Apocalipsa lui Pavel (2)
„M-am uitat si am vazut cerul miscandu-se ca un copac batut de vant. Intr-o clipa toti s-au aruncat cu fata la pamant inaintea tronului si am vazut cum cei 24 de batrani si cele patru animale se inchinau lui Dumnezeu. Am vazut altarul, valul si tronul si toate exultau de fericire. De langa altarul tronului lui Dumnezeu se ridica un fum cu buna mireasma. Apoi am auzit un glas graind: <Pentru ce va rugati ingeri si slujitori ai Mei?> Acestia au strigat zicand: <Ne rugam intrucat cunoastem marea Ta bunatate fata de neamul omenesc!” (Apocalipsa lui Pavel, 44:1)
In aceea stare de constiinta extinsa impusa de rapirea sa in duh, Pavel isi continua viziunea din Apocalipsa povestind despre existenta ingerilor insotitori, care in fiecare dimineata si seara dau raportul existentei omului in materie, lui Dumnezeu. In acea dimensiune neconditionata spatio-tempora, in care fiinteaza Cerurile, lucrarea ingerilor marturistori se face in doi timpi: unul al jubiltiei, cand sunt prezentate virtutiile, harurile si faptele bune ale oamenilor si un timp al intristarii, cand sunt notificate viciile, umorile si meschinariile. Alaturi de ingerul sau insotitor, Pavel ajunge, in duh la portile Raiului, unde percepe doua tablete, suspendate pe doua coloane de aur, unde sunt scrise de degetul lui Dumnezeu, numele tuturor oamenilor, care , desi se afla captivi in materie, senzorialitate si dominati de stapanitorul acestei lumi decazute, isi indreapta trairea, gandirea si simtirea catre Adevarul Divin. Pavel, asemeni altor calatori in duh, precum Enoh, Ilie, Ioan are acces la toate misterele lumilor superioare, insa nu primeste acceptul de a povesti totul: „Et duxit me ostendit mihi, et audiui illuc uerba quae non licet homini loqui”. (cuvinte pe care nu se cuvine sa le graiasca un simplu om). Asemeni tuturor vazatorilor cu duhul, si Pavel descrie Noul Ierusalim, Cetatea Eterna a Imparatului Universal Hristos. Aceasta dimensiune este suflata in aur, o lumina nepamanteana invaluie de pretudindeni, izvornd din ea insasi, Cetatea cu douasprezece ziduri, cu cate o poarta de intare pentru toti credinciosii neamurilor. Viziunea acestui nou Eden, unde dupa Marele Razboi dintre Intuneric si Lumina, isi vor gasi vietuirea cei cu inima vindecata, este plasata in centrul pamantului transfigurat. Cu alte cuvinte, apostolul Pavel descrie noua dimensiune existentiala a omului postapocaliptic, intr-o realitate transfigurata. Pamantul cel vechi, macinat de viermii decadentei, coruptiei si ticalosiei, se va desparti de Noul Ierusalim, ramanand captiv dimensiunilor inferioare. La intrebarea apostolului, ce-i opreste pe oameni sa vada, sa inteleaga si sa traiasa Raiul pe Pamant, Ingerul ii raspunde: „ Originea tuturor relelor din Lume este Mandria!” Tot de la Inger, Pavel afla ca Regele David se afla in al saptelea cer, cantand psaltirea in fata Sfantului Altar. Omului ii sunt ingaduite toate, tocmai de accea Pavel indeamna: „Cercetati-le pe toate, dar pastrati-va doar cele de trebuinta!”;dar la sfarsitul timpurilor va apartine lumii duhurilor pe care le-a hranit mai mult…In aceasta logica, intelegem de ce Mantuitorul a spus ca nu putem sluji la doi stapani in acelasi timp!
-va urma-
