Eroismul detinutilor anticomunisti vs isteria jenanta a politicienilor de azi, condamnati de drept comun

Taramul asta magic, a dat lumii intregi oameni ca niste arbori roditori, in mai toate domeniile. Campul Filozofiei a fost insamantat in 1902 cu „floare” exceptionala: Petre Tutea. Camarad in idei si frate de suflet cu Mircea Eliade, Nae Ionescu, Constantin Noica, Cioran si Radu Gyr, Tutea a fost arestat si anchetat fara judecata de catre comunisti si incarcerat 5 ani (1948-1953), si ca si cum nu ar fi fost suficienta penitenta de a nu-i fi acceptat pe bolsevici, a fost din nou arestat in 1956 si condamnat la 10 ani de inchisoare pentru „uneltire impotriva ordinii sociale”.

Considerat, in lumea intreaga, drept Socrate al Romaniei, Tutea este gasit periculos pentru noul regim, astfel incat in 1957, desi era detinut i se intenteaza un nou proces, iar doi ani mai tarziu este condamnat la 18 ani de munca silnica, din care a ispasit 8 ani, la Jilava, Bucuresti, Ocnele Mari si la Aiud. In total, omul care a avut singura vina de a  opune ideile sale crestine, tavalugului terorist care dorea schimbarea tarii din temelii, a executat 13 ani ani de carcera grea.

Din cauza pedepsei impuse fara nici un considerent etic si moral, Petre Tutea a publicat foarte putin. Dupa 1989, trairile sale mistice si ideile filozofice au ajuns in popor prin intermediul Televiziunii publice. Ca un veritabil duhovnic laic, Tutea si-a iertat prigonitorii, dar nu le-a uitat intentia criminala la adresa poporului roman. Se intoarce Acasa in 1991, trupul fiindu-i inhumat la Cimitirul Boteni.

Si cand te gandesti ce figuri palide au d’alde Adrian Nastase sau Dan Voiculescu cand se intalnesc cu justitia democratica, cat circ si cata panarama fac, pentru niste banale condamnari de drept comun!