Bucuria gandului mortii

Praful alb, fin pe care il luam pe degete cand verificam un raft sau vreo alata suprafata consta in principal din celule de piele moarta.De fapt, celule din corp mor in fiecare secunda. O globula alba din sange traieste cateva zile, iar in timpul vietii noi pierdem aproximativ 18 kg de piele. Asadar, moartea celulara este o stare naturala a Firii, in  mijlocul vietii suntem deja in plina moarte. La fel se intampa cu Natura, care moare in fiecare iarna ca sa renasca primavara. Cu prima suflare de viata a sufletului in trup, noi aspiram si moartea, singura care ne poarta duhul, inapoi pe meleagurile initiale.Celulele corpului nostru trebuie sa moara si sa renasca in cicluri si varste, de la copilarie si adolescenta, trecand prin tinerete si maturitate, pana la batranete.Viata insasi reprezinta un proces al transformarilor permanete, iar Moartea nu este altceva decat o alta Realitate, cea a duhurilor. Religiile ne vorbesc despre faptul ca suntem Lumina, si avem in trup o functie discontunua (ne nastem-murim, suntem in stare de veghe-dormim) si in suflet o functie continua (Viata Vesnica), la care ajungem prin Mantuire.

Toate celulele germinale (ovulele si spermatozoizii) difera fundamental de restul celulelor, pentru ca unele dintre ele vor supravietui barbatului si femeii. Dupa ce ovulul a fost fertilizat, ele incep sa se divida pentru a configura un individ nou, urmasul. Si uite asa ne mutam noi, ca informatie, in copiii nostri, dupa ce murim. Sufletul calatoreste in trup prin universul exterior, si fara trup, dupa moarte in cel interior, astfel incat Raiul si Iadul sunt localizate in constiinta. Natura este mai interesata de supravietuirea ADN-ului unui individ, decat de individul insusi, iar Dumnezeu , prin vocea Fiului ne-a intrebat: „Ce folos sa castigi intreaga lume, daca iti pierzi sufletul?”. Taina este cuprinsa in structurile noastre, avem celule germinale nemuritoare (germa) si celule muritoare (soma). Intelegem vietuirea, dupa cum ne-a indrumat Mesia: „Cresteti si inmultiti-va!”