratat in mod diferit de catre parintii sai.Mama lui il iubea mai mult ca orice,il tratata cu afectiune,il apara de rele,il tinea in brate cand avea cosmaruri…Tatal sau in schimb,il trata ca pe un caine,deseori il batea si-l chinuia,ii calca in picioare personalitatea.A venit vremea cand mama lui a murit,iar copilul,stand langa mormantul ei proaspat sapat,a fost surprins sa constate ca nu era capabil sa scoata o lacrima,sa nu simta nici cea mai mica parere de rau…
A venit si randul tatalui sau sa moara,si stand langa mormantul lui,lacrimile au venit in valuri de neoprit,suferinta copilului era vie,reala.Simtea pierderea tatalui sau cu toata fiinta,insa nu putea sa nu se intrebe cum a fost posibil sa fie atat de inert la moartea mamei lui,fiinta care l-a ingrijit pana la ultima suflare,l-a aparat si a suferit odata cu el?Pe de alta parte,se intreba de ce plange atat de amarnic,dupa tatal sau,omul care i-a facut viata un iad?
Raspuns:A pierdut motivatia urii care l-a alimentat si l-a tinut in viata tot acest timp.Ura care a crescut in el,in detrimentul iubirii,ura care era reperul existentei lui”(citat aproximativ din filmul:CONSPIRATIA)
Morala:Inlauntrul fiecaruia dintre noi salasluiesc doi lupi…supravietuieste cel pe care il hranesti mai mult!
Cam tarziu adaug acest comentariu. Dar…niciodata sa nu spui niciodata. O singura remarca as avea de facut: ,,Aceste trepte sunt cunoscute de catre cei pe care i-am ales sa ne conduca?” Probabil ca daca ar avea habar de ele noi ca si popor am duce-o mult mai bine.
PACE, LUMINA SI IUBIRE TUTUROR!
@Klaus-ai ales sa-ti exprimi optiunea politica,in loc sa te rezumi la concluzia mult mai profunda a acestei teme.Citeste ce am scris mai sus si totodata,intreaba-te de ce Dumnezeu(din biblia scrisa de om) a ales sabia si nu vorba,ca arma a dreptatii?
Exemplul lui Iov ramane ca un reper,este dovada filozofiei noastre existentiale. Ce nu am inteles din povestea lui IOV? De ce Dumnezeu a privit cum este chinuit de satana? Daca IOV mai avea o treapta sa ajunga la picioarele Sale,de ce a trebuit sa-l las in iad,pentru a vedea de e vrednic unde a ajuns?
Odata mi-am raspuns; poate ca lupta intre bine si rau nu se va termina niciodata, Poate ca doar lupta alege adevaratii osteni ai Domnului.Probabil e mai iubit omul IOV, in comparatie cu un sihastru ferit de ispitele lumesti care isi pierde existenta ascuns intr-o pestera de frica sa nu-l piarda pe Dumnezeu. E doar ispita,Dumneeu iti da suferinta si durere pentru a te alege si sunt putini cei alesi.
@jolly
Vezi lucrurile clar si ai toata simpatia mea.
@Sorin DiRokko-Dumnezeu a privit pe Iov cum e chinuit de Satana ,pentru ca Dumnezeu nu are numai suflet de mama ,ci si de tata ! A ales ca Iov sa invete niste lectii,despre suveranitatea lui Dumnezeu,despre prietenii sai,despre binecuvantarea venita dupa ce rabzi sau treci un test si tinand seama ca nimeni nu moare ,copiii si ginerii si norele sale trecand dincolo,toata lumea e multumita ! Poate copiii sai au trecut la o viata mai buna si Iov ,sigur a devenit mai intelept dupa asa o experienta !
Lumea de dincolo…atat de subliniata de toate religiile lumii,venerarea raiului si cumplita frica de iad,care deseneaza sensul de mers al omului,deciziile pe care le ia in viata prin prisma binelui sau raului,numai ca sa aiba un loc asigurat in viata de apoi…Dar s-a intrebat cineva cat de mare ar fi stupoarea acelui om,daca,in momentul in care paseste pragul dintre cele doua lumi,nu gaseste de fapt…nimic?
Tocmai trec prim momente destul de dificile. Cum poţi ieşi din asemenea situaţii, când în jurul tău există numai ură şi invidie,iar tu însuţi eşti la capătul puterilor ? Dacă nu avem toţi tăria lui Iisus de a-i iubi pe cei care ne hulesc, înseamnă că nu vom mai găsi calea spre mântuire ?
Mă uimiţi, pur şi simplu, cu blogul acesta, domnule Teodorescu. Cu timpul, el va deveni un fel de Mecca al tuturor celor care cred în Lumină, Pace şi Iubire.
Nu trebuie sa ai taria lui Isus,trebuie sa-l lasi ,sa-l descoperi pe Isus din sufletul tau !
Aoleu!
In cazul acesta.. eu nu mai intru aici!!!
Dar macar o ultima idee: cand m-am simtit pusa la zid, cineva mi-a spus (fara sa stie ce era in sufletul meu..)”Nu mai sta cu nasul in zidul acela, intoarce-te! Toata lumea asta e a ta!! Si n-ai sa traiesti 1000 de ani!!”
Sincer, eu il iubesc pe Iisus intr-un mod foarte personal, din tot sufletul… dar nu-l pomenesc toata ziua, caci el ne-a creat o lume intreaga si ne-a dat-o, nu o singura fiinta sa respiram doar prin ea.. Iubindu-i creatia, descoperind-o si pretuind-o cred ca fac tot ceea ce pot eu pentru a-i urma calea.
Chiar si la Mecca! dar nu vreau sa mi fac religie dintr-un blog, chiar daca il respect pe autor pentru cele cu care sunt de acord si cele cu care nu sunt de acord..
(P.S. Lasaa.. nu scapati asa usor de mine!! La buna revedere!!)
A citit cineva,”Balanta” a lui Ion Baiesu?Veti afla acolo o teorie interesanta si oarecum logica despre Isus Christos.S-ar putea sa va dea de gandit!
jollyroger, daca tu nu crezi in Dumnezeu zugravit de religie, crede in El asa cum vrei tu..nu te opreste nimeni..ce conteaza teoriile altora cand esti in stare sa ti faci propria ta teorie si sa crezi asa cum simti tu?
cu alte cuvinte cand esti convins de credintele tale nu te deranjeaza altele din jur..
O seara frumoasa..
@Camelia-Habar nu am la ce te referi.Nu mi-am negat credinta si nici nu am incercat sa influentez nimic in jurul meu.Am doar intrebari la care caut un raspuns,se pare ca tu ai gasit un alt inteles la vorbele mele.Promit sa fiu mai atent,sa nu te mai ofensez in vreun fel…
„Daca inima omului nu se revarsa de dragoste, aproape nimic nu se mai poate face pe lumea asta.”
Foarte putini sunt oamenii care stiu ce inseamna iubirea, deoarece multi confunda iubirea cu atasamentul la care recurg oamenii pentru a scapa de singuratate. In realitate nici nu scapa, au doar falsa impresie ca o perioada le este bine si sunt fericiti, dar in realitate ei sunt doar niste oameni adormiti, tristi, mereu in cautare de nou, de senzatii tari, ca sa nu mai simta asa accentuat golul din sufletul lor. Au acest gol, pentru ca nu au iubire in sufletul lor, nu au bunatate, au doar o foame de senzatii. Oricine, oricand, poate sa traiasca sentimentul iubirii si pentru asta nu trebuie sa caute nimic, nu trebuie sa adauge nimic in sufletul lor, trebuie doar sa renunte la ceva. Doar atunci cand iti descoperi rautatea din sufletul tau, doar atunci poti sa renunti la ea si doar atunci poti iubi cu adevarat si vei fi fericit cu adevarat.
Multi tind sa zica ca e greu, ca e usor cu teoria dar mai greu cu practica. Multi tind sa spune ca omul nu ar fi capabil de astfel de sentimente. Prefer sa nu recurg la ceea ce se cheama auto-handicapare in psihologia sociala. Oare de ce trebuie sa atribui unei actiuni un anume grad de dificultate? Oare sa iubesti e greu? Eu personal nu cred ca e greu, pentru ca iubirea cu adevarat vine neconditionat din adancul sufletului, vine din bunatate, deci nu presupune efort.
De unde vine suferinta? Din punctul meu de vedere din lipsa iubirii si binenteles din dorinta. Mereu iti doresti, mereu vrei mai mult, mai mult, niciodata nu esti multumit. Nici Adam si Eva nu au fost multumiti de conditia lor si si-au dorit sa manance din pomul cunoasterii binelui si raului.
In concluzie, din punctul meu de vedere, dorinta este calea sigura si batatorita pentru a ajunge la suferinta.
„Cand vei inceta sa mai calatoresti, vei ajunge la destinatie” (Proverb japonez)
@Elvis
Fără îndoială că aveţi dreptate.
@Cristiana
Mecca este doar o metaforă care implică şi puţină ironie, lipsită de orice răutate. Sunteţi îndreptăţită să vă înfuriaţi, tot în glumă, în condiţiile în care vehiculăm numele lui Iisus cu atâta uşurinţă. Până la urmă, relaţiile noastre cu… cele sfinte sunt profund personale. În altă ordine de idei, trebuie să vă spun că scrieţi admirabil, cu multă prospeţime…
@Stimate domnule Dan Ioaniţescu, aveţi toată admiraţia şi preţuirea mea pentru ideile pe care le propuneţi aici. Într-un fel, sunteţi personajul principal al acestui blog.
Multumesc domnule Tomsa! In loc sa-i fac lui Dan o postare promisa, mi-am petrecut seara in compania dvs., pe blogurile dvs. … Si revenind intr-o doara pe aici, am vazut.. cu stupoare (rad!!) ca dvs. mi-ati adresat aceasta incurajare!! Multumesc cuminte si frumos!!
Am facut o glumita cu Mecca, razand-copilas, dar si cu toata seriozitatea am pus acel exemplu din viata mea, cu respect pentru greutatile cu care va confruntati. Cu gelozia si invidia m-am confruntat si eu, din tare greu! in ultimele 2 3 zile si m-am invins pe mine insami vorbind persoanei respective eliberata de orice enervare. Tocmai despre libertate i-am povestit, si despre orizonturi infinite, in care nimeni nu ne opreste sa traim frumos si drept…
Nu cred ca a inteles, dar eu m-am simtit mai bine, si nici egoista pentru aceasta nu am vrut sa ma simt…
Si acum ma simt atat de bine, incat as dori din tot sufletul sa va ofer si voua un pic, doar un pic, daca nu se poate un mult din mine!.. Caci omul, ca si Dumnezeu, ofera mult, si semenul lui isi ia cat poate!
Noapte buna!
„Dar s-a intrebat cineva cat de mare ar fi stupoarea acelui om,daca,in momentul in care paseste pragul dintre cele doua lumi,nu gaseste de fapt…nimic” Nu, pentru ca nu inseamna nimic…si omul e facut sa caute meaning. Cum sa gasesti nimic? Si nimicul e ceva daca exista observator si daca nu…who cares?:) Iti place sa pornesti de la premize absurde? Ti-e mai usor asa?
Din punct de vedere sociologic, manipularea este definită precum: „acţiunea de a determina un actor social (grup, persoană, colectivitate) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând impresia libertăţii de gândire şi decizie”.
Ideile politice apărate în fiecare epocă de oameni, îşi pierd valoarea când sunt înlocuite cu alte idei care sunt considerate mai bune şi mai valoroase ca cele dinainte. Ideile prezente au întodeauna aerul că sunt nişte adevăruri, iar cele dinainte sunt văzute ca nişte idealuri în slujba cărora au fost utilizate procedee de natură propagandistică. În acest context acţiunea de a manipula “constă mai ales în a construi o imagine a realului care are aerul de a fi realul”
Ne vedem peste 30 de ani… Cu acelaşi calm
Vă spun lucrurile acestea pentru că îmi dau seama că este vorba de o „manipulare gri”, în care se află şi adevăruri. Sper să vă ajute discursul. Cu ajutorul unor „manipulatori” mai puternici progresăm. Poate argumentaţi punctul terminus al adevărului pe care îl îngurgităm zi de zi.
Doamne-ajută!
Eu cred ca, daca am pasi „dincolo” si am vedea ca nu este nimic… este cam hazardant sa ne gandim la asa ceva… ar insemna ca noi, eu, tu, ma rog, suntem PRIMUL care percepe CEVA?? Treci undeva ..in ceva, nu?? deci daca tu ai puterea sa treci undeva, cred ca si altii au avut-o inaintea ta, si ACOLO E CEVA!! Logic?!
De ce spun asta, pt ca acum vreo 35 ani m-am plimbat pe „acolo”, m-am intors si am povestit mamei (spital, anestezie, etc) si mama, doctorul (care stia „ceva” caci o pusese pe mama sa stea acolo cu ei si sa strige dupa mine.. caci, spunea dansul, numai o mama mai poate intoarce copilul sau inapoi!! Imi era unchi si si-a permis, altfel nu cred ca ar fi spus). Asadar, am povestit, nu ma credea nimeni si, cu o ultima incercare am spus: dar de ce vedeam fara ochelari si pe intuneric cum mama era cu capul spre perete, dormea cand eu am plecat si am lasat-o sa doarma ca sa n-o deranjez si am plecat pe drumul verde ca o apa?..
O fata de 16 ani, intr-un timp fara de cunoastere…
Degeaba as povesti o-mie-si-una-de-chestii, exista ceva pentru fiecare din noi care ne lamureste, si nu ceea ce a lamurit neaparat pe altul… Poate drumul se construieste din auzite, dar de mers – fiecare dintre noi merge in felul sau pe acest drum…
Si nu cred ca urca sau coboara, este ca si cum ai fi inafara Pamantului si nu mai ai notiunea de sus sau jos..
Nu e nici o uluire acolo, este regasire.. revenire… recunoastere… recunostinta… Nu stiu daca neaparat pentru divinitate, dar mai curand fata de ceva foarte apropiat: oamenii care ne-au ajutat sa ne facem viata grea si oamenii care ne-au odihnit din cand in cand.. sau florile si mititeii de prin ele, copacii cu vulturii, leii si iguanele…
Cu siguranta pentru mine totul exista, si inca nu poti spune toate, lasi omul sa ajunga si sa simta totul.. Mai vorbim..
P.S. Dane, de ce m-ai deranjat din somnul meu de pe aici ??!!
@Ramonabai-„premize absurde?”Cel putin eu am niste intrebari,si nu inghit teorii absurde si fara sens,care-mi sunt servite la orice colt de strada.A fost notiunea de „nimic”prea subtila?Ce-ai zice daca,prin asta am incercat sa combat povestile infantile despre rai si iad?S-a intors cineva de acolo cu dovezi certe ca aceste taramuri chiar exista?Ca acel batran cu toiagul in dreapta,inconjurat de ingeri te asteapta pentru judecata?Basme!Nu sunt negativist ci doar rational.
P.S-Daca tot combini cu engleza,expresia corecta era:”omul sa caute the meaning”sau”a meaning”sau in cel mai rau caz”meaning-ul”
Observ,de vreo cateva zile,ca mi-am castigat un statut de oaie neagra a acestui blog,fara ca aceasta sa fie intentia mea.Sunt intrebarile mele prea dure pentru constiinte sensibile sau concluziile mele prea radicale?Ce vina am eu ca gravitatia lui Newton,actioneaza asupra mea si a altora ca mine,conform legilor fizicii si nu plutesc ca altii intre cer si pamant?Nu neg existenta lui Dumnezeu,sunt prea mic pentru asta si sunt prea constient de forta Lui atotputernica,dar asta e EL…o forta.Si cred cu tarie in ea.Definita perfectiunii in acest univers este insasi natura,guvernata de forta Lui.Am pacate,am deceptii si frustrari,am intrebari fara raspuns,dar…hei, cine nu are?Si daca exista totusi,cineva ,imaculat atunci sa ia piatra si sa arunce primul in mine!
Mai frate, fiecare isi spune punctul devedere! Eu te inteleg si cred ca este cazul sa ne intelegem reciproc asupra faptului ca, daca se aprind spiritele – totul este din dorinta fireasca a fiecaruia de a nu fi … smintit din calea lui!! Asa e pe Pamant!! Prin ceruri.. 'om trai si 'om vedea!! Asaaa… taraneste…
Uite, eu am fost acuzata ca ma mentin intr-o stare de explicatie, fara sa ma implic in discutii, asa cum fac pe blogurile mele. Omul avea poate dreptate. Fiecare acuza are in felul ei dreptate, cred eu. Chiar daca nu abordeaza un subiect majoritar pentru antentia celui in cauza. Poate fi un subiect marginal pt. mine, dar daca el sprijina macar un pic dezvoltarea subiectului pe care il urmaresc acum? macar un pic.. De aceea ma implic din nou in discutii, cu felul meu de abordare a subiectelor: ce simt eu referitor la subiect. Daca altii vin cu texte din carti, poate avem nevoie si de ele… Eu nu sunt citita, recunosc ca am multa experienta de viata traita – simtita si gandita indelung, in anii in care altceva decat plan tehnic la serv. nu aveam ce face. In frig si foame ma hraneam si ma infierbantam cu trairile mele si ale oamenilor din jur. Nu aveam voie sa ma duc nici macar la o biblioteca, caci acolo tot carti din acestea voiam, periclitand siguranta familiei mele haituite de regimul politic.
Asa ca pot discuta luand ca referinta cele deja expuse. Mai vin si cu subiecte noi, e normal… Nu am intotdeauna timp, acum imi fac, pentru ca omul acela avea dreptate in felul sau. Dupa ce m-am necajit in mine, am hotarat sa „ies” din cand in cand. Si imi face bine.Zau!!
AMIN!…si multumesc de intelegere
jollyroger ,asa-i cum zici tu,ti-ai castigat un statut de oaie bleumarin.
@mpeople-Chiar ma intrebam ce s-a ales de tine?Speram ca ti-ai tras un glont in cap,ca sa nu te mai chinui atat,dar,vezi tu ca si chiar cel mai puternic antidot da uneori gres.Nu te speria,ai si tu locul tau in multime,asa microscopic cum esti.
P.S-in privinta glontelui…mai incearca,poate o sa ai succes si o sa faci un bine celor din jur.Bafta!
degeaba spun unii ca si cauta raspunsuri daca nu stiu sa poarte discutii constructive..
doar o constatare..
jolllyroger, NU! Chiar meaning vroiam sa folosesc, ca sa fie cat mai abstract. Nu mai fa atata pe desteptul ca nu te prinde bine. Stii diferenta dintre smart si smartass nu?:)
:D-Abia acum devine interesant blogul asta.Astept si alte pareri.Fire at will!
jollyroger departe de mine de a avea ceva cu tine sau chef de cearta, dar ma mira cum jignesti in dreapta stanga de cate ori nu ti convine ceva si pe urma te transformi in victima- statut de oaie neagra fara intentie?!
c'mon..
@bibiloiu
Azi-noapte, sa fi fost asaaaa… cam pe la douapsh'ce imi propusesem inainte sa adorm daca n-o sa uit cumva, sa ridic o intrebare. Sunt de scurta vreme iubitor de „codulluioreste” si deja dependent de mereu noile postari ale domnului Teodorescu, si chiar mai mult as spune, de prietenii comentatori. Constatam ca este inepuizabil.
Dar daca totusi, la un moment dat se epuizeaza postarile-lectii, ma batu gandul cel prost… Dar daca fara sa bagam de seama am facut parte dintr-un program de instruire si ne trezim la sfarsit cu un „cine a avut urechi de auzit si minte de priceput…” si cu un „hai, acum sa facem lista scurta si sa strangem randurile!”
Sigur ca scenariul imi apartine si nu vreau sa-l induc nimanui si imi cer iertare voua si domnului Teodorescu daca am fluierat in biserica. Socotesc ca totusi ii face bine sa ia temperatura comentatorilor si sa aiba opinii si reactii absolut sincere, chiar daca incomode si necerute, de felul acesteia. Sunt ferm convins ca desi foarte rar intervine direct in comentarii, de cele mai multe ori dezamorseaza un conflict spontan aparut intre comentatori, abatandu-le atentia imediat cu o postare cu subiect diferit. Alteori raspunde unor intrebari prin continutul postarii urmatoare si ma bucura faptul ca este participativ la dezbateri chiar daca este Magister Ludi. Daca aceasata inseamna manipulare, atunci da, sunt de acord cu ea.
Pana la urma uite-asa ne joaca mintea feste, nedorind cu nici un chip sa stea ancorata in prezent cum ne invata unchiu' Tolle, ci alearga ca tuta, ba in trecut, ba in viitor. Da, dar tocmai capacitatea de anticipare si imaginatie proprii numai omului ne diferentiaza de animale. Si asta ne-a impins mereu inainte. Daca incercam sa ne autospalam mintea si sa traim numai in prezent, putem deveni oricand masa de manevra a oricaror fel de intentii, bune sau rele, izvorate din mintile anticipatorilor.
Consider in continuare ca postarile domnului Teodorescu sunt facute cu maiestrie si cu cea mai buna intentie, indiferent care este ea, masonica sau nu, si desigur pentru ca nimeni si nimic nu este perfect, nici postarile dumnealui si nici comentariile noastre nu le consider a fi fiind mai breze.
In ultima instanta pietricelele nestemate, recte ideile si adevarurile enuntate, pot fi primite ca atare daca mintea si sufletul va spun acest lucru sau reconfigurate oricand si montate de fiecare dupa pofta inimii lui, in diverse bijuterii.
„show must go on”!
PS Domnule Serban Tomsa ( os domnesc?:-)). Aprecierea dvs. ma onoreaza si ma obliga dar din pacate nu este si parerea mea. Va rog sa urmariti cu atentie anumiti comentatori care sunt sclipitori. Ei reprezinta „greii” acestui blog. Eu, smeritul 🙂 de foarte multe ori ma joc. Internetul ne rabda pe toti.
Pentru ceilalti prieteni: Lavana are un blog cu totul special. felicitari Lavana.
erata: a se citi corect douashpce ceea ce tot incorect ar fi dar suna bine.
Si ca sa nu uit!
Descoperiti-o pe Cristiana!
Fierul incins se baga in ulei , apoi in cuptor, apoi in apa, apoi iar in cuptor, apoi din nou in ulei si uite-asa de ma multe ori.
„asa s-a calit otelul”:-)v-ar fi zis bietul Ostrovski.
Cristiana va vorbeste din ceea ce stie, nu din ceea ce-si inchipuie si nici din teorii preluate din vole( accent aigu :-)). Si va rog sa ma credeti, chiar stie. Clicaiti-o, n-o sa regretati!
Aceste trepte ale suferintei reproduc partial fazele constientizarii si reactiilor fata de moartea apropiata , iminenta.
In ceea ce priveste „revolta” , omul revoltat al lui Camus poate fi o alta deschidere catre destinul uman.
Noa am vrut sa trimit mesaj si mi-a dat eroare. Am zis ca va pup si va iubi! Imi place invitatul tau.:)
Multumesc pentru apreciere si incurajare…
Ma cam obligi sa ma maturizez……. era atat de frumos sa ma jooooc..
Poate ca manipularea o face Dan Ioanitescu printr-un intelectualism oarecum exacerbat si lipait de „calea de mijloc” a lui Buddha a carui filosofie probabil nu il incalzete deloc 😉
Oreste,
Ai vorbit aseara la un moment dat de minus infinit si plus infinit, cum e posibil sa existe mai multe feluri de infinite?
Sa-mi fie iertata arogantza de-a incerca sa continui eu cele 6 stadii ale suferintei in gasirea fericirii , asa cum le-am trait eu.
7.Detasarea : cand intelegi ca nu mai ai nimic de pierdut si orice frica sau ingrijorare se stinge;
8.Faza lucida:cand constati ca nu ai optiuni , si o pornesti pe singura carare care este posibila la acel moment;
9.Iluminarea : realizezi ca e bun drumul pe care ai pornit-o , te refaci usor-usor si intelegi ca daca nu te lasai prada suferintei ai fi ales singur acea cale , ai fi vazut-o singur.Cei cu boli incurabile pornesc pe drumul credintei , cei cu pierderi de fiinte apropiate renunta la egoism si realizeaza ca cel decedat ar fi mai fericit daca l-ar vedea si pe el ca este ok , cei cu pierderi materiale sau de prestigiu incep sa sa-si recontruiasca imperiul pe baze mai bune ,isi asuma eforturi si alt gen de implicare
10.Filozofarea :adica rasturnarea tuturor valorilor si punerea lor intr-o noua configuratie . Aceasta faza e asociata cu liniste sufleteasca , cu pace interioara.Probabil ca intr-o astfel de faza se afla si poetul spleen-ului , Bacovia , cand a scris „Cogito”:
“Mi-am realizat
Toate profetiile
Politice.
Sunt fericit…
Frumos
Este cerul
Senin, sau manios.
Un aforism celebru
Te face sa traiesti…
Nu-i miini,
Nici azi,
Nici ieri, –
Timpul..”.
11.Primele semne de inteleptire : un pic de smerenie , o credinta in Dumnezeu mai putin formala , mai autentica , iubirea de TOT si de TOATE si pacea.
12…..infinit.De-a capo al purece , over and over again , intr-o mare spirala a vietii si evoultiei spirituale.