Misterele Bucurestiului: catacombe si portaluri
Tarziu si-au mai recuperat bucurestenii Centru Vechi! Si cum Romania a fost condusa in ultimii ani de aprozaristi si bisnitari, zonele incarcate de istorie si cultura au devenit malluri, restaurante sau cluburi. Povestea acestei urbe, calcata de haiduci si talhari, plina de negustori cosmopoliti si calugari ar fi putut iesi la iveala printr-un proiect al primariei de a asfalta cu sticla stradutele din centrul istoric al Capitalei, insa edilii au preferat spaga rapida in ciuda proiectelor elaborate, care necesitau fonduri europene. Dar sa uitam pentru cateva clipe de cenusiul prezent, ce-i drept, machiat strident de reclamele luminoase si sa ne aventuram prin catacombele misterioase ale fostului Mic Paris.
Bucurestiul incepe sa prinda contur ca oras voievodal prin sec. al XV-lea. Cel mai mare han a fost ridicat de catre Serban Voda, pe Ulita Mare, azi, Lipscani intre anii 1683-1686. Interesant este faptul ca intre diferitele cladiri administrative si hanuri existau adevarate tuneluri subterane, protejate de ziduri groase si intrari putine, unde negustorii, boierii si, uneori, voievodul isi depozitau lucrurile de pret, protejandu-le astfel, de jafuri. Si pe atunci, strainii reprezentau tinte usoare pentru tot felul de talhari, astfel incat, proprietarii s-au vazut nevoiti sa construiasca tuneluri subterane de la hanuri catre oficiile care depozitau bani, documente si bijuterii.
Curand au aparut catacombele care ne-au apropiat si mai mult de Parisul ca model cultural si arhitectonic al epocii. Primul care a scris despre tunelele aflate sub Bucuresti a fost Gion Ionescu, in “Istorie a Bucurestilor”, prezentand catacombele din zona Strazii Negru Voda, coridorul subteran sapat si zidit la o adancime de zece metri, care leaga Hanul lui Manuc, Biserica Domneasca si Curtea Veche, pe o lungime de circa 300 de metri si cel care leaga Curtea Veche si Dealul Vacarestilor. Singura galerie subterana din Capitala, catalogata monument istoric, este tunelul de refugiu al Conacului Golescu, construit in secolul al XVII-lea. Evident ca haiducii si talharii au luat in stapanire aceste adevarate retele subterane in care se ascundeau de potera. Cel mai celebru inamic public al Bucurestiului a fost Popa Tunsu, un raspopit din grupul lui Tudor Vladimirescu, care l-a pradat pe generalul rus Kiseleff.
Mircea Eliade, in celebra sa nuvela “Pe Strada Mantuleasa”, descria pivnitele si subteranele Bucurestiului ca pe adevarate portaluri catre universuri paralele.Si daca tot ii spunem centrul istoric al capitalei, ar fi decent din partea noastra sa cunoastem, macar putin din realitatile acelor vremuri, neuitand nici o clipa ca toate generatiile trecute se muta, dupa moarte, in cele prezente, atat ca informatie, cat si ca emotie. Chiar daca este un oras tanar in raport cu alte capitale europene, Bucurestiul ascunde multe taine si mistere inca neelucidate
