Omenirea de astazi in razboiul subtil al modelelor pentru o noua ordine mondiala
Principiul suveran al oricarei forme de guvernanta ramane: „ordo ab chaos„, adica cucerirea si mentinerea ordinii in haos. De aici putem trage concluzia ca in istoria umanitatii si a civilizatiei, a existat intotdeauna un factor coagulator, o autoritate care sa impuna propria ordine, in concordanta cu un sistem ideologic, religios, cultural si politic propriu. Astazi, este cel mai simplu de urmarit acest predicat, intrucat tehnologiile comunicatiilor au facut posibila globalizarea.
In timp, umanitatea a cunoscut cel putin cinci tipuri de ordine mondiala cu epicentrul in diferite parti de pe planeta:
- Ordinea occidentala, stabilita prin Pacea din Westphalia, care a pus capat Razboiului de 30 de ani (1618-1648). Tratatele au fost parafate la Osnabrück si Münster, protagonistele fiind Imperiul German, Spania, Franţa, Suedia si Olanda. Sistemul westphalic s-a bazat pe: echilibrul puterilor, recunoasterea principiului suveranitatii statelor, divizarea politica si diversitatea religioasa/culturala.
- Ordinea estica, impusa de catre Imperiul Rus, incepand din secolul al XVII-lea, cu principii opozabile ordinii westfalice, afirmand rolul unui unic conducator, o Ortodoxie unificata si un program expansionist in toate direcţiile.
- Ordinea Marelui Imperiu Chinez: bazata pe un sistem de guvernanata multimilenar, care punea suveranul in centrul lumii, ca fiu al Cerului si al Pamantului, singurul capabil sa uneasca nazuintele omenesti cu poruncile divine.
- Ordinea semilunii: s-a nascut in secolul al VII-lea si a fost exportata in intreaga lume, prin expansiunea Islamului care impunea autoritatea califatelor in toate teritoriile ocupate cu afirmarea valorilor revelate profetului Mahomed. Acest tip de guvernanta teocratica a fost preluat de catre Imperiul Otoman si transformat in doctrina politico-militara.
- Ordinea americana, initiata in Lumea Noua odata cu elaborarea Constitutiei Statelor Unite, care aduce o viziune noua asupra organizarii mondiale, prin promovarea multiculturalismului, democratiei si a tolerantei religioase si etnice, bazata pe o economie libera si consumista.
Revenind in actualitate, am putea concluziona ca ne aflam cu totii in interiorul unui nou model de ordine mondiala, numit globalism. Din aceasta perspectiva, statele şi granitele nationale nu mai sunt importante. Arhitectii globalizarii afirma ca activitatile puterilor financiare si industriale trebuie sa fie orientate spre transpunerea in practica a proiectului unei singure societati planetare: Lumea ca un sat global!
Dupa destramarea URSS-ului si dupa intrarea tarilor din Pactul de la Varsovia in zona de influenta a SUA, presedintele George Bush a proclamat, in zorii deceniului 9, instaurarea unei noi ordini mondiale, bazata pe capacitatea modelului american de a se impune cu succes ca un factor ordonator, menit sa intervina ca un corector, oriunde in lume, atunci cand se produce o criza majora. Iata cum vede Henry Kissinger aplicarea globala a filosofiei americane: „Afirmarea caracterului excepţional al Americii trebuie continuata, forţa sa geopolitica fiind indispensabila afirmării valorilor umane. Pentru o ordine internationala veritabila, natiunile, pastrandu-si propriile valori, trebuie sa-şi asume un concept de ordine care transcende perspectiva si idealurile unei singure regiuni sau naţiuni, oricare ar fi aceasta, conceptul propus fiind , o variantă modernizata a sistemului westaflic, ajustata la realităţile contemporane”.
Ei bine, insa perspectiva americana neoliberala asupra lumii este profund contestata de autoritatea estica a Rusiei, care aspira sa redevina o alta superputere, propunand o noua arhitectura mondiala, bazata pe puterea si suveranitatea Statului-Naţiune si impunerea valorilor traditionale si religioase. Astazi, infruntarea celor doua modeluri ordonatoare se deruleaza ca un joc de sah, in care tabla este intraga lume, iar jucatorii sunt de la Washington si Moscova. Ambele tipare de ordine mondiala se confrunta insa cu expansiunea Ordinii Semilunii, promovate cu o violenta extrema de catre adeptii Statului Islamic.
Insa, perspectiva istorica ne demonstreaza ca nicio creatie lumeasca nu a dainuit in afara valorilor spirituale, omenirea fiind nevoita sa convietuiasca in continuare incastrata conceptului: unitate in diversitate. Asadar, doar o unitate spirituala ar putea transcede constructia efemera a arhitecturii politice, insa acest lucru pare imposibil de realizat, intrucat exista profunde diferente de abordare religioasa a Unicului Dumnezeu!
