De ce este sinuciderea cel mai mare pacat in religiile monoteiste?

Intreaga traditie iudeo-crestina-islamica considerea viata ca apartinandu-i lui Dumnezeu. Noi  avem doar custodia vietii, nu si proprietatea ei, din moment ce nu stim  nici cand ne nastem, nici cand murim. Dumnezeu Tatal ne spunea adesea prin scripturi: „sangele vietii voastre il voi cere inapoi„, ceea ce poate fi interpretat si ca o interzicere a suicidului. Nimic nu este mai presus ca viata in experienta unui om si toti inteleptii stiu ca Decalogul i-a fost dat omului sa traiasca prin el, nu sa moara. Crestinismul opune Dogmei-Viata, iar pentru noi Hristos este Cuvantul lui Dumnezeu intrupat! Toate s-au facut prin El si pentru El, spune Pavel intr-o epistola: Calea-Adevarul si Viata. Sinuciderea este un gest al supremei lasitati, pe cand martiriul este valoarea suprema in cele trei religii monoteiste. Sinucigasilor li se refuza ritualul funerar de dezlegare a pacatelor facute in timpul vietii, intrucat se considera ca cineva nu poate fi cu adevarat mort, decat atunci cand hotaraste Dumnezeu, nu omul si ca atare sinucigasul este privit ca o „entitate vie fara corp”. Doar legile doliului sunt acceptate in aceste cazuri. Totusi,  in cele trei religii monoteiste se face distinctia intre sinuciderea deliberata si cea accidentala. O presoana cu dizabilitati mintale, fie si numai momentan, nu poate fi considerata vinovata de fapta sa, intrucat nu si-a putut folosi discernamantul, care este al doilea dar dat de Dumnezeu omului, dupa rasuflarea vietii. Omul nu trebuie sa-si doreasca moartea, dar daca isi apara ideile cu pretul propriei sale existente in trup, atunci se numeste martiriu. Sunt trei aspecte in viata cand omul poate prefera moartea in locul  incalcarii poruncilor: idolatria, omorul si incestul! Biblia relateaza putine cazuri de sinucidere printre care Samson, Saul si scutierul lui si Ahitofel, iar Iosefus consemneaza in Istoria evreilor episodul sinuciderii colective a garnizoanei de la Masada, in anul 73 d Hr.