24
Publicat in septembrie 14, 2009 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Adevaruri ascunse, invingatorii de ieri devin invinsii de azi, echilibrul universal.



 

Asa cum scriam in postarea anterioara, istoria scrisa devine domeniul invingatorilor. Asa s-a intamplat si in crestinism. Gnosticii, crestinii invinsi de prea puternica biserica Romana, au fost consemnati in codicele oficiale ale Vaticanului, ca niste eretici ordinari, monstrosi sau demonici. Vocile care i-au condamnat pe cei care se intrebau, retoric, evident, de ce daca Hristos a propovaduit saracia materiala in favoarea bogatiei spirituale, biserica lui geme de lux, de ce daca El ne-a invatat sa intoarcem si obrazul celalalt, cardinalii si episcopii se tin de conspiratii si certuri intre frati si mai ales de ce daca Mantuitorul fericeste facatorii de pace, Papa trimite cruciade care sa spele in sange tot ceea ce este diferit, au fost insa cele care s-au facut auzite crestinilor, prin episcopul Irineu, incendiatorul bibliotecii din Alexandria, Tertulian si Hipolit care au gasit toate scuzele pentru holocaustul papalitatii impotriva gnosticilor. Centrul spiritual al gnosticilor era la Alexandria, oras cosmopolit, loc al schimburilor de marfuri, dar si de idei. Aici se gaseau scoli de mistere si amfiteatre unde egiptenii,persii, grecii, iudeii si arabii faceau filosofie si cautau sensuri in intelegerea lui Dumnezeu. Slava Domnului, ca din 1947, manuscrisele de la Marea Moarta, ofera o noua perspectiva asupra crestinismului primelor doua secole, religie inspirata pe cale divina si care propovaduia iubirea lui Dumnezeu si a aproapelui, gnoza, ca singura cale de-al cunoaste pe Tatal, prin lepadarea de cel rau si unirea cu Hristos. „Cautati Adevarul si el va face liberi!„, insa oficialii de la Vatican, pastratori, pe langa traditia crestina, si a principiilor de existenta si extindere a imperiului Roman, nu puteau fi de acord ca toti oamenii de pe pamant, atata timp cat sunt binecuvantati de acelasi Soare, hraniti de acelasi pamant si posesori ai aceluiasi suflet cazut care necesita mantuirea, sunt frati si ca in fata Domnului nu exista „cel ales”, ci doar o singura cale: intelepciunea mintii, iubirea sufletului si temperanta trupului, sau cum spune un text gnostic de sorginte eseniana, gasit la Nag Hammadi: „cerul zambeste in ochii celui cu minte, soarele lumineaza sufletul curat, iar fortele universului guverneaza carnea fara de pacat”! Intru-cat nici una dintre evanghelile canonice nu cuprinde perioada de varsta din adolescenta Mantuitorului Hristos, nu este deloc o exagerare sa credem ca in perioada cuprinsa intre 17 si 30 de ani, sa fi calatorit la Alexandria si in alte locuri pentru a a intelege si cunoaste natura divina din om. Este evident, ca El stia ca toti suntem facuti dupa chipul si asemanarea Domnului, din moment ce ne-a invatat pe toti sa ne rugam aceluiasi Tata. Alt neajuns al bisericii oficiale a fost si faptul ca in nici o evanghelie nu se pomeneste nimic despre lacasuri de cult, ba mai mult, in cele apocrife, mai ales in cea a lui Toma, Mantuitorul spune ca atunci cand cineva il cauta sa se uite mai intai in inima sa, apoi sa ridice o piatra, un lemn, sa urmareasca zborul unei pasari, si priveasca ploaia si jocul liber al gazelor si va vedea „ochiul lui Dumnezeu”.