Intre A si Mor se afla marea taina a Universului
…Primavara predispune la iubire si renastere
Intr-o zi cu soare si copaci infloriti, in anul de gratie 1274, la Florenta un tanar plimbandu-se amuzat pe strazile prafuite, lasate in vacarm si danganit de coplot, vede la un moment dat o silueta care ii aprinde toate simturile intr-un extaz nemaintalnit pana atunci. El era Dante Aligheri, iar ea, preafrumoasa Beatrice. De atunci, in literatura lumii se vorbeste pentru prima oara de dragoste la prima vedere. Divina Commedia, suma tuturor adevarurilor esoterice de pana atunci, imbogateste vocabularul si enciclopedia sentimentala a omenirii cu sensuri noi, care vor schimba fata destul de intunecata a lumii, aducand zambetul tainic al indragostitiilor. Daca pana atunci, casatoriile si relatiile intre sexe se consumau prin acorduri foarte serioas intre familii apartinand aceleiasi clase sociale, religii sau semintie, zorii renasterii reamintesc tuturor barbatilor si femeilor ca suntem nascuti din dragoste si nu din interes! Istoria acestui cuplu devine o pilda peste timp. Dante si Beatrice se casatoresc cu altcineva dupa ce si-au consumat iubirea ferindu-se de lume. Ea moare prematur, iar el cuprins de o jale terifianta ar rascoli tenebrele pentru a-i mai sorbi, macar odata, lumina din privire. Sfarsitul secolului al XIII-lea anunta, asadar romantismul! Desigur, trebuie precizata marea influenta a sufismului, acest curent nascut din islam, dar raspandit in toate marile culturi si religii ale lumii, care prin Ibn Arabi innobileaza dragostea sexuala in termenii iubirii divine. Dupa aproape o mie de ani in care sexualitatea a fost considerata impura, diabolica si „generatoare de mari napaste”, asa cum credeau pana si gnosticii catari, iata ca sub influenta maura si gratie marelui Dante, romantismul devine motorul prin care armele incep sa rugineasca in lumina frumusetii iubirii. O palida scanteie atrage sufletele ratacite in bezna inchizitiei, iar asprimea cugetarii carturarilor din chiliile austere se transforma in nectarul schimbarii fluidelor dintre barbat si femeie. Semnalul, odata dat, deschide drumul trubadurilor, acesti poeti vejnic indragostiti care canta despre visul cavalerului intors din cruciade deasi intalni printesa inimii. Iute, acordurile suave incep sa pluteasca deasupra curtilor nobiliare si se imprastie in toate clasele sociale schimband pentru prima oara in Europa Medievala rolul de femeie supusa barbatului. In cantecele lor, menestreii dragostei spun de aceasta data, povestea barbatului care devine robul iubirii pentru „aleasa inimii”. In aceasta noua poveste de dragoste cei doi cunosc o stare alterata de constiinta prin care inteleg ca ei au devenit expresia sacrului masculin si a sacrului feminin, din uniunea carora se naste perpetuu VIATA. Iata ce scrie marele trubadur Guillome de Poitiers: „Vreau sa raman cu doamna mea , pentru a-mi inviora atat de bine inima, incat sa nu mai pot imbatrani”!
Pentru Jonathan Black, autorul minunatei culegeri despre esoterism „Istoria secreta a lumii”, insasi Renasterea are la baza un impuls de naturasexuala: „Intreaga constiinta umana a fost transformata si a trecut la alt nivel de evolutie, deoarece cativa oameni au ales un nou mod de a face sex. Oamenii de atunci au inceput sa faca dragoste!”
Am vazut, iata cat de frumos incepe in istoria noastra romantismul si marea lui incarcatura senzoriala. Insa sa nu uitam ce le scrie sfantul apostol Pavel Corintenilor: „Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul;asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau ci femeia”! Ceea ce inseamna ca nu putem fi pe deplin intregi decat impreuna.
Am folosit acest mic pretext pentru a intari ideea unei poezi care pe mine m-a tulburat alchimizandu-ma:
„O, dragul meu Pan,
si voi
divinitati ale acestorlocuri, daruiti-mi frumusetea interioara
si faceti
ca intreaga infatisare a mea
sa fie in armonie
cu ceea ce port in suflet.”
Platon, sfarsitul lui Fedon
Cat ma bucur ca ‘dragostea la prima vedere’ s-a nascut la Florenta! Numai cine a fost acolo sa o vada si sa o cunoasca in toata splendoarea ei poate sa inteleaga ca aceasta bijuterie de oras, Florenta, da nastere si astazi unor mari pasiuni. Este primul oras de care m-am indragostit candva demult, in urma cu vreo 13 ani, tot ca Dante, la prima vedere. Am sa dedic un articol pe blogul meu acestei bijuterii toscane numita Florenta.
iubire=masca
hm..tu scrii si vorbesti elegant..
toate frumoase dar fata de Sfantul apostol Pavel eu am alta parere, cred ca noi fiecare suntem un tot si nu jumatatea cuiva, si cand o sa ne echilibram energiile si o sa fim un tot parte feminina si masculina, si o sa ne iubim pe noi neconditionat, o sa traim pasiune si iubire prin alegere nu prin cautarea jumatatii care sa ne intregeasca, sau de care sa fim dependenti cum sunt majoritatea relatiilor astazi.. sa nu uitam ca ne-am nascut singuri..
Minunat articol ! Iubirea şi moartea sunt două repere ale vieţii noastre şi cele mai tulburătoare teme din literatura universală. Prin amândouă, forţăm limitele existenţei pământeşti… În altă ordine de idei, dragostea şi teama de moarte au influenţat decisiv evoluţia civilizaţiei noastre. Şi ce frumos ai arătat acest lucru ! Visul tuturor a fost acela de a fi fericiţi prin iubire şi de a evita moartea care, până la Iisus, nu era asociată cu ideea de viaţă veşnică. Grecii, păgâni prin excelenţă, considerau că iubirea are trei trepte : filia – afectivitatea părintelui pentru copil -, amor – sentimentul care poate apărea între un bărbat şi o femeie – şi agape, care înseamnă o iubire nesfârşită faţă de tot ce ne înconjoară. Anticii simţiseră iubirea divină, chiar înainte de a-l descoperi pe Dumnezeu, căci agape este aproape acelaşi lucru pe care l-a propovăduit şi Hristos. Şi cu „iubirea care mişcă aştrii” a lui Dante : iubirea universală, fără început şi fără sfârşit… Suntem copiii timpului şi ai limitării în spaţiu, dar ca totul să aibă un sens, credem în viaţa eternă, dincolo de moarte şi de cadranele ceasurilor. Cronos şi-a devorat fiii, însă unul a scăpat şi ne-a creat pe toţi…
Am fost nevoit să repet cuvântul „iubire”. Din păcate, în societatea de consum această noţiune este echivalată cu sexul şi a devenit, alături de falsa credinţă, cea mai căutată marfă de pe piaţă…
Frumoase randuri, mai ales cand vin din partea unui barbat. Mi se pare interesant cum ne folosim de simboluri in viata. Eva e cea curioasa si gusta din fructul interzis, iar de atunci Adam o urmareste si incearca sa regaseasca paradisul pierdut… Multe Eve isi doresc trubaduri, poeti si flori. Traim insa intr-o societate, un corp uman care are nevoie nu numai de iubire ci si de hrana (paine si apa). Zbaterea intre material si spiritual ne caraterizeaza pe noi toti oamenii, de cand lumea si pamantul… Sunt fericita ca sunt nascuta in vremuri cand pot alege cu inima, pe al meu Adam.
Am inceput sa-ti citesc blogul pentru ca pornesti de la intrebari pe care le am si eu: ce se intampla cu romanii si in Romania. Acum insa ma intreb care este cautarea ta: treci usor de la politica la spiritual, de la material la iubire.
Cornelia spune frumos ca oamenii au nevoie de balans, „echilibrarea energiilor”, dar sfarsitul ei este un pic trist pentru mine. Un copil nu se naste singur. E o tragedie cand este lasat sa creasca singur tocmai pentru ca are nevoie de iubirea parintilor (si nu numai). Pentru mine drumul strabatut este important (de la viata intrauterina la viata in societate, si apoi mai departe inapoi in neant) dar nu este simbolul intregii vieti. Bucuria si armonia am primit-o tocmai de la parintii mei, si acum sotul meu, si sper sa punem sa reusim s-o dam mai departe copiilor nostri (2 pitici curiosi pe tot ce e in jurul lor). Pentru mine viata are farmec cand putem sa iubim si sa lasam in urma noastra iubire.
O primavara frumoasa!
Să nu înţelegi greşit… Prin „falsa credinţă” înţeleg un cult excesiv instituţionalizat. Şi nu intru în amănunte, căci nu am nimic de împărţit cu nimeni… Probabil că am exagerat puţin, încercând să „ating” fariseismul din zilele noastre. În fond, cine ştie cu certitudine care este adevărata credinţă ? Cred că sunt mai multe. Când i-am pus această întrebare, acum câţiva ani, savantului Radu Ilie Mânecuţă, specialistul în bioenergie, nutriţie sănătoasă şi esenieni mi-a răspuns că , după opinia lui, creştinismul ortodox este cel mai aproape de adevăr, fiindcă într-o biserică aparţinând acestui rit se coboară Lumina Sfântă. Ca amuzament, voi aminti că un german a elaborat şi o lege a atracţiei dintre sexe. Fiecare individ posedă elemente care ţin de două principii : masculin şi feminin. La bărbaţi, predomină elementele masculine. Se înţelege de la sine ce fel de valenţe sunt majoritare la femei. Ideea este că, într-un cuplu, suma lor este egală. Dacă un bărbat deţine 9 M şi 3 F, el va fi atras de o femeie care are 9 F şi 3 M. Dacă bărbatul are 7 M şi 5 F, aleasa lui va fi definită de 7 F şi 5 M. Practic, care ar fi concluzia ? Că un bărbat cu aspect viril va fi atras de o femeie cu înfăţişare serafică , după cum un bărbat efeminat va fi o pereche perfectă pentru o femeie bărbătoasă. Încercând să pună afectivitatea într-o ecuaţie, nemţii dau dovadă de umor. Involuntar, desigur…
Am citit si eu ‘Divina Comedia’ si sunt intru totul de acord cu dumneavoastra.
Am 18 ani si NU pot sa spun ca stiu ce inseamna dragostea,dar de un lucru sunt sigur: Dante m-a ajutat s-o inteleg mai bine si sa ma gandesc mai mult la ceea ce inseamna puterea de sacrificiu in dragoste si chiar mi-a intarit increderea in Dumnezeu..
@AnaMaria, nu ma intelege gresit, nu ma refeream la copii care cresc fara parinti. Toti oamenii ne nastem singuri si murim singuri indifent cu cine vom fi si cata iubire primim . De asta mi se pare important sa ne echilibram ; ca sa poti trai in cuplu mi se pare important sa sti mai intai sa traiesti singur..cam asta era ideea mea..
Imbratisez pe toti cu drag,
Camelia
M-am simtit straniu, în ziua în care mi-am creeat din nou gânduri pătate. Zi de zi acelaşi necunoscut nepătruns mă fascina in măreţia sa. Priveam abisul nopţii, în greutatea lui obscură, cum işi arunca lacrimi de rouă peste trupul slab şi efemer al copacilor. Senzaţia ca eram doar eu, singură în imensul paradis de întuneric, acum, mă făcea să ameţesc. Am încercat să mă desprind de lucrurile ample, însă pământul ma înghiţea cu mai multă vrajbă astazi. Parcă nu mai aveam timp să mă desprind, să mă detaşez de Univers. Pentru un moment, totul locuia în mine. Aş fi vrut să-mi desprind degetele, sângele să-mi pocneasca în vene… să se împrăştie pe iarba umeda, să-i simt mirosul, mirosul viu al creaţiei. Aş fi acceptat orice durere, orice simţ malefic, m-ar fi facut acum să mă simt bine. Extazul îmi pulsa în minte ca o pompă de oxigen. Am încetat să mai respir pentru un moment. Am sesizat că timpul disparuse. Era o stupiditate să cred ca exista timpul, aici, când nimic nu mă făcea să mă simt mai bine, decât o moarte lentă, sau chiar o agonie în întregul spaţial. Mi-am întis braţele. Trupul devenise curând uşor… atunci am înteles că m-a inghiţit Pământul.
Iubeste totul… esti parte din tot si totul din tine. Suntem iubire, ne-am nascut din dragoste si indiferent sub ce forma o percepem, e sentimentul cel mai puternic. Punctul culminant al fericirii ce constituit din iubire. Si cred ca fiecare dintre noi cauta fericirea, independent de stadiul in care se afla acum.
Lasati dragostea sa va conduca sufletele catre fericire.
Sorina
Eu nu am incercat sa comentez „falsa credinta”. Nici mie nu-mi place societatea de consum, vulgarizarea intregii societati: de la cum ne imbracam la cum vorbim, insistenta mass-mediei de a se uita pana si in locurile cele mai intime ale oamenilor… impresia pe care o lasam tinerilor in ziua de azi ca „pozitia din pat”, hainele si banii ii fac pe oameni fericiti… Dar, trebuie recunoscut ca saracii ar fi mai fericiti sa aiba siguranta zilei de maine, si ca partea materiala este pana la urma un complement al vietii spirituale.
Ma intreb ce s-ar intampla daca toti am avea aceasi definitie pentru fericire (iubire respectiv viata). Ar exista numai o religie? Nici una? Cineva imi spunea ca daca ar fi numai miere in lume, ni s-ar face rau. Oare sa fie asa? Cine ar mai trata bolile, cine ar mai face de mancare, construi case etc etc… E o utopie sa credem ca vom ajunge sa iubim pe toata lumea, si ca toti ne nastem la fel. Dar ce s-ar intampla daca ne-am respecta cu totii mai ales pentru ca suntem diferiti: scunzi sau inalti, slabi sau grasi, sanatosi sau bolnavi, romani, unguri sau tigani, creativi sau mai putin creativi… etc etc. Poate tocmai pentru ca suntem asa de diferiti arata societatea de azi asa cum arata.
Trebuie sa ne ajutam singuri sa ne fie bine? sau suntem mai fericiti cand ajutorul vine si de la semenii nostri (si la randul nostru putem sa ajutam)? Ce ne da balans? Siguranta ca vom face numai bine? sau puterea de a ne ierta ca am putea face si rau? (a face rau fara sa vrem… ca se intampla si cu „premeditare”…asta e alta poveste)
Si pana la urma ce este iubirea- fara de care nu putem trai? (Interesant ca s-a gasit si o formula aproape matematica… 🙂 de ce tocmai 12 9+3, 7+5?)
Cautarea mea: simplitatea, iubirea. Cred ca Darwin a vazut zbaterea omului, dar nu a reusit sa-l vada pe Dumnezeu, ceea ce nu inseamna (pentru mine) ca-L contesta.
„Intre A si Mor se afla marea taina a Universului”…frumos spus.
As completa daca-mi dai voie.
Decat Omor, mai bine Amor, decat sfarsit, mai bine inceput.