Omul politic roman intre tradare si prostie

Ma tot intreb de ceva vreme unde sa-l plasez pe omul politic post decembrist. Intre lacomie si prostie, intre smecherie si cinism, intre viclenie si derizoriu…Din nefericire pentru un exeget diletant ca mine, construirea unui profil psihologic al jucatorului cu destinele maselor de creduli nu ascunde nimic fascinant, nici o taina, nici o cabala. Nu exista nimic diabolic, nimic captivant in deslusirea mecanismului de gandire al omului politic roman infipt la conducere dupa 1989. Indiferent daca are zambetul de ceara al lui Iliescu, sau privirea fals profunda a lui Constantinescu, sau aerul voit rebel al lui Basescu, reprezentatul clasei politice romanesti de pana acum nu s-a putut debarasa de voalul rosu al steagului cu secera si ciocan. Au fost niste comunisti mediocrii, necrezand nici unul insa in doctrina ci doar atenti la supravietuire profesionala si buna stare materiala. Au devenit apoi niste capitalisti de umplutura pastrand acealesi principii de valoriegoiste: noi cu ai nostrii, punand mana pe tot ce se putea protejati fiind de mafiiile pe care si le-au creat.

Insa le-a scapat un lucru. O alta forta, mult mai abila, mai experimentata si cu adevarat obscura a pus stapanire pe absolut toate mijloacele noastre de productie. Servilismul ingrat fata de stapanitorii de afara ( imperiul otoman, URSS, si acum fata de U.E), trasatura adanc inplementata in ADN-ul politicianului roman a functionat fara cusur. Azi am devenit exact ce era mai putin profitabil pentru noi: o simpla piata de desfacere avida de tot ce vine de afara. Sigur, nu se putea altfel…Stapanitorii sau schimbat dar au nevoie de aceleasi lucruri pentru a-si intari pozitia: resurse si bani. Dar puteam pastra macar doua sau trei atribute nationale. Poate o agricultura biologica, ecologica si o productie alimentara fara conservanti, un turism de calitate si o dezvoltare a industriei IT ( stiind ca mai toti inginerii de sitem din piata de soft sunt romani). Astfel amfi avut o pozitie ceva mai verticala in cadrul uniunii si sunt convins ca nu ne-ar fi costat nimic in procesul de integrare. Dar politicianul nostru hulpav si sedus de milioanele de euro castigate peste noapte din vanzare unor legi si facilitati pentru companiile mari de afara nu s-a gandit nici o clipa ca viitorul se construieste cu atentie in fiecare clipa. Inca nu este tarziu. Romania cunoaste astazi o explozie economica. Se dezvolta pietele imobiliare, apar companii mari care creeaza locuri de munca platite european, insa oare cine este beneficiarul resurselor noastre si cine clientul care cumpara produsul?

Politica din liga mare este un joc al inteligentelor, al negocierilor subtile al interesuluinatiunilor intr-un nou context globalist in care fiecare doreste o felie cat mai mare din tortul comun al Uniunii Europene. Romania a jucat din pacate, in toti acesti ani, desi a avut o carte buna (o tara fara datorii in 1989, cu piete bune de desfacere a industriei usoare, cu relatii de turism bune pentru litoral si munte, cu terenuri agricole extinse, cu resurse de inteligenta peste media europeana), aproape catastrofal. Vina le apartine desigur acestor politicieni marunti, preocupati doar de ciorapii lor albi flasuati asortati aiurea cu costumul negru d efirma, de masinile copiilor lor, majoritatea abezi, de jacuzziul unde sa-si saclde celulita sotiile lor celulitice, de protejarea intereselor unor apropiati din acelasi aluat sinistru cu al lor, sacrificand din prostie sau ignoranta destinele unor generatii de romani capabili, car ar fi putut construi o tara functionala si echilibrata si care astazi sunt in slujba altor tari conduse de oameni cu adevarat inteligenti si patrioti. Nimic nu poate inlocui dragostea naturala fata de semeni, fata de poporul tau, doar la noi, exemplul abject al clasei politice ne-a facut sa ne uram si sa ne dispretuim intre noi, vanzand pe nimic o tara unor interese foarte concrete si bine puse la punct.

Desigur nu puteam adopta modelul corsican, acolo unde exista un adevarat cult pentru produsele autohtone si pentru locul de bastina, cu adevarat mangaiat de Dumnezeu, dar parca nici aceasta politica generala de a nu negocia nimic si de a obtine intotdeauna pretul cel mai mic ( privatizarea Romtelecomului, Petromului, si exemplele pot continua fara exagerare in absolut toate domeniile economice) nu au adus nici un beneficiu acestei tari execrabil condusa pana acum.

Asadar, vazand si simtind toate acestea inclin sa-l plasez pe omul politic post decembrist intre tradare si prostie. Tradarea se pedepseste cu viata, din pacate prostia costa intotdeauna mult mai multe vieti. Cine oare va avea puterea sa repare tot ce au stricat acesti sobolani infometati in acesti aproape 20 de ani? Daca ne uitam atent la actuala clasa politica…ne cuprinde insa disperarea negasirii niciunui raspuns.