Publicat in martie 5, 2014 de Oreste Teodorescu in Blog
 
 

Care sunt asemanarile comportamentale intre corporatisti si dependentii de narcotice?


Una dintre constatarile esentiale ale studiului caracterului omenesc este ca psihopatii, desi sunt o specie rara ii seduc si ii manipuleaza cu succes, o perioada de timp, pe ceilalti. Putem sa ne gandim la Stalin, la Hitler, la Nero, la cativa realizatori tv de pe la noi si chiar la cativa patroni de fotbal arestati, pentru a ne intari exemplele…

Lumea finantelor in care ne invartim de ceva vreme, in care bancile au inlocuit bisericile, iar Mamona (duhul banului) cauta pictor pentr-u a-l imortaliza in icoane, este o lume dementa, condusa de multe ori de niste psihopati, care insa in loc sa ne scarbeasca si sa ne intareasca in a ramane naturali si sanatosi, devine la fel de irezistibila pentru mintile si sufletele slabe, ca o doza de heroina incalzita in lingurita. Stii ca-ti face rau, dar nu poti fara ea…

Visul romanului sarac, umilit si inciudat ca parintii lui merg si acum cu metroul este, din pacate pentru el, sa ajunga intr-o corporatie, sa aiba masina de serviciu, concedii in strainatate, un credit la banca pentru locuinta, doi copii pe care sa-i inscrie la vreo scoala privata etc…uitand ca aceasta lume consumista ca valorizeaza aparentele si justifica orice prin prisma bogatiei, este o lume bolnava, desacralizata si foarte asemanatoare cu cea interlopa. Care este, pana la urma diferenta dintre camatari si bancheri?

Iata ce scrie in The Guardian, renumitul psiholog Joris Luyendijk, intr-un articol numit „Care sunt asemanarile comportamentale intre corporatisti si dependentii de narcotice?„:

Sa presupunem ca detii un adapost in care se gasesc 50 de baieti. Pe neasteptate si fara motiv, incep sa se automutileze. Un trend. Este firesc ca cei din afara sa presupuna ca ceva trebuie sa mearga rau la adapost. Totusi, cercetarile si experienta demonstreaza ca tot ce trebuie sa faci este sa gasesti persoana care a inceput. Izoleaza-l fata de grup si valul se opreste si totul se intoarce la normal.Unii indivizii au o influenta foarte mare asupra grupurilor si, in acest context, te duce gandul la banci si firme si te intrebi: cum ar fi sa le consideram un astfel de “adapost” in care trebuie sa gasesti acel comutator, acea persoana care sa intoarca tot grupul dupa ea? Aproape un sfert din clientii mei sunt corporatisti, dar nu finantisti. Este vreo diferenta? Sunt incredibili de duri si toata lumea spune ca motivatia lor sunt banii. Dar cand sapi sa afli ce-i aduce pe oameni in lumea corporatista, alte motive apar la suprafata. Pentru oamenii de finante, este cu adevarat vorba de bani.Finantele sunt o lume amorala, la granita cu imoralitatea. Taxa de tranzactii financiare, de exemplu. Ideea: exista o saracie ingrozitoare, asa ca hai sa percepem o taxa mica si sa o folosim pentru “binele oamenilor”. Dar cand sugerez asta clientilor mei, sunt practic linsat. Nu, spun ei. Vor sa plateasca cat mai putine taxe si doar atat. Ce ar soca pe cititori daca ar vedea ce vad eu? Sa ma gandesc. Probabil cat de multi tineri exceptionali, ambitiosi si foarte talentati sunt exploatati si apoi inlaturati din corporatii?

Asemeni traficantilor de stupefiante, corporatiile starnesc viitorii absolventi facand promisiuni. Dar putin dintre ei ajung sa se bucure de privilegiile promise. Si asta isi doresc toti. Manati de visul de a face bani, cuprinsi de betia simturilor, de luxul imobilului unde lucrezi, de parfumul amestecat cu fumul de trabuc la CEO-ului, foarte multi tineri isi consuma cele mai bune resurse in iluzia unei parveniri rapide. Si uite asa devin  dependenti de doze din ce in ce mai mari de munca, pana cand cad istoviti de pe propriile picioare.

Am lucrat multi ani cu pedofili. Este pur si simplu uimitor cat de vicleni si de inventivi devin acesti oameni. La fel si in cazul dependentilor de droguri. Creierul lor pare sa aiba o viata proprie si se transforma in ceva atat de destept, atat de concentrat in a le satisface nevoile. Pentru aceste creiere, minciuna si inselaciunea devin acceptabile, chiar normale.” conchide Joris Luyendijk, la fianul articolului.