Timpul universal
Cel care vrea sa abordeze misterul timpului are nevoie de cunoasterea sinelui si implicit a Universului, caci asa cum postula Einstein, timpul este o dimensiune spatiala. Universul este viu si se comporta ca atare. Astazi, oricine ii poate asculta suflul puternic care vine din neguri imemoriale, la Observatorul de la Princeton. Grupand definitiile oamenilor de stiinta, coroborate cu predicatele marilor traditii si religii putem sa ne facem o impresie cat de cat cuprinzatoare despre universul infinit si nelimitat. Organizarea lui este oarecum simpla: miliardele de astre formeaza constelatii, iar un grup de constelatii formeaza o galaxie. Pamantul apartine Caii Lactee.
Cum omul este integrat in univers, putem face analogiile corespondente: celulele organismului uman sunt stelele galaxiei, organele sunt planete, creierul e Soarele si atunci intelegem de ce Hermes Trismegistos a spus: „Ce este sus este si jos si ce este jos este si sus pentru a se infaptui miracolul unui singur lucru”. Deci, universul este omogen, desi se afla intr-o permanenta dinamica si transformare. Robert Charroux scrie in Cartea Cunoasterii Interzise: „Atomul este un complex organizat, inainte de explozie (Big Bang), iar universul este un complex organizat dupa explozie!” Intrucat universul pare infinit, este foarte greu de gasit o definitie unitara a timpului. Intr-un anumit sens am putea spune ca timpul ar fi manifestarea eternelor revolutii ale constiintei si materiei, sau cum il conceptualizeaza mayasii: „timpul este unitatea de masura care permite gandului sa devina realitate!”
-va urma-