Motto: „Existam pentru a invata si intelege adevarul despre legatura tainica dintre noi si Dumnezeu”
Alchimia Fericirii
In araba, Kimiya’-yi sa’adat, Alchimia Fericirii este sinteza cunoasterii teologice si filosofice la care a ajuns Ghazzazli. Primele capitole analizeaza invataturile profetului Mahomed, pacea lui Allah asupra sa. In esenta, acestea demonstreaza ca fericirea nu poate fi atinsa in absenta relatiei stranse cu Creatorul nostru si al lumii, cu Dumnezeu. Exista patru predicate alchimice menite sa metamorfozeze animalul in om si omul in inger:
1. Cunoasterea de sine.
2. Cunoasterea lui Dumnezeu.
3. Cunoasterea lumii asa cum este, in toate formele si energiile ei.
4. Cunoasterea lumii de apoi si a ierarhiilor ceresti.
Asemeni hermetistior din antichitate, Ghazzali stia ca nu ne putem atinge maximul de potential, daca nu am trecut prin procesul cel mai profund de autocunoastere. La venirea noastra in aceasta lume am primit de la Dumnezeu o inima curata. „Omul a venit in aceasta lume asemenea unui calator care viziteaza o tara straina…si care de indata ce isi va fi satisfacut vacanta se va intoarce in tinutul sau natal.” Acestei inimi, careia crestinii ii spun suflet este sediul unde trebuie sa ne extindem si sa ne slefuim constiinta. Ghazaali scrie „cand oamenii se lasa stapaniti de pasiuni e ca si cum ar lasa un inger in ghearale unui caine”. Evident, prin analogie putem intelege ca un spirit disciplinat si animat de dorinta de intelegere si perfectionare va fi ” asemeni fierului ruginit, care bine lustruit devine oglinda care va reflecta, apoi lumina divina.” Nu trebuie sa ne rispim energia inimii, doar cu preocuparile acesti lumi, fara sa avem in vedere legile universale. Cand oamenii se desfata folosindu-si doar simturile grosiere se lasa sedusi de „duhul lumii, pierzand legatura cu duhul lui Dumenzeu”. Ghazzali stia de ce Christos a spus: „Regatul meu nu este din lumea aceasta”. Simturile neguvernate de spirit devin malefice. Furia gaseste placere in razbunare. Prin slefuirea spirituala, iubirea va gasi placere in toate aspectele vietii.
1. Cunoasterea de sine.
2. Cunoasterea lui Dumnezeu.
3. Cunoasterea lumii asa cum este, in toate formele si energiile ei.
4. Cunoasterea lumii de apoi si a ierarhiilor ceresti.
Asemeni hermetistior din antichitate, Ghazzali stia ca nu ne putem atinge maximul de potential, daca nu am trecut prin procesul cel mai profund de autocunoastere. La venirea noastra in aceasta lume am primit de la Dumnezeu o inima curata. „Omul a venit in aceasta lume asemenea unui calator care viziteaza o tara straina…si care de indata ce isi va fi satisfacut vacanta se va intoarce in tinutul sau natal.” Acestei inimi, careia crestinii ii spun suflet este sediul unde trebuie sa ne extindem si sa ne slefuim constiinta. Ghazaali scrie „cand oamenii se lasa stapaniti de pasiuni e ca si cum ar lasa un inger in ghearale unui caine”. Evident, prin analogie putem intelege ca un spirit disciplinat si animat de dorinta de intelegere si perfectionare va fi ” asemeni fierului ruginit, care bine lustruit devine oglinda care va reflecta, apoi lumina divina.” Nu trebuie sa ne rispim energia inimii, doar cu preocuparile acesti lumi, fara sa avem in vedere legile universale. Cand oamenii se desfata folosindu-si doar simturile grosiere se lasa sedusi de „duhul lumii, pierzand legatura cu duhul lui Dumenzeu”. Ghazzali stia de ce Christos a spus: „Regatul meu nu este din lumea aceasta”. Simturile neguvernate de spirit devin malefice. Furia gaseste placere in razbunare. Prin slefuirea spirituala, iubirea va gasi placere in toate aspectele vietii.
-va urma-
