21
Publicat in aprilie 27, 2009 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

-Mic eseu despre puterea cuvantului-


Exista o stiinta a cuvintelor…Suntem si devenim ceea ce gandim, rostim si actionam…in spatele sunetelor, vibratiilor, energiilor vitale care formeaza un cuvant se afla vointa. Fie ca vointa acestui popor sa ne dicteze destinul colectiv: pace, prosperitate, lumina, armonie, intelegere, cunoastere, generozitate…

Daca am stii ce putere fantastica se ascunde intr-un singur cuvant, poate atunci am tacea trei ani, ca in scolile pitagoreice, inainte de a ne adresa semenilor nostrii! In minunata sa carte, „O istorie a raului”, Michel Faucheux gaseste patru tipologii distincte ale raului in lume: in numele Domnului, in numele Diavolului, in numele istoriei si in numele omului. Pornind de la intelesul tainic al Scripturii: „La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu”, autorul intuieste si demonstreaza ca in esenta, raul este o pervertire, o virusare a cuvantului, si astfel neneorocirile incep sa se abata asupra creatiei umane. Daca Iisus Hristos este cuvantul Iubirii, cuvantul creator, eliberator, nascator, verbul diavolului estepur si simplu negarea scanteii divine in om. De la cuvantarile papei Urban al II-lea care au alimentat cruciadele pline de sange, la discursurile pline de zel ale papei Inocentiu al III-lea care au generat cea mai tenebroasa activitate umana-inchizitia, la cuvantarile furibunde ale lui Hitler, capabile sa puna in miscare odioasa masinarie a crimei in lagarele de concentrare, pana la indemnurile fundamentalistilor islamici care aduc teroarea prin fum, foc si daramaturi, omul a pus uneori cuvantul in slujba haosului si al pierzaniei. Sigur istoria se leagana, cand intr-o parte, cand in cealalta, individul gasind in el si capacitatea de a construi o viata sio lume,mai bune prin puterea aceluiasi cuvant. Sa ne amintim ca marile realizari ale umanitatii se sprijina pe ideile liderilor spirituali ai fiecareia dintre generatii.Un exemplu minunat este dialogul nascator al unei Europe unite dintre Mitterand si Kohl.

Imi propun in aceste randuri sa vorbesc, sau sa tac, dupa caz despre cuvantul care raneste iremediabil pe aproapele nostru. Aducem, desigur, din nestiinta in vocabularul uzual cuvinte atat de grele, incat urmele pe care le lasa in sufletele celor care le primesc, se termina, de cele mai multe ori, tragic. Cati copii nu s-au sinucis dupa ce unul dintre parinti l-a ocarat atat de tare, incat le-a anulat orice urma de demnitate, cate sotii nu si-au parasit partenerul de viata dupa ce au auzit orori de nedescris? Chiar si in traficul acesta infernal, cati soferi nu au ajuns in spital dupa o partida vascoasa de injuraturi. Sa nu uitam de experimentul doctorului Masaru Emoto, care a supus apa unor infleunte vibratorii ale cuvintelor. Astfel sub puterea lui: „te iubesc”, „esti frumoasa”, apa s-a cristalizat minunat, iar aflata sub potopul unor vorbe grele ca „ te urasc”, „proasto”, „esti un nimic”, acapatat o imagine neconturata, haotica. Daca maiadaugam aici si forta concreta a blestemului, putem avea o imagine destul de completa asupra importantei, semnificatiei si misticii cuvantului. Imi amintesc cu placere, definitia pe care gnosticii i-o dadeau creatorului: „Verbul Vietii!”. Prin analogie, atunci, diavolul nu poate fi decat verbul pieirii!. In intelepciune lui, taranul roman a gasit proverbul nimerit: „blestemul de muma e ca ghiara de ciuma, blestemul de tata, e ca stana de piatra”. Asadar, am putut lesne observa, chiar in jurul nostru forta devastatoare a cuvantului care desparte, usuca, pustieste familii, neamuri, popoare dar si puterea binecuvantoare a cuvintelor: pace, dragoste, iertare, integrare, intelegere, toleranta…semnificatii care ne invata unitatea umanitatii sub acelasi cer, pe acelasi pamant. Suntem chemati, in fiecare generatie sa ne alegem cu grija vocabularul vietii. De noi, si de cuvintele noastre depinde daca traim in liniste sau in razboi.

Ma gandesc, uneori cu sincera tristete, urmarind mesajele politicienilor, ca omul cand nu are nimic in cap si in inima dezgoleste cuvantul de ori ce mister, de ori ce lumina transformandu-l in gaunoasa limba de lemn! Si atunci cum sa nu apreciezi vorba de duh: “ daca taceai, filosof ramaneai”!Si, ca nu cumva sa puteti spune si despre mine acestea, plictisindu-va prea mult cu mica mea cuvantare, am sa inchei cu un text, drag miesi care ii apartine lui Maurice Blanchot:“Ei bine,acumintelegem acest cuvant rezervat altcuiva, inexprimabil, neasteptat, in acelasi timp neintrerupt, afirmand silentios ca acolo unde ori ce raport lipseste, subzista inca, incepe chiar relatia umana in preemineta ei suprema, este acel cuvant cu adevarat infinit, care, revenit in lume, toti cei ce indurasera acea experienat imposibila de a fi un pentru sine insusi, s-au simtit chemati sa ne reprezinte vorbind,pentru prima oara, fara sfarsit, fara oprire”.

Cuvantul poate crea o lume, sau o poate distruge…asa ca ar trebui sa invatam sa alegem intre verbele raului si cele ale binelui, intre blestem si binecuvantare.