Publicat in decembrie 6, 2012 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Spiritualitatea muntelui si setea inaltarii


Poate nu intamplator, Sodoma, cetatea damnata, se afla situata sub nivelul marii, la -400 m, iar Iehova se intalneste cu Moise pe muntele Sinai si Iisus urca Golgota.

Exista, in ist

oria si mistica lumii, calea ascensiunii. “Aspiratiile sunt inalte, iar viciile joase“, spune un proverb irlandez. Sa trecem, foarte lapidar, in revista muntii sacrii ai catorva religii importante.

Indienii sacralizeaza Meru, in islam se vorbeste despre Kaf, varful pe care Allah Cel Preainalt isi odihneste piciorul, shintoismul populeaza varful Fujiyama cu spiritele cele mai elevate ale zeilor ceresti, grecii aveau Olimpul ca regat al lui Zeus, in iudaism -exista Sinai ca traseu initiatic, tibetanii o numesc pe zeita inaltata a lumii, Chomolungma care este totodata si cel mai ascutit varf al Himalayei, extrem de articulatul sistem religios al dacilor plasa varfurile muntilor Bucegi cu “baza pe pamant unde oamenii sfintesc radacinile si cu varful in cer, unde vegheaza Zamolxe“. China are muntii sfinti Wudan, Taishan si Wushan, unde se afla majoritatea templelor calugarilor shaolin si sa nu uitam ca arca lui Noe se opreste dupa epopeea potopului pe varful muntelui Ararat din Armenia. Dupa unii exegeti, altar provine de la latinescul altus, care inseamna inalt, iar piramidele din Egipt si din Mexic sunt, printre altele replici la scara redusa a muntilor sacri, din varful carora coboara zeii. Pentru crestini, Muntele Maslinilor are un rol extrem de important, iar musulmanii cred ca ilustrul profet Mahomed, pacea fie asupra lui, s-a inaltat la Ceruri de pe domul Stancii.

Acum, pentru toti cei care au escaladat cateva varfuri de peste 2000 de metri, cum ar fi, la noi, Moldoveanu, Negoiu, Omu, sau, ma rog, ceva mai celebrii munti de prin vecini, au simtit, inevitabil, cum se modifica perceptia comuna despre timp si spatiu. Aerul, virginitatea stancilor si semetia crestelor proiectate pe un cer de al carui albastru nu se pot bucura orasenii, produc modificari energetice profunde, si nu putini dintre alpinisti, au avut, in varf, revelatia apartenentei la o lume, cu adevarat miraculoasa.

Mi s-a intamplat intr-un an, din viata cealalta (inainte de 1989) sa ma prinda o furtuna in Fagaras, pe Budislavu. Mergeam si in spatele meu se rupeau norii cu tunete si fulgere ostile, iar in fata ma ghida un soare bland si parca protector.

Am sa inchei cu o strofa din imnul national al Elvetiei, care trage cel mai bine concluzia acestei postari: ”De pe muntii inalti vine ajutorul/Elvetia nadajduieste mereu in Dumnezeu/inima este mai fericita aproape de Dumnezeu, departe de zgomotele desarte ale campiei”!

Va urez tuturor: urcare lina!