Umbra lui Nuti cea Mare
I
Intr-o noapte neagra, într-un vechi palat,
Unde bea un whiski fostul imparat,
Plange şi suspină Nasul cel zbanghiu,
Dulce şi suav, dar cam chercheliu;
Caci în batalie discipola-i iubita
A plecat cu pluta, parca e tampita.
Ochii sai albaştri ard în lacrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Chelia-i lucitoare, buzele-i cazute
Rozele cu spinii incep sa-l cam sarute.
Insa paranoia langa el veghează
Şi cu dulci cuvinte il îmbarbatează.
II
Un orologiu suna noaptea jumatate.
La Palat în poarta oare cine bate?
– „Eu sunt, draga Base, blonda ta ranita
De la confruntare ma intorc zdrobita
Soarta noastra fuse cruda asta dată:
Gasca-mi interlopa fuge sfaramată.
Dar deschide poarta… procurorii ma-nconjor…
Vântu’ suflă rece… Ranile maă dor!”
Bunicutul molcolm la fereastră sare.
– „Ce zici tu, copilă?” striga boss al mare.
Apoi el la poarta atunci a ieşit
Şi-n tacerea noptii astfel i-a vorbit:
– „Ce spui, impostoareo Nuti e departe;
Braţul sau prin conturi cascaval împarte.
Eu sunt al sau mentor, ea e muza mea;
De eşti tu aceea, mergi la DNA!
Însa daca cerul, vrând sa-ngreuieze
Anii vieţii mele şi sa ma-ntristeze,
Nobilul tau suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Nuti cu adevărat,
Apoi tu aice fara biruinta
Nu poţi ca sa intri cu a mea voinţa.
Du-te la parnaie Pentru mine mori!
Şi-ţi va fi celula mozaic de flori!”
III
Nuti se întoarce şi din glasu-i suna;
Oastea ei penala de peste tot adună.
Procesul începe…Penalii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, peste bot loviţi.
