Publicat in noiembrie 28, 2016 de Oreste Teodorescu in Blog
 
 

Incepe Razboiul NATO-Rusia? Cat adevar si cata propaganda se afla in amorsarea Razboiului Rece? Cum isi tine in „priza”populatia, administratia Putin

bv
bv

Pentru a putea implementa si sustine planurile expansioniste care sa readuca Federatia Rusa, in pozitia de forta pe care a ocupat-o URSS, in timpul Razboiului Rece, Kremlinul este obligat sa deruleze doua tipuri de razboi propagandistic, unul in lume si altul in interiorul propriilor granite. Astfel, un imens aparat de manipulare, dezinformare, alimentat de mii de troli si gazduit de multe site-uri se asigura de circulatia si implementarea predicatelor hotarate in secret, la Moscova.

Majoritatea expertilor rusi in securitate nationala sustin ca principala lor problema este amenitarea externa a SUA, care prin intermediul NATO doreste sa patrunda in „spatiul vital al poporului rus„. Americanii sunt priviti ca un jucator din arena internationala, care urmarind agenda propriilor interese economice si militare, prin impunerea superioritatii tehnologice, vor sa-si securizeze rolul unic de ordonator planetar si ca urmare promoveaza globalizarea modelului neoliberal.

7_pravda-ru_21-06

Zilnic, apar in presa rusa, articole si studii prin care expertii avertizeaza ca un atac NATO la frontierele Rusiei este iminent, indiferent de cine se afla in biroul oval de la Casa Alba. Invocand un capitol din cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand Germania hitlerista a invadat teritoriul URSS prin Operatiunea Barbarosa, decidentii la Kremlin, propaga in mass media rusa scenariul prin care armatele NATO doresc sa penetreze Federatia Rusa. Neincerederea rusilor in Occident incepe, sustin autorii tezei  Razboiului NATO-Rusia, dupa ce Aliatii sub comanda Marii Britanii i-au permis lui Hitler sa-si trimita Armata de Nord spre Leningrad, cucerind Tarile Baltice, Armata de Centru sa atace Brestul si Minskul, anexand parti din Polonia, iar Armata de Sud sa ajunga pana la Stalingrad, trecand prin Ucraina.

images Pentru analistii rusi, situatia declansata de Operatiunea Barbarosa se repeta si in zilele noastre, „rusii au fost intotdeauna, sunt si vor fi pe cont propriu. Occidentul ne-a trimis comunismul prin masonii iluministi, Marx, Engels si prin agentul secret german Lenin, pentru a elimina influenta crestin-ortodoxa din planul de guvernanta al lumii. Nu putem avea incredere in cei care doresc nimicirea centrului de progres, cultura si traditie care a preluat mostenirea bizantina, ridicand-o la inaltimea unui program evolutiv mondial”, scrie Leonid Savin, editorul sef al Katehon Analytical Center, in Pravda.ru. El isi continua analiza incercand sa demonstreze opiniei publice rusesti ca NATO are o activitate intensa la frontierele Federatiei, sporindu-si fortele de atac din Tarile Baltice si Scandinavia: „In afara trupelor din Estonia, Lituania si Letonia, organizatia nord-atlantica a reusit sa recruteze Suedia si Finlanda intr-un scenariu care are ca finalitate invadarea Rusiei!

vecernje-novosti-13-10

O alta marota prin care oficialii de la Kremlin  tin in priza populatia Federatiei Ruse, speculandu-i temerile si angoasele istorice, sunt scuturile antiracheta care au componente in Romania si Polonia si care, in interpretarea expertilor militari rusi au destinatie ofensiva si nu defensiva cum pretinde SUA, conducatoarea trupelor NATO. „Cu o Ucraina divizata, nu mai exista nici o zona tampon intre Rusia si NATO. Occidentalii se pregatesc de razboi, si daca nu va fi o invazie iminenta, tot va fi o blocada militara si economica care contravine intereselor noastre”, sustine  generalul Leonid Ivashov, presedintele Centrului International de Analiza Geopolitica in novostivl.ru

Potrivit analizei sale, NATO si-a marit prezenta in Europa de Est de 13 ori, doar in 2015: „dacă datele despre balanta puterii dintre Rusia și NATO din zona de Vest ar fi analizata, precum și rata activitatii militare, scara in care echipamentul de lupta se dezvolta, se poate spune ca se pregateste un razboi intre aceste două forțe.

 

 

 

Este destul de clar, cum isi pregateste Rusia populatia pentru a accepta o serie de decizii cu impact militar. Prin acest tip de propaganda care a inundat mass media, administratia Putin cauta sustinerea poporului rus si mai ales sa camufleze directivele antidemocratice prin care sunt lichidati toti opozantii regimului. Cultivand asiduu teama de Vest si personificand raul in politica SUA, artizanii de la Kremlin ascund ororiile comise in Ucraina prin anexarea Crimeei si crimele odioase savarsite in sustinerea regimului Al Assad din Siria.

nb

Putin si-a naucit populația prin tot felul de materiale de propaganda si mai ales prin exercitii militare de mare anvergura, cu scopul precis de a convinge ca Rusia se ingrijeste de popor in cazul unui razboi, refacand toate adaposturile, depozitand hrana, furnizand masti de gaze si provizii. Evident ca aceste experimente au inceput sa-i sperie pe cetateni.

Presa rusa nu pomeneste nimic in schimb despre operatiunile brutale din Siria, despre razboiul propagandistic declansat in Europa,despre finantarea refugiatilor din Orient si mai ales despre blocarea ONU, din al carui Consiliu de Securitate, face parte si Federatia Rusa, fata de rezolutiile care sanctioneaza crimele de razboi. „Natiunile Unite nu sunt capabile sa mai gestioneze vreun conflict. ONU nu-si mai are rost astazi„, a sustinut Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, in fata Dumei de Stat, la inceputul acestui an.