Sufletul dupa moarte, in gandirea lumii
Existenta spiritelor destrupate era axiomatica in epoci ceva mai spirituale. Pitagora intr-un imn inchinat planului superior scria: “Cinsteste si pe Geniile pamantesti, indeplinind tot ce este hotarat de lege.”
Anticii numeau aceste entitati daimoni sau genii si credeau ca locuiesc in eter, in vazduh, dar si in celelalte elemente. Iata ce este scris in Corpus Hermeticum: “…ei au gravat pe table ascunse faptul ca aerul este plin de genii”.
Initiatii tuturor timpurilor cred ca odata atinsa cunoasterea de sine, omului i se reveleaza nemurirea si apartenenta la poporul ceresc. Hierocles, unul dintre marii exegeti ai lui Pitagora crede ca “geniile sunt suflete omenesti care s-au impodobit cu adevar si virtute, pentru ca au dobandit cunoasterea”.
Gnoza este principiul care transcede limitele dogmei! Asadar, daimonii sunt spiritele defunctilor, care au fost transformate de zei in duhuri nelimitate de spatiu si timp. Ei pot fi buni sau rai in functie de misiunile pe care le primesc de la zei.
Platon crede ca daimonii traiesc atat in cer, cat si pe pamant, in trupuri, in aer, apa…peste tot. Plutarh scrie: “Thales. Pitagora, Platon si stoicii au spus ca Spiritele sunt substante de natura divina, ca exista spirite bune sau rele, dupa cum sufletele lor, in timpul vietii au fost bune sau rele.”
Si iata cum gandirea sofisticata a Europei vechi se inrudeste cu gandirea animista atat de prezenta in Africa si Orient.
- Pe acelasi subiect:
- Corpus Hermeticum
- gnoza
- Pitagora
