Publicat in ianuarie 14, 2014 de Oreste Teodorescu in Blog
 
 

„De-acuma nu te-oi mai vedea, rămâi, rămâi, cu bine!”

eminescu_1_254_20090115111747_965
eminescu_1_254_20090115111747_965

Maine  se implinesc 164 de ani de la naşterea patriarhului culturii romane, Mihai Eminescu. Necunoscuta in totalitate, opera sa ramane o dovada vie a geniului in dinamica, Eminescu exceland in poezie, teatru, filosofie, proza si jurnalism. Nu am inteles, nici pana astazi, de ce Institutul Cultural Roman nu poarta amprenta, mereu vie, a gigantescului nostru simbol national. Ce resort nefericit ne face, sau mai degraba, ii face pe decizionalii culturii roamane sa nu-si glorifice marile valori? In Spania, Institulul Cultural poarta numele lui Cervantes, iar in Germania, pe cel al lui Goethe

Asa, cum Iisus este modelul nostru divin, tinta desavarsirii noastre spirituale, Eminescu reprezinta pentru cei care inca ii mai simt cuvintele curgand prin vene, romanul ideal: patriot, poliglot, talentat, inspirat, darz si vizionar. In peisajul tot mai pestilential al presei tabloide, Televiziunea Publica ar trebui sa contrabalanseze balanta prin emisiuni inteligente si pline de continut (gen History sau Discovery) in care sa promoveze elitele culturii romane si slava Domnului avem destule, incepand cu Eminescu, Blaga, Mircea Eliade, B.P Hasdeu,  Petru Culianu etc…

Prin lipsa totala de preocupare fata de cultura nationala, politicienii cu viziune de aprozaristi corupti de obor, au condamnat, in cei 24 de ani de democratie originala, marca Ilici, cateva generatii de copii, sa nu stie, sa nu auda, sa nu invete nimic reprezentativ din opera  lui Eminescu. Sa crezi ca umanitatea se va putea lipsi de mituri este cea mai mare iluzie. Englezii il incoroneaza, in fiecare an, pe regele Shakespeare, francezii il glorifica pe Moliere, italienii pe Dante, rusii pe Dostoievski si am putea continua, numai noi romanii, ne inghesuim inca sa-l facem imparat pe un d’alde Guta, Salam sau alt miorlaitor… 

Astazi, ministrul culturii este un Gigel, pe care il mai chema si Stirbu, care pare ceva mai elevat ca Vanghelie, dar nu mai iscuist in alegatii decat Bianca Dragusanu. Lui ii recomand, ca inainte sa cioparteasca bugetul alocat culturii sa se gandeasca ca singura productie de export a Romaniei, a ramas SPIRITUALITATEA. Si daca tot se risipesc niste bani in Ministerul Marilor Proeicte, guvernul ar trebui sa constientize ca, poate cel mai mare dintre ele, ar fi redinamizarea culturii.

Am sa inchei aceste randuri, dedicate eroului meu de suflet cu un citat apartinandu-i:

Producţiunea naţională nu se poate nici menţine, nici naşte chiar, fără măsuri protecţioniste. O dovadă despre asta ne-o dau toate statele. Anglia şi America, Franţa şi Germania, Rusia, Austria toate au protejat industria lor pentru a o avea, l-au crescut pe copil cu cheltuială şi după ce a devenit bărbat i-au dat voie să se ia la trântă cu toată lumea. (…) Astăzi când toate naţiunile culte suferă de o criză economică de atâţia ani, este singură Franţa care relativ se află destul de bine în privinţa economică. Bărbaţi competenţi care s-au ocupat cu explicarea acestui fenomen s-au convins că el nu e nici rezultatul caracterului francez, nici al împrejurărilor locale ci este rezultatul educaţiunii poporului francez în decurs de secole în direcţiunea de a i se dezvolta gustul estetic prin cultivarea artelor. Şcoala de pictură şi sculptură întemeiată de Colbert, expoziţiile de arte înfiinţate tot de el, trimiterea de tineri la studii în Roma, înfiinţarea de şcoli de desen provinciale, şcoli speciale pentru lucrători, toate acestea dezvoltând gustul frumosului în poporul francez, a făcut posibilă puterea artelor frumoase în serviciul industriei, producând ceea ce numim industrie de artă în care francezii sunt neajunşi şi progresează necurmat. Din păcate şi nepractic noi am pierdut şi micile începuturi de industrie ce le aveam. E necesar să creăm o clasă de mijloc având tehnici, industriaşi, meseriaşi, comercianţi şi agricultori buni”, (Discuţiunea actuală asupra reformelor – 1882)