Intr-o lume care-si pierde busola trebuie sa umblam pe Calea Prieteniei
Factorul de stres cel mai des intalnit in gandirea tracica este absenta tacerii. Zumzetul constant al mintii consuma enorm de multa energie. Stramosii nostri intelesesera doua aspecte fundamentale ale evolutiei spirituale: tacerea si prietenia.
Agitatia gandurilor se aseamana cu intrerupatorul care nu este nici oprit, nici pornit. Si daca tensiunea este continua, oricand se poate produce un scurt-circuit. Si pentru stramosii nostri, ca de altminteri pentru toate popoarele tradititionale accentul evolutiei spirituale este pus pe dimensiunea interioara, pe suflet pe care celtii, originari tot din marele imperiu Trac il definesc asa: “vocea din launtru nostru, care aduce intelepciunea sau pieirea“. Dar pentru a-l putea auzi ar trebui sa fim ceva mai tacuti. Poetul irlandez O Donohue scrie: “Sufletul tau are antene mult mai fine decat mintea sau eul tau“,asa cum observa si Pascal : “Majoritatea problemelor noastre sunt rezultatul incapacitatii de a sta intr-o camera nemiscati.”
Virtutile interioare se dezvaluie constientului prin meditatie, iar celtii au forma Anam Cara (Prietenii sufletului). In linii foarte mari, predicatul acestei forme de meditatie ar putea fi: “Modelati din tarana, suntem suflete cu trup de om. Trebuie sa ne pastram ritmul cu vocea si doleantale noastre launtrice, trupesti. Viata curge in spirala iar evolutia este ciclica. Taina succesului este abordarea vietii in spiritul prieteniei!“
Si atunci, inainte sa ne hotaram pe ce drum pornim, in emanciparea noastra ca neam, cuprins in marea familie a umanitatii, ar fi bine sa ne insusim acest postulat: „In prietenie nu este nevoie nici de contarcte, nici de garantii, tratate sau aliante, ci este suficient Cuvantul dat!„. Desigur, dupa ce vom fi inteles puterea extraordinara a vibratiei logosiale care este formata din intentie, gandire, rostire si actiune.
Iosephus Flavius scrie despre stramosii nostri: „ Relatiile lor se bazau pe pritenie, aceasta se obtinea greu, dar odata dobandita si verificata, reprezenta temelia oricarei comunicari si colaborari. Acest cuvant de prietenie pe care isi fundamentau aliantele si colaborarile, ramanea valabil de la o generatie la alta si doar dupa ce disparea prietenia dintre parti, incepea razboiul…” (Autobiographia)
