Platon si Aristotel, stalpii filosofiei omului trezit

Initiat in Egipt in tainele filosofiei hermetice, si fin cunoscator al doctrinelor pitagoreice, Platon (427-347 i.Hr) pune bazele unui sistem bazat pe etica, fizica si dialectica. Pentru Platon, cheia devenirii si a descoperirii lui Dumnezeu era Binele, caruia filosoful i-a gasit trei parti:

• binele din suflet exprimat prin virtuti.
• binele din trup definit prin simetria si rezistenta madularelor.
• binele din lume exprimat prin pozitia sociala si camaraderie.

Dumnezeu este pentru Platon “o fiinta care traieste vejnic numai prin intermediul Lui insusi, fiind suficient pentru propria sa binecuvantare, Esenta eterna, cauza propriei sale bunatati” Preocupata de absolut, filosofia lui Platon se bazeaza pe trei succesiuni ale existentei:

1. cea care se exprima nemiscata.
2. cea care se desfasoara singura.
3. cea care este pusa in miscare.

Cu alte cuvinte Platon isi imagineaza un univers stratificat in care toate toate cauzele spirituale se nasc dintr-un singur principiu, apoi genereaza efecte materiale.Existenta care necesita punere in miscare este limitata, dureaza intre nastere si moarte si este supusa compunerii si descompunerii. Este existenta muritorilor.

(3) Existenta care se desfasoara singura, nu poate fi despartita de energia sa vitala. Este domeniul nemuritorilor, caci nu accepta nici facerea, nici desfacerea.

(2) In sfarsit, existenta care se exprima nemiscata este Regatul lui Dumnezeu, “in care incap toate lucrurile existente, dar si toate cele care vor exista“.

(1) Platon si-a instruit discipolii ca toate cunostintele pe care le dobandim in viata terestra, nu sunt rodul invataturii ci a reamintirii cunostintelor dobandite de spirit, inaintea existentei. Platon, a inteles de la Pitagora ca totul se incadreaza unitatii in diversitate.

“Unicul este termenul cel mai adecvat pentru definirea Absolutului, deoarece intregul precede partile, iar diversitatea este in functie de unitate, insa unitatea nu este in functie de diversitate. Mai mult, Unicul este inainte de a fi, pentru ca a fi este un atribut sau o stare a unicului”. Asadar, Platon diferentiaza existenta de fiintare. Dumnezeu este, noi existam! “Eu sunt cel ce sunt” se prezinta Dumnezeu lui Moise (si el, initiat tot in Egipt). Dupa moartea lui Platon, discipolii s-au impartit in doua grupuri:Academicii si Peripateticienii. La umbra impozantului Palton, avea totusi sa creasca un “arbore” si mai falnic: Aristotel.

Pentru Aristotel, filosofia este alcatuita dintr-o parte practica si una teoretica. Filosofia practica, este la randul ei compusa din etica si politica, iar dimensiunea teoretica cuprindea fizica si logica. In sistemul aristotelian, sufletul este primul care simte, traieste si intelege, asadar esenta omului este sufletul sau, invelit in trup. La randul sau, sufletul este alcatuit dintr-o parte rationala si una irationala si are aptitudini nutritive, senzitive si intelectuale. Pentru el, cele patru diviziuni ale filosofiei sunt:

• dialectica
• fizica
• etica
• metafizica

Aristotel si-l imagineaza pe Dumnezeu ca fiind cea mai buna dintre fiinte, prima cauza a miscarii, O substanta ubicua, imobila, mereu egala cu Sine, separata de lucrurile perceptibile, fara nici o limitare, invizibila si atotcuprinzatoare. Foarte multa lume a fost si inca mai este impresionata de determinaera lui Alexandru cel Mare de a infaptui o lume unita, insa ceva mai putini stiu ca fost discipolul lui Aristotel, de la care a deprins un concept ideal de conducere: “Daca nu ai facut o fapta buna, nu ai domnit in acea zi!”