Publicat in februarie 18, 2012 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Cand a inceput odiseea insingurarii si goliciunii noastre?


Nu intotdeauna, umanitatea a fost atat de golita de sacralitate. Dupa secolele de bigotism, superstitie, si furie odioasa impotriva a tot ceea ce scapa dogmei, conform unui principiu al echilibrului, au urmat altele care au exacerbat ratiunea si simturile. Astazi, in logica actiunii si a reactiunii asistam la „linistirea balantei”. Sedusa de progres, tehnologie si stiinta, domenii tinute secrete de o inchizitie mult prea inchistata, lumea revolutiei industriale a inceput sa-l uite pe Dumnezeu.  La inceputul sec al XIX-lea, ateismul devenise el insusi noua religie. Intelectuali, filosofi si oameni de stiinta precum: Charles Darwin, Friedrich Nietzsche, Karl Marx sau Sigmund Freud au gasit tipare de interpretare ale cosmosului si ale omului, in care Dumnezeu nu mai avea loc. Fizicienii materialisti si mecanicisti au reusit sa explice cum „lucreaza” hazardul si aproape pe nesimtite, a inceput marea odisee a insingurarii, un fel de extinctie a fericirii, caci, astazi stim cat de goi suntem fara Dumnezeu. Pentru europeni, conceptul religios nascut in orient avea sa intre in agonie in occident, asemeni soarelui care apune. Rand pe rand, „rationalistii” au incercat sa-l inlocuiasca pe Tatal, fie cu stiinta, fie cu progresul, ba chiar Lenin a „profetit”: „Dumnezeul nostru va fi curentul electric!” Comunismul a fost o uluitoare incercare de orizontalizare a religiei, icoanele fiind inlocuite cu „chipul” conducatorilor. Preotii s-au transformat in activisti ideologici, iar crucea a fost inlocuita cu secera si ciocanul. Nici occidentul nu s-a lasatmai mai prejos fetisizand capitalul, banul devind idolul! Astazi, dupa experienta golirii de divin, omul simte din nou, in structurile sale dorul de Dumnezeu. Stiintele de frontiera, precum fizica cuantica demonstrand ca dincolo de materie exista energii informate si chiar confirmand predicatul energiilor necreate postulate in ortodoxie. Regatul mintii va cobori, in cele din urma, in suflet unificand campurile energiilor vazute si nevazute. Pana atunci, insa, conform libertatii de alegere, cu care am fost haraziti, pendulam intre bucurie si blestem. Intotdeauna ne-am confrunat cu lipsa credintei noastre, si de aceea inca nu l-am gasit pe Dumenzeu, dar nu cred ca vom putea uita vreodata indemnul: „bate si ti se va deschide!” Cine are minte sa priceapa si s-o coboare in inima!