Sic Cogito-aventura Iubirii care invinge Moartea
Misteriosul, dar totodata atat de generosul secol al XIX-lea, care a gazduit big-bangul miscarilor iluministe si spiritualiste,a lasat urme vii, pline de seva si in cultura romaneasca. Netarmurita iubire dintre Bogdan Petriceicu Hasdeu si geniala sa fica Iulia, prematur plecata dincolo de porti innobileaza gandirea filosofica si mistica oferind peste timp dovada ca spiritul transcede materia si ca nu exista moarte acolo unde straluceste scanteia divina. Templul de la Campina, ridicat de indureratul tata pentru a inlesni comunicarea spiritista cu adorata sa copila este si astazi o marturie a puterii mintii aflata intr-o permanenta conexiune cu lumea esentiala din care venim si in care ne reintegram, dupa peroada de stationare efemera in trup si in concret.
Iata pe scurt, o poveste fascinanta, fara sfarsit, cere ne pune si astazi intrebari fundamentale, la ale caror raspuns suntem chemati in liniste si meditatie. Totul se afla in lucarea savantului roman: „Sic Cogito-Ce e Viata?-Ce e Moartea?-Ce e Omul?”, precum si in cele cinci volume de „Arhiva Spiritista”, publicate de domana Jenica Tabacu, la editura Vestala, Bucuresti.
Iulia Hasdeu, un copil precoce atins de geniul etern, scrie incepand cu varsta de 11 ani, poeme in limba franceza, picteaza, compune, concepe sisteme de gandire. La 18 ani terminase deja doua facultati si era invitata in toata Europa la cele mai prestigiase intalnitri culturale. O tuberculoza necrutatoare ii intrerupe sederea printre cei vii. La sase luni dupa plecarea in „Marea Nebuloasa”, aflat la biroul sau in fata catorva hartii albe, ilustrul sau tata, Bogdan Petricescu Hasdeu simte cum o forta careie nu i s eputea opune ii coduce condeiul pret de cateva secunde. Opridu-se din scris, constata ca pe foaia virgina aparusera cateva randuri, care aveau sa-i schimbe fundamantal cursul vietii, dar si intraga optica in fata intrebarilor fundamantale ale omenirii, inca din cele mai vechi timpuri: „Cine suntem?;De unde venim? Si Incotro ne ducem?”
„ Je suis heureuse; je t’aime: nous reverrons; cela doit te suffire.”
Julie Hasdeu.
Din acel moment, marele scriitor si savant, incepe sa gandeasca, aflat intr-o corespondenta neintrerupa cu fiica sa, constructia templului de la Campina ca loc de comunicare intre cei aflati in materie si cei aflati in cealalta stare a vietii, numita conceptual moarte. Acest mare dosar spiritist nu are secrete incifrate, ci se lasa descoperit in fata tuturor celor care viziteaza si astazi muzeul dedicat Iuliei Hasdeu. Toate detaliile sunt gandite precis pentru a facilita aparitia si exprimarea spiritului descarnat. Este un traseu unidirectional, pentru ca doar cei plecati din trup se pot reintoarce in paradigma concretului, pe cand cei vii nu se pot face inca, bine intelesi acolo unde nu mai exista spatiu si timp, ci doar Lumina Divina.
Demersurile sale, depasind cu mult optica generala a epocii, sunt luate in derizoriu de catre intelectualii prea rationalisti, insa opera sa rezista in timp, devenind astazi alaturi de marile lucrari ale altor spiritualisti precum Allan Kardec sau Scarlat Demtrescu, bijuterii de gandirie si traire ale curentului Creationist care postuleaza: „Spiritul domina Materia, precum vointa celelate instincte si sentimente omenesti. Cele patru elemente constitutive ale Universului, dar si ale omului, care este un micro-cosmos, pamantul, aerul, apa si focul sunt guvernate de Lumina Primordiala, sau Verbul in dinamica!”
In „Sic Cogito”, Hasdeu incepe descifrarea Stiintei Sufletului in sase capitole:
I.Dumnezeu, nemurirea si destainuirea.
II.Somnul si sufletul
III.Telegrafia Iubirii
IV.Hipnotismul in spiritism
V.Materialismul in spiritsm
VI.Excelsior
Ampla sa lucrare dictata aproape in intregime de catre spiritul Iuliei, in perioada 1891-1892 se afla in perfecta armonie cu invataturile marilor maestrii spirituali ai omenirii, lucrari ca ale lui Hermes Trismegistos, Cornelius Agrippa sau Paracelsus, minti universale care ne-au invatat de-alungul secolelor ca nu suntem doar ceea ce vedem, ci mai degraba devenim ceea ce gandim, vorbim sau intrepridem!
In templul de la Campina sunt gravate, la cererea Iuliei Hasdeu, legile fundamentale si eterne pe care Demiurgul n-i le-a lasat ca sa putem vietui in armonie si pace, respectand Creatia si iubind Fiinta.
Legea Religioasa:
Crede…
Crede in Dumnezeu
Crede in nemurirea sufletului
Crede in darul comunicarii cu cei dusi!
Legea Morala
Iubeste si ajuta…
Iubeste si ajuta neamul
Iubeste si ajuta pe cei ce te ajuta si te iubesc
Iubeste si ajuta fara a precugeta la folosul tau!
Legea sociala:
Nu necinsti…
Nu necinsti pe tine insuti, ca sa te cinsteasca altii.
Nu necinsti pe altii, ca sa te cinstesti pe tine insuti.
Nu necinsti munca, caci munca e viata!
Legea filosofica:
Cand-atunci…
Cand faptul stii, atunci adevarul scrii
Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi.
Cand cauti dovada, atunci gasesti tagada!
Desigur, vizitatorul templului trebuie sa aibe rabdare si bunavointa pentru a intelege importanta fiecarui obiect, de la camera de spiritism, pana la la camera de rugaciune in fata uriasei statui a Mantuitorului Iisus Hristos.
Trecand zilele trecute prin Campina, am revazut constructia si m-am bucurat nespus ascultand povestile spuse cu farmec de curatorul muzeului, am putut cumpara volumele pe care le aminteam la inceput, fapt pentru care va recomand cu caldura o excursie pana acolo, drum ce poate deveni initiatic si schimbator de vieti!
Si vreau sa pun punct acestui articol cu un citat din remarcabilul „Sic Cogito”:
„ Si dupa ce am scris, ma intreb acuma: oare eu sunt autorul?”
Imi pare bine ca vorbeste cineva si despre Iulia Hasdeu, la scoala s-a tot evitat „sic cogito”, eu am avut noroc ca mama m-a pus in tema (ea fiind o mare admiratoare a Iuliei Hasdeu)!
Ma bucur nespus ca in aceasta zi am descoperit blogul tau Oreste!
ps.: sunt nascuta pe 14 iulie (ca si tine), de multe ori ma regasesc in cele spuse de tine
numai bine
🙂 Felicitari amice.Desi am doar 17 ani iti urmaresc emisiunile cu placere si ma bucur f mult cand dezbati un subiect care imi ofera raspunsuri fundamentale intrebarilor care poate le aveam deja in mine.(care ma ”framanta” cel mai mult)
Iti citesc blogul…si ma intreb,dc nu iti expui mai mult parerea despre anumite carti/evenimente.Eu cel putin sunt f interesant de parerea unui jurnalist de seama ta, de seama dvs.
Salutari 🙂
Binecuvantat fie cel ce muzica Cuvantului ne poate darui iar Ochii lui ne pot calauzi…! Binecuvantat sa fi Copil al Nemuririi!
Oreste, multumesc ca mi-ai readus in minte povestea Iuliei Hasdeu.
Poate faci o emisiune in viitorul apropiat despre lumea de dincolo, despre comunicarea dintre lumea materiala si cea spirituala, circula multe baliverne pe subiectul asta, deci cred ca o emisiune de a ta ar mai face putina lumina.
Splendid articol ! Hasdeu şi fiica sa îl meritau cu prisosinţă. Personalitate enciclopedică, Hasdeu a fost poet, prozator, critic literar, dramaturg, lingvist. Pentru vremea sa, marele savant şi literat poate fi socotit un profet. ( Ca un amănunt amuzant, s-a înşelat doar în privinţa poeziei lui Eminescu, pe care a considerat-o inferioară producţiilor în versuri ale unui oarecare Gheorghe din Moldova… Totuşi, la moartea autorului „Odei în metru antic”, i-a mustrat pe contemporanii săi, pentru faptul că nu-l înţeleseseră pe cel dispărut.) I-am studiat opera, mai întâi din obligaţie, apoi din plăcere şi m-am convins că bătrânul leu a fost net superior, ca întindere şi profunzime a cunoştinţelor asimilate din variate domenii, tuturor celor care sunt socotiţi, la noi, simboluri ale polivalenţei culturale : Eminescu, Heliade Rădulescu, Iorga, Călinescu. Cantemir nu intră în discuţie, căci pe vremea lui nu era prea greu să ştii totul… Aşa că merită toată încrederea tot ce a scris Hasdeu. Dacă el arată că se poate comunica, într-un anumit mod, cu lumea de dincolo, trebuie să-l credem. Vă felicit pentru ideea de a scrie despre această legendară familie.
sa traiesti 🙂
sper sa ajung si eu pe la Campina sa-mi onorez prezenta cu acest muzeu. este sigur un templu de care nu stiam si pe care as vrea sa-l vizitez, atunci cand opportunity will arise 🙂
cheers
numele corect cred ca e Bogdan Petriceicu Hasdeu
Mi-am adus aminte despre citatul de la sfarsit „Si dupa ce am scris, ma intreb acuma: oare eu sunt autorul?”, oare ai sa vorbesti vreodata in emisiunea ta sau pe blog despre cartea „Conversatii cu Dumnezeu” Neale Donald Walsch, pe care cred ca ai citit-o sau cel putin auzit de ea. Mi-ar prinde bine un raspuns 🙂
Off Topic – TE-AI SCHIMBAT RADICAL, FELICITARI !!!
Oreste de azi nu mai este Oreste de acum 8-10 ani, vorbele lui sunt profunde, cantaresc, genereaza parghii pentru gasirea raspunsurilor unor intrebari fundamentale.
Inainte draga Oreste iti spun sincer ca nu te sufeream, te asemanam cu un scalambaci gata oricand sa faci misto de careva dovedind un tupeu verbal suparator.
Acum insa te-ai redescoperit, iar noi ne redescoperim prin tine, prin ideile tale, te pot asculta ore in sir la fel cum un nepot asculta povestile intelepte ale unui batran la gura sobei.
Nu stiu ce anume te-a determinat sa te schimbi atat de radical insa ma bucur enorm si te felicit !
Fiecare pasăre pe limba ei piere. Băsescu şi-a făcut-o cu mâna lui. El suferă de boala şefiei care îi atinge, în scumpa noastră ţărişoară, pe toţi cei care ocupă o funcţie cât de mică şi au în subordine câţiva amărâţi. „Şeful” se consideră cel mai bun, cel mai deştept, cel mai cult, cel mai frumos, cel mai mare seducător… Dacă ai părerea ta, te-ai ars. Ascultă pe la uşi, consideră că se poate rezolva totul printr-o suită de şedinţe şi este convins că subordonaţii trebuie să fie supravegheaţi cu stricteţe şi ţinuţi în frâu cu o mână de fier. Gândirea de tip totalitar nu va dispărea curând. Am văzut că „pesedeii” şi „pedeleii” au făcut chiar „pui”. Singura ieşire din acest câmp minat ar fi înfiinţarea unor universităţi speciale pentru profesori, preoţi, medici, poliţişti şi oameni politici, adică pentru cei care, prin natura meseriei lor, intră în contact cu oamenii. Viitorii formatori de caractere să fie obligaţi să stea câţiva ani în campusuri studenţeşti, să citească enorm şi să urmeze cursuri speciale de morală şi de… omenie. La noi, în cele mai multe cazuri, cadrul didactic nu are mai multă minte decât elevul, iar despre popi, medici, poliţişti şi politicieni ce să mai vorbim…