Planul Rusiei, Romania si politicienii struti
Acum 2500 de ani, Sun Tzu a conceput scenariul perfect al cuceririi unei puteri rivale, fara armata, fara pagube colaterale, discret si eficient. In cazul unei tari, e suficient sa bulversezi poporul, ca mai apoi, acesta sa isi astepte salvarea, tocmai de la…agresor. Pentru asta trebuie sa-l dezradacinezi, sa bagi zazanie intre partide, sa starnesti patimile politicienilor si viciile populatiei, sa-i pui in discutie valorile, traditia si credinta. Daca n-am fi atat de captivi propriilor lacomii si ignorante, am putea constata ca in Romania, acest scenariu sumbru se deruleaza de peste 20 de ani. Beneficiarii degringoladei de la noi, sunt in alta parte…Nimic nou sub soare si ca sa ne amintim de invartirea Rotii, va propun cateva ganduri politice ale sfantului culturii noastre, Mihai Eminescu, scrise in revista Timpul, in 1878:
„Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se multumeşte de a fi calcat peste granita fireasca a pamantului romanesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.”
” Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să inainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.”
„Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.”
„De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.”
„Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă. Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.”
Sigur ca interesele occidentale in Romania sunt foarte asemanatoare, dar difera metodologia acapararii. Modelul european, ramane totusi cea mai decenta forma de exprimare sociala. Vreau sa traiesc ca la Paris, Londra, Berlin, Madrid, Lisabona…Sincer, desi iubesc enorm cultura rusa, ortodoxia duhovniceaca si inima lor mare nu am uitat si nu voi uita cat voi trai Testamentul lui Petru cel Mare: