Publicat in mai 30, 2013 de Oreste Teodorescu in Ezoterism
 
 

Originea numelor si aparitia identitatii sociale


In lumea ingereasca duhurile formeaza o singura fiinta, iar dupa moartea oamenilor, prin reintegrare, vom deveni, din nou, o singura entitate. Acestea sunt predicatele Mantuitorului, asa putem defini, pe scurt, Buna Vestire. Aici, in trupuri, cuprinsi de duhul lumii, traim senzatia despartirii, a unicitatii persoanei, purtam nume si prenume pentru a ne recunoaste si identifica si traim in amprentele energetice ale familei din care provenim, tipare pe care le mostenim genetic si care devin markeri in propriul ADN.

Istoria folosirii apelativelor si numelor este pe cat de neclara, pe atat de greu de analizat, intrucat nu stim cu precizie, in ce context au aparut pentru prima oara prenumele si numele de familie. Se considera, in general ca apelativele sunt contemporane cu aparitia limbajului articulat, cu 1,5 milioane de ani in urma. Arheologii cred ca cel mai vechi nume descoperit, pana acum, este EN-LIL-TI. El a fost descoperit in 1936 pe o tablita de lut, in apropierea Bagdadului si a fost datata in 3300 i.Hr. Este posibil ca acest nume sa fi apartinut unei zeitati sumeriene. Posibil ca primul nume dat unui om sa ii apartina lui N’ARMER, primul faraon al Egiptului, cunoscut si ca Parintele Oamenilor. Trebuie precizat ca ADAM nu este un nume omenesc ci inseamna Pamant, iar EVA nu desemneaza o femeie ci se traduce: Datatoare de viata!

Se pare ca atat in peisajul shamanic, cat si in culturile sociale organizate, apelativele desemnau in primul rand calitatile si caracteristicile persoanei respective. De exemplu, in Imperiul Roman, valoarea descriptiva a numelor este cat se poate de evidenta: DEXTER (Dreptaciul); SENECA (Batranul); CECIL (Prostanacul); LUCIUS (Luminatul); LIVIUS (Albastruiul). Mai tarziu, in culturile lumii, numele avea sa depaseasca paradigma insusirilor fizice, ajungand sa raspunda si calitatilor abstracte, filosofice ale omului. Cele mai puternice exemple se regasesc in Palestina, unde evreii foloseau frecvent nume ca BEULAH (Casatorita), ISAAC (Ris), ANA (Gratioasa); DAVID (Cel iubit), SOLOMON (Impaciuitorul).

Mai tarziu, numele avea sa arate si indeletnicirea sau obarsia omului, GHEORGHE provine din grecescul care desemneaza un taran, FILIP, vine de la iubitor, ANGHEL inseamna mesager, iar MORGAN, de exemplu este un cuvant galez care desemneaza omul de la mare…

-va urma-