A cincea si a sasea locuinta din Castelul interior

Intre peretii celei de a cincea locuinte se afla puntea directa catre Dumnezeu. Aici ne asteapta uniunea mistica dintre fiul Omului si fiul Domnului. Tereza de Avila descrie starea resimitita de suflet cand il primeste pe Dumnezeu ca „Luminator al vietii sale” folosind analogia cu viermele de matase.Pentru ea, sufletul se hraneste din substanta lui Dumnezeu, iar dupa producerea intalnirii dintre efemer si etern, omul seamana cu un cocon invaluit in Iubire.Asadar liantul alchimic care ne poate transforma din vierme in fluture se gaseste doar in iubire: „Sufletul nu pune mare pret pe lucrurile pe care le-a facut cand era doar un vierme-adica teserea treptata a coconului. Acum are aripi:cum se poate multumi sa se tarasca, incet, cand are putinta de a zbura„? se intreaba voit retoric Tereza. In cea de-a sasea locuinta sufletul se logodeste cu Mirele (Hristos), dar mai are de trecut niste incercari pana la cununia cu Tatal si la binecuvantarea Duhului Sfant. Aici se joaca ultima carte dintre lumina si intuneric. Este momentul alegerii finale: inaltare sau ramanere in cercul vicios. Tereza de Avila numeste acest moment extrem de vulnerabil pe care il traverseza sufletul in cautarea mantuirii „noaptea adanca a sufletului„. Cine a ajuns aici va vedea chipul plin de blandete al Fiului si se va inmiresma cu un sentiment de profunda smerenie si imensa bucurie. Abia aici, sufletul intelege cu adevarat ce inseamna nemurirea!