Sabatul si cercul de putere

In Wicca, un rol important il constituie sabatul, care este pentru vrajitorie identic cu congregatiile bisericilor. De obicei, 13 femei formeaza inima grupului. Cand se aduna, vrajitoarele formeaza un cerc, se apuca de maini si prin invocatii si ritualuri patrund intr-o lume interioara calauzite fiind ori de un geniu elemental, ori de un spirit-calauza. Interesant este faptul ca cel invocat genereaza un camp energetic mai puternic decat suma indivizilor din cerc. Practica cere ca membrii sabatului (uneori sunt si barbati) sa „fie invesmantati in cer„, adica goi-pusca pentru a simboliza adevarul gol-golut. Simbolistica Vechii Religii se regaseste in structurile megalitice. Cercurile formate din pietre maresc puterea energetica prin concentrare. Practicile wicca urmaresc revelarea „puterii din interior” opusa fortei exterioare exercitate de toate sistemele laice sau clericale. In obscurantistul Ev Mediu, din cauza zelosilor inchizitori, obsedati sa eradicheze ori ce forma de cult care se abatea de la canonul lui Constantin cel Mare, sabatul vrajitoarelor a fost considerat ritual malefic, iar in mentalitate populara s-a inradacinat ideea „cercului raului„. Pe langa parcticile tamaduitoare, vrajitoarele wiccane dezvolta un cult de celebrare a Zeului si a Zeitei, caci Dumnezeu in mentalul pagan este deopotriva Tatal-Mama tuturor lumilor vazute si nevazute. Zeul este imaginea Cerului, iar Zeita simbolizeaza Natura. Exista o etica stricta. Odata cu puterea vine si responsabilitatea iar practicile negative, malefice sunt considerate dezonorante, iar cei care se abat de la „buna armonie” sunt exclusi din cerc.