0
Publicat in noiembrie 29, 2009 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

De la magie la…meschinarie




 

Granita dintre magia alba si magia neagra este definita de scop. Energia este informata de vointa operatorului. Daca in el primeaza Lumina, Adevarul, Iubirea, se situeaza in armata magilor, insa daca mintea, sufletul si trupul sau se afla in intunericul urii, intolerantei si al violentei, devine vrajitorul demonilor. Iata un fragment revelator din Initiere in magia alba si in magia neagra – Eric Pier Sperandio in colaborare cu vrajitorul Abraxas:
Practicantul magiei negre, ia in deradere sentimentele celorlalti, se foloseste de emotiile si de punctele lor slabe si le exploateaza la maximum, pentru a-si domina mai bine anturajul.El isi foloseste puterile magice si forta sa intunecata pentru a incerca sa-i domine pe oameni din preajma.Cu ajutorul puterilor magice pe care le are, practicantul magiei negre isi hraneste in mod constant resentimentele si isi satisface dorintele de razbunare.In plus el se organizeaza tot timpul pentru a-i tine sub puterile sale pe cei care ii considera a fi adversari sau inamici, de asemenea este gelos fata de cunostintele sale , fata de rezultate, de experiente, de descoperiri.Vrajitorul negru exploateaza elementele, ingerii cazuti si alte creaturi diabolice intr-un mod egoist si spre propriul profit.El ii manipuleaza pe ceilalti si incearca tot timpul sa ii supuna puterilor sale pentru a-i controla mai bine si domina.Vrajitorul alb nu se foloseste niciodata de manevre ipocrite sau inselatoare pentru a-i controla si a-i domina pe cei din jurul sau.
Scriu aceste randuri, tot pentru prietenul meu cu ochii albastri care, crede ca un operator magic poate „lucra” pe ambele campuri, uitand ce spune Hristos: „Nu poti sluji la doi stapani, odata”, si intru-cat, stiu ca in esenta, prietenul meu este un om bun, generos si iubit de ierarhiile ceresti, dar care din teama de saracie si din dragostea pentru glorie a ratacit cararea lasandu-se dominat de forte, pe care atunci cand se afla in Lumina le imblanzea cu zambetul sau si in speranta ca va citi vreodata aceste randuri ii propun un citat din Daruind vei dobandi de N. Steinhardt:
„Domnul nu este multumit cu porunca de a-ti iubi prietenul, ruda, pe cel de neam cu tine, pe care-ti vrea binele, pe „aproapele” in inteles concret.Mergand, mult, mult mai departe decat Legea veche, doreste si ne cere sa-l iubim pe vrajmaul nostru (Mat 5, 43-44; Lc 6, 27 si 6, 35)(pag 19, 20) [….] Crestinismul nu ne ofera un mijloc miraculos de a scapa de suferinta , ci ne pune la indemana miraculosul mijloc de a o indura.Ceea ce deloc nu vrea sa insemne identificarea crestinismului cu suferinta.Prin suferinta se poate ajunge la adevar si lepadare de sine, insa Albert Camus arata ca desprinderea de cele lumesti inima vrednica o poate afla si prin fericire : ” Mai ales prin fericire ne putem inalta pana la treptele cele mai de sus ale Scarii.Durerea de fapt , e fata mai putina nobila a stradaniei.Tinta ramane fericirea pe care se cuvine sa ne-o insusim, dincolo de nenorociri, necazuri si incercari.Esenta invataturii crestine e aceasta deprindere, aceasta descoperire a fericirii. (pag 15) [….] Hristos este mereu prezent, gata sa intre pe usa deschisa a inimii si capabil numai de actele caracteristice noblete launtrice, pe care si noua ni le propune, propovaduindu-ne ca sunt mereu accesibile : discretia, iertarea, uitarea, degajarea dintre meschinarii si maruntisuri, alungarea tinerii de minte a raului, sila de razbunare, ura, susceptibilitatea, , irascibilitatea, tafna, si multe alte stupiditati a caror jalnica inferioritate si acuta novicitate ne-a destainuit-o odata pentru totdeauna si ne-o destainuie de fiecare data mai dureros.”

Amin!