Radacinile Logosului
Pentru ca la inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu, ar fi foarte bine sa ne amintim ca trebuie sa insamantam acest Cuvant in sufletul nostru si in cel al semenilor nostrii, pentru ca acesta sa dea roade de tot felul, caci sufletul omului este Pamantul firesc al Cuvantului!
Fie ca semintele Luminii sa creasca in radacini puternice din acest lut primordial si sa ofere Umanitatii fructele Pacii, Iertarii si ale Vietii Vesnice!
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Sa spunem Cuvantul e samanta, iar fructul sau copt este punerea lui in practica urmand poruncile si invataturile. Si cea mai mare porunca e Iubirea. Cu toate astea iubirea nu se poate exprima decat in virtute si ma gandesc ca marele traseu initiatic al Iubirii este obtinerea virtutilor. Si fiecare porunca este o virtute deghizata. Fericirile sunt promisiunile rasplatii la incheierea traseului initiatic, de care te bucuri inca de pe Pamant. Fara indoiala marea provocare este atingerea starii de nepatimire pentru care se luptau sfintii si nu numai. In rest, nu mai este decat rugaciune si destin din moment ce spui „faca-se voia ta”. Nu fatalitate, ci doar ce spunea Sfantul Augustin „iubeste si fa ce vrei”, adica perfectioneaza-te in iubire si de acolo inainte nu exista decat libertate in BINE. pentru ca a discerne intre bine si rau si a obtine buna socoteala e drum lung impanzit cu multe intentii bune. Am tacut! Multumesc Oreste pentru provocare.
Domnule Teodorescu ma impiedic in intelesuri. Ati intentionat sa scrieti Vajnice sau Vesnice?
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
@cristna: multumesc frumos, nu mi-am dat seama! si va rog sa ma iertati, dar ca toata lumea am limite, si sunt convins ca ale mele sunt mult mai drastice si mai numeroase decat ale majoritatii comentatorilor… A fost o gluma vinovata, recunosc. M-am bazat pe simtul umorului domnului Teodorescu stiind bine ca nu se supara, pentru ca altfel imi facea vant de mult de pe blogul dumnealui.:-)
Domnule Baciu, nu este nici o dizarmonie intre cele doua postari. Doleanta este o rugaminte si nu o constrangere! Dar sa ne amintim ca „orice casa are o regula”!
Multă sănătate!
@Domnul Oreste Teodorescu
MULŢUMESC PENTRU FAPTUL CĂ AŢI LUAT ÎN SEAMĂ ŞI VORBELE MELE!
ÎNCĂ O DATĂ ÎMI CER SCUZE PENTRU ÎNDRĂZNEALĂ!
.
Completând orizontul intelectual al fiecărui om, istoria ideilor religioase, ne ajută pe fiecare să înţelegem şi să ne reprezentăm mai veridic însă-şi evoluţia omenirii.
Leonidas Filippidis spunea că religia este sânul creator şi mama tuturor manifestărilor vieţii cărora le dă viaţă şi conţinut, profunzime şi sens, culoare şi ritm, expresie şi radiere.
Cunoaşterea tuturor religiilor, a marilor religii contemporane îndeosebi, trebuie să ne conducă spre acea toleranţă şi comprehensiune de natură, să dovedească faptul că toţi suntem fii aceluiaşi Unic şi Atotputernic Dumnezeu.
Istoria primelor patru secole ale Bisericii creştine începe după moartea lui Iisus, când cei care cred în el şi văd în el pe fiul lui Dumnezeu se organizează pentru a trăi după învăţătura lui şi pentru a o răspândi în lume. Ea se încheie în secolul al V-lea, o dată cu apusul lumii antice. Două cărţi delimitează această epocă: Faptele Apostolilor, care narează experienţa a treizeci de ani de viaţă creştină şi de evanghelizare, şi Cetatea lui Dumnezeu scrisă de Fericitul Augustin între 412 şi 416, o capodoperă care îmbrăţişează întreaga epocă.
După înălţarea la cer a lui Iisus, cei care i-au rămas credincioşi „Domnului înviat” s-au adunat în mici grupuri pentru a continua să propovăduiască. Ei îi memorează viaţa şi îi celebrează patimile, moartea pe cruce, învierea din morţi şi înalţarea „la cer” lângă Tatăl său. Născut în mijlocul poporului lui Israel, creştinismul se delimitează rapid de tradiţia ebraică a Vechiului Testament, deoarece comunitatea pascală are o conştiinţă foarte vie a misiunii primite de la Iisus. Marcaţi de pogorârea Duhului Sfânt, de Rusalii şi de calitatea lor de misionari, apostolii se organizează pentru a face cunoscut cuvântul lui Iisus. Acest mesaj este adânc înrădăcinat în tradiţia evreiască, însă este original în măsura în care se adresează tuturor oamenilor, nu doar evreilor. Este un mesaj de dragoste universală pe care Evangheliile îl rezumă astfel: Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii, fără excepţie, astfel toţi oamenii sunt chemaţi să-l iubească ca pe un tată şi să se iubească între ei ca nişte fraţi.
Evanghelia, în greacă „Vestea cea bună”, este difuzată de discipoli mai întâi la Ierusalim, apoi în Palestina şi în ţările vecine şi în întreg Imperiul roman. Dar creştinii vor întâmpina curând rezistenţă din partea autorităţilor romane care îi acuză că nu vor să se închine zeilor lor şi să-şi aducă împăratului omagiul cuvenit. Această opoziţie ia uneori forma prigoanei: de teamă, unii creştini se leapădă de credinţa lor, în vreme ce alţii, martirii, accept să sufere, chiar să moară, în numele lui Hristos şi al adevărului conţinut de mesajul său.
În acest timp, în ciuda gravelor dificultăţi şi a periculoaselor diviziuni interne, comunităţile creştine se înmulţesc şi devin tot mai puternice. Valorile creştine pătrund în structura intimă a societăţii, producându-se o inculturaţie a noii credinţe într-o societate deja pregătită de elenism.
În sfârşit, prin creştinarea împăratului Constantin şi prin recunoaşterea oficială a creştinismului (Edictul de la Milano, 313) Biserica poate să se organizeze şi să se dezvolte în libertate, reacţionând contra gnosticismului şi a maniheismului, forme de gândire filosofico-religioasă care puteau da naştere unor confuzii în comunitatea creştină.
Primele comunităţi creştine nu se considerau păstrătoare ale doctrine unui maestro dispărut, ci erau animate de prezenţa Fiului înviat şi , ca atare, trăind printer oameni. Viaţa acestor comunităţi este, aşadar, viaţa lui Iisus însuşi, aşa cum le făgăduise el ucenicilor: “ Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Matei 28, 20).
Apostolul Pavel a jucat un rol considerabil în procesul de creştinizare. Viaţa sa este uimitoare. Practicant iudeu fervent, Sfântul Pavel a început prin a-I persecute pe creştini… înaite de a se converti în urma “apariţiei” lui Hristos înviat pe drumul Damascului. În 45 pleacă într-o misiune în Asia Mică. În 50 face o nouă călătorie de evanghelizare în Asia Mică şi în Europa (Macedonia şi Ahaia). În 51-52 vizitează Atena, Corintul, Eseful şi Ierusalimul, apoi, în primăvara lui 53, traversează Galaţia şi Frigia şi se stabileşte trei ani (54-57) la Efes. Cultura sa, ebraică şi greacă în aceeaşi măsură, ca şi personalitatea sa puternică i-au permis să impună mesajul lui Hristos “barbarilor”, adică păgânilor. Dar el este şi marele gânditor al Biserticii în formare. Timp de treizeci de ani, de la convertirea sa până la martiriul la Roma, nu încetează să străbată Asia Mică şi Grecia. Rămânând în contact permanent cu conducătorii Bisericii de la Ierusalim, el întemeiază pretutindeni comunităţi creştine pe care le întreţine prin vizite şi scrisori sau “epistole”. În acestea explică, pentru noii discipoli, conţinutul mesajului creştin – credinţa în Hristos care a învins moartea şi a dat viaţă unei noi umanităţi – punând astfel bazele teologiei viitoare: instaurarea unei noi creaţii.
Încă din sec al II-lea, în ţările mediteraneene, răspândirea creştinismului a întâmpinat rezistenţă din partea altor grupări religioase, în special din partea gnosticilor şi a maniheiştilor.
Gnosticii – sectele gnostice (de la cuvântul grec gnosis „cunoaştere”)- afirmau că deţin o doctrină iniţiatică, un adevăr ascuns, destinat doar elitelor, care se referea la misterele divine, la Dumnezeu însuşi, la om şi la ceea ce-l poate salva. Conform gnosticilor, materia şi trupul sunt opera spiritului Răului. Omul nu-şi poate dobândi mântuirea decât eliberându-se de lumea materială, fundamental rea, pentru ca fiinţa sa spirituală să fie resuscitată prin iniţiere, să se apropie de Dumnezeu şi să fie salvată. Grupările gnostice negau creaţia ca operă a lui Dumnezeu şi întruparea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit om cu trup material, şi se opuneau creştinilor în esenţa doctrinei lor.
Un mare gânditor creştin, Irineu, episcop de Lyon, a văzut printre primii pericolul acestei învăţături. „În tratat contra ereziilor”, scris pe la 180, denunţă gnosticismul, respingându-i erorile şi opunându-i datele esenţiale ale credinţei creştine. Creaţia este fundamental bună şi Hristos s-a întrupat ca să învingă moartea şi să dea naştere unei noi umanităţi. Asemeni lui Irineu, Tertullian îi atacă pe gnostici, expune regula credinţei, respinge terminologia gnostică şi creează vocabolarul teologic latin. Hippolit, discipol al lui Irineu, încearcă să demonstreze că gnoza este o nouă formă de păgânism elenistic.
Maniheismul, o altă doctrină esoterică, bazată pe secrete revelate numai unor aleşi, a apărut în sec al III-lea, în Imperiul persan. Recomandându-se ca Spiritul anunţat de Iisus, fondatorul acestei noi religii, Mani, sau Manes, a creat o Biserică după modelul celei creştine. A ales 12 apostoli şi 72 de discipoli şi şi-a redactat propriile „Scripturi”, în care combină elemente de doctrină creştină, budistă şi zoroastristă, arătţnd că istoria lumii este o luptă între Bine (Lumina) şi Rău (Întunericul).
Sufletele erau considerate fărâme de lumină care puteau fi reintegrate în regatul Binelui după numeroase purificări şi reîncarnări. Maniheismul s-a răspândit repede în Orient şi în tot Imperiul roman, unde a cunoscut un mare succes. A fost combătut de Părinţii Bisericii şi în final, de Fericitul Augustin (354-430) care îşi cunoştea perfect adversarii, deoarece fusese simpatizant al sectei, cu zece ani mai înaite de a se converti la creştinism. Pentru el, numai Binele este plin de energie divină, iar răul nu este decât absenţa Binelui.
Afirmatia – „orice casa are o regula”, naste o intrebare: regula nu ar fi trebuit sa vizeze ideile, nu oamenii?
Ceva gen: te descalti, vorbesti cuviincios, respecti pe ceilalti musafiri (implicit gazda) nu faci propaganda celor care-mi displac sau celor care aduc atingere bunelor moravuri etc.
„Doleanta” o vad ca pe o forma de discriminare, ambalata intr-o forma elevata, inteligent expusa.
Mi-amintesc de apartheid – locuri speciale pentru negri si locuri speciale pentru albi.
Nu as fi insistat pe aceasta tema, daca acest blog era „personal” cum se-ncearca a fi justificata „doleanta”.
Blogului i se face reclama pe un post TV, e deschis tuturor intru' adevar, iubire, prietenie, pace, lumina, speranta, evolutie spirituala (asa se spune, asa este mediatizat).
Daca blogul se vrea „club cu circuit inchis” sa se specifice acest lucru si… atunci vor fi intelese toate dorintele, capriciile proprietarului si nu vor mai naste intrebari incomode.
Se mai pune o intrebare: cu masca sau fara masca?!
Doleanţă = starea sufletească a celui care doreşte, exprimarea in scris a dorinţei.
Anonimul pământean, te rog să mă ierţi pentru împărtăşirea opiniei mele.
Cred că percepţia noastră, uneori, poate fi uşor influenţată de anumite situaţii sau experienţe personale.
Este foarte uşor pentru noi să emitem JUDECĂŢI DE VALOARE, ţinând cont doar de percepţia noastră..
Eu consider că fiecare om are dreptul să facă absolut ceea ce doreşte, însă, dacă acţiunile sunt considerate ca fiind imorale, să se aplice regula bunului simţ, şi anume de a nu fi public în locuri unde nu se adoptă un astfel de comportament.
„Blogului i se face reclama pe un post TV, asa este, e deschis tuturor ÎNTRU' ADEVĂR, iubire, prietenie, pace, lumina, speranta, EVOLUŢIE SPIRITUALĂ (asa se spune, asa este mediatizat)”.
Conform dictionarului:
SPIRITUAL =
1. care aparţine spiritului, privitor la spirit; imaterial, ideal; sufletesc; intelectual.
2. inteligent, deştept, ager, dotat cu umor; care oglindeşte, exprimă, denotă inteligenţă, isteţime, umor.
EVOLUŢIE =
1. formă de dezvoltare care presupune acumulări cantitative, treptate, obiective şi subiective, în viaţa socială şi care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluţie.
2. teoria ~ i emergente = teoria idealistă şi metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariţia noilor calităţi este absolut spontană şi imprevizibilă.
3. dezvoltarea în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei fiinţe.
va recomand un articol
http://voceainterioara.tripod.com/viv/evolutiespirituala.html
@alinutzavit, iti multumesc si apreciez efortul de a cauta in dictionar definitiile cuvintelor, dar crede-ma, nu-mi sunt straine nici cuvintele, nici definitiile si nici ceea ce implica ele in plan emotional.
Sunt de acord cu tine in privinta: „Este foarte uşor pentru noi să emitem JUDECĂŢI DE VALOARE, ţinând cont doar de percepţia noastră.. „, numai ca eu m-am asezat in locul celui care este vizat, adica percep lucrurile din pozitia celui ce trebuie sa respecte „regula” sau sa poarte masca!
Ai punctat foarte bine („Eu consider că fiecare om are dreptul să facă absolut ceea ce doreşte, însă, dacă acţiunile sunt considerate ca fiind imorale, să se aplice regula bunului simţ, şi anume de a nu fi public în locuri unde nu se adoptă un astfel de comportament.) de altfel, la acest lucru faceam referire cand vorbeam despre „regula casei”, despre conduita, comportament.
Pentru ca nu cred ca cel ce este adept al celor scrise de Oreste se apuca sa-si savarseasca ritualile in lumea virtuala… 🙂
nici nu ar avea cum, sau mai stii…
Tot ce putea sa faca era sa promoveze, sa faca „campanie” acelei secte, iar patronul blogului putea sa impiedice foarte simplu acest lucru, sunt atatea unelte ajutatoare de a bloca un „intrus nociv” sau pur si simplu sa-l ignore, cum de altfel am vazut ca face.
Nu am de ce sa ma supar, opiniile voastre nu-mi sunt potrivnice. Infirma sau confirma un mod de a gandi, un mod de viata, invatat inca din frageda pruncie, sau adoptat pe parcurs.
Fiecare percepe in felul sau o stare de fapt.
Tu consideri si uman si corect faptul ca se pune delicat o bariera oamenilor care au ales o cale (desi nu se stie daca ei fac ce presupune Oreste)dezagreabila lui Oreste.
Ti-o respect, dar da-mi voie sa nu fiu de acord cu ea si, mai presus de orice, nu m-ai convins in utilitatea acelei „doleante”, in forma in care ea este scrisa acum.
Ori ne iubim, ori ne prefacem ca ne iubim.
Toti suntem fii lui Dumnezeu, indiferent daca suntem budisti, yoghini, crestini, musulmani, tigani, albi, negri, saraci, bogati, strambi, urati, frumosi, rataciti sau deja „iluminati”.
Mie asta mi-ar fi placut sa gasesc aici. Eu asa inteleg iubirea neconditionata. Eu asa inteleg ca putem materializa mult trambitatul egal dintre noi, asa inteleg eu „comuniunea”.
Eu voi milita pentru abolirea discriminari, indiferent ce forma imbraca si de justificarea ei.
Am acest drept?
Da, aveti acest drept! Asa cum aveti si dreptul sa ramaneti un pamantean anonim. Oreste ne-a dovedit de atatea ori (desi nu era nevoie, nu trebuie sa dovedim ci sa fim, pur si simplu) ca este o fiinta luminata! Cred ca de aceea nici nu v-a raspuns pana acum.
Sanatate si intelepciune!
@Diana, nici nu astept un raspuns din partea lui, nu eu am nevoie de raspuns, mie imi sunt clare lucrurile.
Oricum, interesant punct de vedere – in opinia ta – o fiinta luminata nu raspunde intrebarilor. Si ne mai miram de comportamentul „porcilor”?! Poate ca si ei sunt fiinte luminate de nu-si coboara privirile-nspre vegetarieni…
E un rationament, nu-l agreez, dar e posibil.
In fine, subiectul este „iubeste-l pe aproapele tau, ca pe tine insuti” asa cum indeamna de cate ori are ocazia, in „codul” sau Oreste, nu daca este sau nu o „fiinta luminata” Oreste.
Acest aspect nu ar trebui sa intereseze pe nimeni, decat pe el insusi.
Mantuirea celuilalt nu ar trebui sa se inscrie pe lista intereselor noastre, decat in masura in care-l putem ajuta (daca are nevoie de acest ajutor).
Faptul ca spun: ma numesc Robert, schimba cu ceva situatia? Nu mai reprezint un anonim pamantean? Faptul ca tu te numesti Diana, vorbeste mai mult despre tine, decat ceea ce scrii?
Imi place sa ma numesc Anonim pamantean, ma scutur de toata zgura pe care sistemul, societatea ma obliga sa o port. Sunt un om, ca si tine, ca si Oreste, ca si Dan, ca si Alexandru.
Suntem pamanteni cu totii (anonimi pentru unii, prieteni pentru altii, straini, tati, bunici, rude etc.), sutem fii lui Doamne-Doamne si asta ar trebui sa fie suficient.
Multumesc frumos pentru urari
M. T.Cicero spunea ceva de genul:
„Caracterul fara intelepciune face mult, dar intelepciunea fara caracter nu valoreaza nimic”
Iertat sa-mi fie daca nu am dat citatul ad litteram.
Oreste draga, ma bucur foarte mult pentru tine, esti privilegiat de Dumnezeu pentru ca ai o fetita atat de deosebita.
De asemenea iti multumesc pentru ca il aduci pe Alexandru in emisiune, care imi umple efectiv sufletul de lumina. 🙂
Dumnezeu sa va binecuvanteze.
frate, chiar acuma ma uit la emisiunea ta, nu inteleg o chestie… acei doi copii se cred ingeri? au venit pe pamant sa ne spuna ce? si tu vorbesti de Apostolul ioan si dupaia o dai cu parazitii? unde va ajunge aceasta gandire a OMULUI si cand zic OM, ma refer la ROMAN… Treziti-va oameni buni, va lasati mainupulati de ceva nesemnificativ:)
Ma uit si ma minunez… Apocalipsa=REVELATIE… numa prostii ingana ala mic:) BIBLIA NU SE CITESTE OAMENI BUNI, SE STUDIAZA, sunt 100% convins ca ala mic nu pricepe nimic, nici nu a priceput, nici nu o sa priceapa, din crestinism o dai in ateism mai putin
CORECTEZ: dupa chipul si asemanarea mea, nu a noastra:)… ai citit biblia si tu de te-ai rupt…
Unele comentarii sunt atat de departe de continutul explicit al blogului, incat nu pot decat sa zambesc, putin trist…
relegia e o prostie. . . deschideti bine ochii . . . astept comentarii la „[email protected]”
In primul rand nu exista copil special sau om special decat daca vrem sa punem o eticheta care sa i deosebeasca de restul..suntem toti absolut la fel. Singura diferenta intre Suflete este rolul, asumarea pentru care a venit fiecare, iar ca oameni, diferenta este ca unii sunt mai decshisi spiritual decat altii ..atata tot/deocamdata copiii vad atat cat ii lasa Sufletul lor, si ca si noi, si ei inca interpreteaza potrivit constiintei de acum. sa nu ma intelegeti gresit ca mi sunt foarte dragi!spun ceea ce spun pentru ca la un moment dat eticheta de special s-ar putea sa i scufunde exact acolo unde nu vreti sa ajunga si anume in egou uman, pentru ca mai intai trebuie experimentata viata aici ca sa o poti intelege, ca sa fi pregatit pentru rolul Sufletului la alt nivel.
Ps; ma bucur ca l-ai invitat pe Pavel Corut..
Si eu ma bucur ca o sa avem o noua emisiune cu Pavel Corut ! Sunt curios ,cum se vor intelege ! Au credinte atat de diferite despre Isus,despre crestinism ,despre budism si religii ,in general! Sa vedem ce-o sa fie !
Fiecare suflet lansat in cursa karmica pe pamant trebuie sa parcurga „pomul cunoasterii”.
Diferenta dintre noi oamenii este aceia ca, ne plasam diferit in coroana acestui pom.Unii sunt la capatul unei crengi si cred ca sunt in varful pomului iar altii constientizeasa la fix unde se plaseaza si cu rabdare incearca sa observe fiecare creanga,fiecare ramura,fiecare frunza,fiecare fruct,fiecare uscatura,incercand ca in catararea lui sa nu deranjeze sau sa faca nici cel mai mic rau pomului si locuitorilor lui.El stie ca trebuie sa ajunga in varf odata si odata,multumind tuturor celor care l-au ajutat,il ajuta si il vor ajuta pe parcursul acestei calatotii pana la final=varful.
Multumesc ca existati,altfel calatoria mea in acest pom nu avea rost.
„Lumina si intelepciune”va doreste AN_A.
Acest Cuvant despre care este vorba nu se rosteste, nu se vorbeste. Acesta se simte, este un Cuvant care il face pe cel ce il poarta cu mare Grija si Credinta in Suflet sa radieze, sa emane Lumina Lui, sa O impartaseasca si aproapelui sau. Acest Cuvant inseamna Iubire, inseamna Dumnezeu, Inseamna Viata. Acest Cuvant graieste numai si numai Adevar. Cine nu Iubeste nu poate sa emane acea Lumina, deci nu poate sa foloseasca Cuvantul pe care toti il avem in Suflet.
Dumnezeu cu a Lui putere sa va Binecuvanteze si sa va invaluie in Lumina Iubirii!