Publicat in decembrie 3, 2011 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Uitam sa nu uitam dar ne oprim pentru a continua – parabola mica scrisa codat, dar cu cheia la vedere- cine are mintea in suflet, sa priceapa!


Uitam ca avem un timp si un spatiu in care sa ne desavarsim asemeni Tatalui nostru cersc si Maicii pamantesti. Ne lasam amagiti, sedusi de puterea ego-ului si pierduti in fata atator oglinzi mincinoase care ne infatiseaza, fie bogati, fie puternici, fie prea mari, fie prea mici, ratam sansa de a ne indumnezeii, care este Viata. Goana noastra dupa tot ceea ce se afla in exteriorul trupurilor noastre ne secatuieste de energie si ne vedem aproape incapabili sa pornim in cautarea sensului fiintei noastre, calatorie care se face, invariabil in interior. Ne nastem cu mana goala si murim la fel… atunci de ce atata truda pentru a acumula pamant in diferite forme? A sunat trambita desteptarii! Armele sfinte ale adevarului zangane in vazduhuri. Sfintii si-au albit camasile pline de sange si asteapta cuminti deschiderea pecetilor. Ne aflam in plina transformare…Nu va trece viata aceasta, fara ca fiecare dintre noi sa nu se priveasca sincer, curat si adevarat in oglinda propriei vieti. Sa nu uitam: „Cine scoate sabia, de sabie are parte!” dar „Cine zambeste lumii cu ferestrele sufletului curate, il primeste in fiecare clipa pe Soarele nemuritor in camaruta inimii sale!” Cea mai mare bucurie a Tainei este sa fie descifrata! Porneste, asadar pe cararea sufletului tau in cautarea cheilor! La un moment dat ve fi intrebat de ultimul arhonte: „Ai gasit cuvantul pierdut?” Abia, atunci, in fata ochilor lui de foc iti vei aminti…si atunci un zambet ca o primavara eterna te va invalui… Continua sa urci, caci abia cand totul pare la sfarsit…abia atunci incepe cu adevarat!