Publicat in noiembrie 30, 2012 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Aerul, sufletul si spiritul


In ebraica Bibliei, nephech, sufletul reprezinta totodata si gatul ( organ, deopotriva al alimentatiei si al respiratiei), in timp ce ruah, spiritul denumeste vantul si respiratia. In greaca, psyc

he inseamna suflul vital, iar spiritul, pneuma are semnificatia inspiratiei divine, dar si a respiratiei. Pentru latini, animus desemneaza principiul vital, suflul de viata, iar spiritus inseamna inspiratia zeilor trimisa oamenilor pe calea respiratiei. Observam, ca in marile culturi care vor modela consistent perceptiile culturale ale omului fata de suflet si spirit, exista ca numitor comun- respiratia. Aici daca adaugam si teologia brahmanica si celebra “Respiratie a lui Brahman”, care postuleaza ca respiratia divina creeaza si distruge lumile, dupa cum urmeaza: cand expira, Dumnezeu isi desfasoara in toate planurile gandurile creatoare, iar cand inspira absoarbe totul in abis, pentru a putea expira din nou,putem sa ne facem o idee despre importanta nevazutului pentru existenta noastra concreta. Tot indienii au calculat aceasta respiratie completa (expiratie-inspiratie) ca durand miliarde de ani, si iata ca astfel, au fost nevoiti sa inventeze cifrele, ajutand foarte mult, peste milenii, umanitatea cu aparitia cifrelor arabe, tocmai pentru a putea cuprinde atatea numere. Nu vedem aerul si nici macar nu-l percepem daca nu sufla nici o adiere de vant, dar iata ca in acest aparent vid se poate afla Lumea de Dincolo. Pentru tibetani, suflarea de viata intra in materie, in momentul acuplarii, avand asadar aceeasi consistenta vaga a aerului. Suntem ca structura materiala, zamisliti din lut si apa, dar ceea ce ne anima,vine pe calea aerului. Iata, in sanscrita, atman inseamna suflet, iar pentru germani, atmen este verbul a respira. Q.e.d!