Cine trage apa dupa campanie?

Am ramas uimit si blazat în aceasta nesarata campanie pentru locale, unde candidatii lipsiti total de energie, de entuziasm si-au plimbat trupurile prin studiouri de televiziune, aberand tot felul de gogomanii, acompaniati de galerii încropite de pe la firmele de casting si sustinuti de indivizi conjuncturali. Diferenta uriasa dintre interesul publicului pentru acest tip de politica incoerenta, lipsita de viziune si cu beneficiari extrem de putini, dar costuri imense pentru populatie (zeci de taxe si impozite platite pentru acoperirea marilor gauri lasate de acesti soboloani, fie ei rozalii sau gri!), si insistenta sefilor de campanie de a cheltui zeci de milioane de euro cu bannere, afise, spoturi, aparitii editoriale, cosmetizari subtile, atacuri sub centura la adversarul si asa lipsit de „zvâc” ar trebui sa le puna întrebari artizanilor din umbra. Papusarii încep sa aiba o problema. Spectacolul grotesc oferit de ei nu mai are public-tinta. Majoritatea sondajelor indica un procent extrem de mic al celor care si-au declinat intentia de a merge duminica la vot. Sigur, marii moralisti ai acestei tari ne îndeamna sa nu irosim sansa de a alege noi, amarastenii, o data la patru ani, pe cine sa ne reprezinte interesele, însa domniile lor uita ca, în tot acest timp, am început sa stim cum sa diferentiem promisiunile de proiecte si mincinosii de idealisti! Cum am putea sa dam navala la urne când prin fata ochilor nostri apatici s-au perindat aceleasi chipuri dubioase?! Partidele se miorlaie, acuzând trecutul tenebros care ne-a împiedicat sa evoluam, figurile ceva mai proaspete, însa provenite din rândurile aceleiasi clase politice putred de corupte, incompetenta, rea-voitoare si tradatoare, nu fac altceva decât sa mimeze rebeliunea, încrâncenarea si vointa de schimbare, dar nu ne dau amanunte despre cine se afla în spatele destinelor lor. Ceva s-a schimbat totusi, economia functioneaza, informatia circula, granitele sunt deschise, macar din mimetism începem sa ne comportam civilizat. Demonstratia este tocmai aceasta pasivitate a publicului în fata demersului politic. Ne-am prins mai de mult ca putem functiona bine mersi si fara ei. Ne costa prea mult! Însa tinerii acestei tari au datoria morala de a refuza pactul cu mediocritatea si coruptia. Eu cred în votul lor!