Zbuciumul lui Siddharta

Dezamagit de ceea ce a ajuns, scarbit de propriile vicii si slabiciuni, fiul brahmanului fuge din oras, se hotaraste sa o uite pe Kamala si ajuns in padure intra in meditatie, dorindu-si moartea. Adoarme pe malul Gangelui si-l viseaza pe Govinda, prietenul sau din adolescenta, care-l provoaca sa scormoneasca adanc in meandrele vietii sale si sa regaseasca scanteia spiritului viu care l-a dirijat catre cunoasterea deplina a sinelui si a universului. Siddharta intelege ca nimic nu este intamplator, ca viata este o academie de informatii si intamplari, menite sa ajute adeptul sa se inteleaga pe sine, pe altii, cerul si pamantul.Astfel, a trebuit sa strabata lumea simturilor, sa se imbete cu iluzii si dorinti desarte, tocmai pentru a intelege mecanismele care ne tin captivi in dimensiunea materiala. El a inteles ca nu este sufiecient sa fi un ascet pribeag ca sa dobandesti Nirvana ci asemeni lui Buddha sa faci parte din aceasta lume, fara a fi insa sedus de formele ei! Se angajeaza ajutor de luntras, duce o viata modesta dar fericita in mijlocul naturii. Fluviul pe care-l mangaie cu vaslele ii vorbeste si-l invata asa cum n-a mai facut-o pana atunci nici un saman, nici un pelerin, nici un maestru. In lumina soarelui de dimineata, sub cerul albastru brazdat de pasari jucause, Siddharta isi gaseste, in sfasit linistea. Asemeni, prietenului sau Gautama, realizeaza ca „s-a trezit„! Intr-o zi, vede pe mal o femeie simpla tipand dispearata si un baiat lesinat. Ajuns imediat, afla ce cei doi pornisera in cautarea lui Buddha, despre care se zvonea ca este la sfasitul vietii, si ca baiatul fusese muscat de un sarpe. Dupa ce reuseste sa-l vindece, Siddharta se uita in ochii femeii si tresare imperceptibil. Era Kamala, iubita lui. Abia atunci , Siddharta observa cat de bine i se oglindesc trasaturile pe chipul baiatului. Noi sentimente il invaluie pe cautator. Dragostea pe care o simte acum nu are nici o legatura cu desfraul tineretii ci cu fericirea simpla de a-si vedea copilul crescand. Realizeaza ca nici nazuintele spirituale, nici cufundarea in imperiul simturilor nu i-au adus pacea interioara ci fluviul, atat de bland, de uniform si de tolerant cu toate miile de suflete care-l parcurg. Iata ce-i marturiseste Siddharta prietenului Govinda: „Singurul lucru care ma intereseaza este putera de a iubi lumea fara a o privi cu dispret, fara a o uri si fara a ma uri pe mine insumi-puterea de a o privi si de a ma privi pe mine insumi, si pe toate fiintele cu dragoste, admiratie si respect„.