Hypatia, prima femeie savant a lumii, ciopartita cu scoici de fanaticii religiosi
Poate, cea mai interesanta si tragica figura feminina este Hypatia. Cu realizari remarcabile in matematica si filosofie, Hypatia ramane insa cunoscuta in istorie, mai degraba mortii sale violente, decat unei vieti inchinate pe altarul stiintelor spirituale. Traind intre 380 -415 d.Hr, in marea capitala intelectuala a lumii, Alexandria, in nordul Egiptului, Hypatia era considerata, mintea cea mai luminata a vremii sale, pana cand a fost ucisa cu bestialitate de un grup de crestini fanatici, care incepusera cruciadele impotriva paganismului.
Hypatia a fost fiica unui celebru matematician si astronom grec. Theon, cel care a avut un rol consistent in eleaborarea textului Elementelor lui Euclid. Ambii predau in aula Bibliotecii din Alexandria, locul unde era depozitata toata intelepciunea lumii, pana cand Imperiul Roman, care guverna de cateva secole provincia, a trecut la impunerea ca singura religie oficiala a crestinismului, cosmetizat in functie de interesele militare si de putere ale lui Constantin cel Mare.
Lexiconul din Suda, o prezinta ca pe o femeie virtuoasa si frumoasa, care a ramas virgina, pana la moarte. Celebritatea si mai ales vocatia ei gnostica au plasat-o in anul 400 d.Hr, in postura de director al scolii platoniste din Alexandria unde preda filosofie, matematica, astronomie, astrologie si Inalta Magie. Fina cunoscatoare a operelor lui Platon, Aristotel si Plotin, Hypatia si-a conceput un sistem integralist care postula ca suportul eterului sunt numerele, iar eterul este matricea subtila a materiei. Ideea ca totul in universul manifestat este informatie, energie si materie, conecpt atat de banal astazi, a fost initiat si de Hypatia. Intr-o perioada, printre elevii Hypatiei se aflau si numerosi crestini, semn ca tulburarile politico-administrative dintre pagani si oficialii noi Biserici Romane, nu atinsesera cote maxime.
In 391, imparatul roman Teodosie I a ordonat inchiderea sau distrugerea tuturor templelor pagane, precum si pedepsirea dura a tuturor practicilor gnostice. Mai mult, patriarhul Alexandriei, Teofil a ars majoritatea lucrarilor si cartilor de filosofie, matematica, astronomie, Magie Inalta, teurgie si taumaturgie aflate in celebra Biblioteca din Alexandria, mai precis, intr-o anexa a sa, numita Serapeum. Dupa moartea lui Teofil, pe scaunul episcopal a fost asezat nepotul sau, Cyril, numit patriarh in 412. Fanatizat si extrem de ignorant acest biet sutanist a fost santificat, pentru ca a reusit sa „strapeasca paganismul si sa instaureze sfanta lege a Imperiului Roman” , atat de grosolan disimulata in ceea ce oficialii numeau crestinism. Politica Romei era foarte simpla, cine nu este cu noi, este impotriva noastra si atunci s-a trecut prin impunere si forta la uniformizarea gandirii. Hypatia, sprijinita de prefectul Alexandriei, Orestes a generat ample dezbateri filosofice si democratice cu privire la Cunoastere, Credinta, Zei, Toleranta si Fraternitate. Toate aceste concepte erau armonios si eficient descrise de Hypatia si foarte brutal, stangaci si agramat de catre Cyril si oamenii sai. Evident, popularitatea si dragostea cetatenilor se indreptau spre Hypatia si Orestes, fapt care l-a infuriat teribil pe arogantul Cyril. Sa nu uitam, ca in acea perioada crestinismul era inca privit in Egipt ca o secta iudaica, oficilizata ca religie unica la Roma de un imparat militar, care nu se convertise el insusi. (Constantin cel Mare si mama sa au fost inmormantati in cultul mytraic In Sol Invictus, desi ei sunt considerati intemeietorii religiei crestine).
Conflictul s-a acutizat, cand oamenii lui Cyril au inceput sa raspandeasca zvonuri, cum ca Hypatia ar recurge la magie neagra si vrajitorie. Inflamati repede, niste fanatizati ai lui Cyril au acostat-o pe Hypatia pe strada, au tarat-o de par pana la biserica Caesareum din Alexandria, unde a fost ucisa cu brutalitate fiindu-i pielea sfasiata cu scoici si cioburi de ceramica. Trupul mutilat a fost in cele din urma ars. Socat, prefectul Orestes l-a acuzat public de crima pe Cyril si pe oamenii sai. Insa, pentru a nu avea timp, ca aceasta grava acuza sa circule prea departe, un grup de calugari condusi de Petru Cititorul l-au ucis si pe Orestes, ingropandu-i cadavrul pentru a nu fi gasit.
Dupa miseleasca ucidere a celor doi, Cyril i-a anuntat pe alexandrineni ca Hypatia si Orestes au fugit la Atena. In scurt timp dupa moartea sa, episcopul criminal a fost santificat…