Publicat in ianuarie 12, 2012 de Oreste Teodorescu in Spiritualitate
 
 

Cunoasterea ca miza eterna intre Artele Intunecate si Caile Luminii


Sufletul nostru are doua naturi, una verticala, caci este zamislit de catre Creator si-l inapoiem, cu ultima suflare si una orizontala care se numeste duhul lumii. Iisus a lamurit bipartitia prin indemnul: „Sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului, si lui Dumnezeu ce-i a Lui Dumnezeu!„. Prin crestere si inmultire, in fiecare generatie, omul divizat in barbat si femeie, caci sufletul unic este impartit in animus si anima, este chemat sa-si raspunda cu privire la originea si sensul sau existential. Inevitabil, omul are o dubla indatorire, fata de planul divin, dar si fata de societate, in tiparul careia isi desfasoara timpul vietii. In ciuda unicitatii noastre ca persoane, ne incadram cu totii in scenariul naturii umane, care este repetitv in fiecare generatie. Timpul schimba doar decorul povestii numita viata, esenta acestei aventuri fiind mereu aceeasi. Cu multa vreme inaintea noastra, doua personalitati uriase si profund diferite au studiat si inteles conditia umana, generand pana astazi doua tipare existentiale. Sunt Tzu, un veteran al armatei chineze, preocupat sa inteleaga resorturile comportamentului uman, individual si colectiv a scris Arta Razboiului, care este si astazi Lexiconul artei manipularii. Abilitatea lui de a analiza si coordona nu doar indivizi ci si armate l-au ridicat repede pe Sun Tzu la statul de cel mai mare strateg militar al tuturor timpurilor. Al doilea „gigant preocupat de natura umana, printul indian Siddharta, dezamagit de ciclicitatea iluzorie in care omul isi iroseste timpul, s-a rupt de traditia brahmanica, si-a schimbat numele in Buddha, a meditat asupra raportului cauza-efect si a ajuns la concluzia ca sufletul poate iesi din Roata Vietii care genereaza reincarnarea karmica, prin centrare si constientizarea naturii superioare a sufletului in fata materiei. Sun Tzu a lasat lumii invataturile pentru a se descurca in planul orizontal, acolo unde exista interese si dusmani, iar Buddha a lasat mostenire Calea trezirii prin controlul dorintelor si detasarea fata de tot ce este trecator, iar viata ne domonstreaza ca nimic nu rezista Timpului! Astazi, intreaga umanitate se zbate intre cele doua paradigme ale cunoasterii. Politica moderna, desacralizata si golita de sensuri spirituale este mult mai atrasa de pragmatismul lui Sun Tzu decat de predicatele eliberarii buddhiste. Asadar, este bine sa nu obosim niciodata pe drumul cunoasterii. Hristos ne indeamna sa cautam, in permanenta adevarul, caci doar el ne poate scoate din robie! Este foarte bine sa stim, dar ceea ce ne defineste este ce facem cu ce stim!
-va urma-