Publicat in ianuarie 20, 2014 de Oreste Teodorescu in Psihotronica
 
 

Cheia puterii televiziunilor: REPETITIA OBSESIVA

kids-watching-television
kids-watching-television

Marele strateg in manipulare si propaganda, odiosul Goebels postulase in 1938 ca „o minciuna repetata de o mie de ori, sfarseste prin a fi receptata, la un moment dat ca un adevar convenabil tuturor…”  Astazi, scopul televiziunilor de stiri, cu mici exceptii este tocmai de a pune in pagina acest principiu.

Specialistii in persuasiune mascata stiu ca problema fundamentală pe care o ridică vizionarea fidelizata a  programelor de teleleviziune în ceea ce priveşte dezvoltarea structurilor corticale este gradul ridicat de repetitivitate (zilnic), durata şi intensitatea experienţei vizionării. Având în vedere aceste constatări, devine justificată întrebarea pe care şi-o pun tot mai mulţi cercetători , atunci când constată declinul principalelor abilităţi intelectuale la tinerii noii generaţii. Din aceasta perspectiva,  romanii anilor ’90 intuisera corect: „Ati mintit poporul cu televizorul...”

Ideea controlului maselor prin „Paine si Circ”, nu a parasit cutiile craniene ale stapanitorilor acestei lumi. Arenele romane au fost inlocuite, astazi cu studiourile de televiziune, iar gladiatorii cu diferite entitati politice, care se insangereaza neuro-lingvistic reciproc, fiind intaratati de realizator…Cea ce este ingrijorator este efectul narcotic prin care repetitia unor concepte se instaureaza pasiv in mintea telespectatorilor. Iata ce sustin doi renumiti specialisti, dr. William T. Greenough de la Universitatea din Illinois, o autoritate recunoscută în domeniul dezvoltării corticale, si dr. Richard M. Lerner, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania, specialist în dezvoltarea mentală a copiilor şi a tinerilor: ” Creierul are tendinţa (aşa este făcut el) de a repeta aceeaşi experienţă; neuronii învaţă să reproducă modelul de răspuns deja format, ceea ce, de altfel, ne arată cum învaţă oamenii. Noi, de fapt, nu realizăm că ceea ce învăţăm sunt obiceiuri sau deprinderi. Ori de câte ori copiii fac ceva în mod repetat ar trebui să ne întrebăm: este aceasta o obişnuinţă pe care dorim ca ei să o aibă (lucru valabil din punct de vedere funcţional şi la adulţi)?

Deprinderile formate prin repetiţie determină constituirea unor modele neuronale specifice  care se vor repeta în viaţa cotidiană şi care vor influenţa perceperea şi reflectarea mentală a realităţii. Obiceiul unui consum constant al programelor in care se repeta obsesiv o anumita tema,  determină cortexul să răspundă la provocările realităţii potrivit tipului de experienţă propus de vizionarea TV.

Despre efectele profunde ale privitului pasiv la televizor se exprima si dr. Virgiliu Gheorghe, un distins bioetician roman:Astfel, uitatul la televizor nu va constitui numai o obişnuinţă cotidiană, ci se va cristaliza într-o structură corticală care va influenţa semnificativ întregul orizont de conştiinţă şi existenţă al telespectatorului. În cele ce urmează, vom încerca să vedem în ce fel modificările majore pe care vizionarea TV le induce în cortexul telespectatorilor se reflectă în structura şi funcţionarea creierului tinerilor noii generaţii. Din punct de vedere neurologic, cercetătorii explică acest fenomen prin apariţia unei dependenţe de ritmul cerebral alfa, activitate corticală cu care omul se deprinde pe parcursul miilor de ore petrecute în faţa ecranului. Obişnuiţi de mici cu această stare mentală, oamenii vor fi permanent inclinaţi sau atraşi de activităţile distractive ce introduc mintea în aceeaşi stare pasivă, de relaxare. Prin afectarea activităţii cortexului prefrontal, televiziunea conduce, de asemenea, la reducerea activităţii voluntare, un simptom specific acestei afecţiuni.

S-a mai constatat ca, in principiu, televiziunea cultivă plictiseala, dezinteresul sau apatia şi inhibă comportamentele sau iniţiativele de ordin subiectiv, ca reflex al voinţei şi reflecţiei personale.Majoritatea experimentelor si  studiilor privitoare la efectele televiziunii, fie că se referă la copii, fie la adulţi, constată că vizionarea este un factor important în generarea unui comportament pasiv si ca proporţional cu timpul dedicat vizionării, se poate constata o micşorare a vigilenţei generale. De asemenea, se înregistrează o scădere vizibilă a perseverenţei, a voinţei şi dispoziţiei de a urmări activ rezolvarea unei probleme.Practic, după cum sugerează mulţi dintre specialisti, „vizionarea TV contribuie în mod esenţial la diminuarea controlului interior al proceselor mentale şi la preluarea acestuia de către mediu (stimulii externi sau mijloacele de manipulare), antrenându-i pe oameni pentru a fi zombi”. (Mander, 1978)